joi

18 aprilie, 2024

23 august, 2016

manualeDirectorul Centrului Național de Evaluare și Examinare Cristian Mirescu a fost revocat din funcție, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei, citat de Agerpres.

Unul dintre motivele care au dus la această decizie este legat de neregulile constatate de Corpul de Control al premierului la licitația manualelor școlare.

„Momentan există un interimar, o persoană care asigură interimatul în ceea ce privește managementul instituției. Luăm foarte serios în considerare reorganizarea instituției”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului.


Directorul CNEE Cristian Mirescu a încălcat procedura de secretizare/desecretizare a ofertelor din cadrul licitaţiei pentru manualele de clasa a IV-a, a constatat Corpul de Control al premierului, se arată în raportul verificărilor, obţinut în exclusivitate de Mediafax.

De remarcat faptul Ministerul Educaţiei nu l-a demis pe director, ci l-a detaşat pe  Cristian Mirescu din funcţia de conducere, pentru o perioadă de doi ani.

Elevii de clasa a IV-a nu vor avea manuale şcolare noi nici anul acesta având în vedere că editorii au contestat licitaţia în urma numeroaselor nereguli constatate.

Recomandările Corpului de Control

Corpul de Control al Premierului a mai constatat faptul că CNEE nu are nici până acum un consilier juridic, postul fiind vacant. Pe perioada organizării licitaţiei, CNEE a contractat serviciile unui birou de avocatură, care s-au dovedit a fi mult mai scumpe decât i-ar fi costat salariul unui consilier juridic angajat în cadrul CNEE. Este vorba de două contracte de servicii cu un cabinet individual de avocat, în baza cărora, la data de 11 mai 2016, a efectuat plăţi în valoare totală de 190.387 RON, rezultând o medie de 11.199 RON pe lună.


Anchetatorii au formulat o serie de recomandări Ministerului Educaţiei. Una dintre ele se referă la dispunerea de către conducerea CNEE a unor măsuri concrete în vederea elaborării sau revizuirii, după caz, a procedurii ori emiterea de norme interne cu privire la activitatea de secretizare/desecretizare a ofertelor de manuale, în cel mult trei luni de acum încolo.

Corpul de Control recomandă desemnarea, în cadrul procedurilor de atribuire, a unor persoane diferite pentru calitatea de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor faţă de persoana care asigură conducerea CNEE, termenul pentru aplicarea acestei recomandări fiind permanent.

O altă recomandare este ca organizarea licitaţiilor pentru realizarea manualelor şcolare să se realizeze astfel încât la acestea să aibă acces cât mai mulţi operatori economici şi să fie asigurată continuitatea procesului de realizare de manuale şcolare şi livrarea acestora cu cel puţin două săptămâni înainte de începerea anului şcolar.

În plus, trebuie efectuate demersurile necesare în vederea ocupării funcţiei publice vacante de consilier juridic din cadrul CNEE, în maximum trei luni de acum, mai recomandă Corpul de Control.

Reprezentanţii editurilor au semnalat, în luna martie, nereguli comise în desfăşurarea licitaţiei de manuale pentru clasa a IV-a. Mai exact, este vorba de desecretizarea ofertei unei edituri în faţa comisiei în mijlocul şedinţei de depunere a ofertelor pentru manualele de clasa a IV-a, ameninţări făcute de către preşedintele Consiliul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) Silviu Cristian Mirescu, şi schimbarea procesului verbal după ce editorii au semnat documentul.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: