Ţintirea monetară a fost prima opţiune a Băncii Naţionale, după ’90, dar nu a reuşit în acest demers, a declarat, vineri, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), la conferinţa „Public Policies and The Direction of Financial Flows” – citat de Agerpres.
„După ’90 concentrarea BNR a fost pe ţintirea inflaţiei. Dacă nu mă înşel, la momentul respectiv doar Noua Zeelandă se concentra pe ţintirea inflaţiei. Ţintirea monetară a fost prima opţiune a BNR, dar nu am reuşit în acest demers, să fiu foarte sincer, şi motivul pentru care am încercat să începem cu ţintirea monetară a fost acela că aveam rezerve valutare scăzute. Aveam consultanţi, la momentul respectiv, din partea Fondului Monetar, care au spus că este cea mai bună modalitate de a merge mai departe şi ideea a fost să facem acest lucru: ţintirea inflaţiei. Precondiţiile pentru ţintirea inflaţiei nu erau îndeplinite la momentul respectiv, nu existau discuţii în acest sens”, a spus Isărescu.
El a mai afirmat că, la acea vreme, au fost construite nişte bariere între societăţile de stat şi cele private.
„Aveam un set surogat de bani care erau generaţi şi masa monetară era ţinută foarte strict sub observaţie şi rezultatul nu a fost neapărat cel pozitiv. Îmi amintesc ce furios a fost directorul european al FMI, Massimo Russo, când s-a uitat la cifre şi a văzut că deficitul bugetar în România era aproape zero, masa monetară crescuse cu 20%, iar inflaţia era 300%. Atunci a zis: Ce e asta? Cine este de acord cu asta? Unde sunt banii? Ce se întâmplă? Şi atunci a văzut problema cu societăţile deţinute de stat. Am discutat aceste subiecte la momentul respectiv cu cei care încercau să facă reforma. În alte ţări europene sistemul de ancorare al monedei la alte monede nu a avut prea mult succes, iar ţintirea inflaţiei a devenit regimul preferat de majoritatea statelor, spre deosebire de Bulgaria şi ţările baltice, care au mers mai departe pe aranjamente monetare şi pe ancorarea monedei”, a explicat Isărescu.
