duminică

21 aprilie, 2024

10 martie, 2017

Aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, putând fi cenzurat doar prin controlul parlamentar, se arată în motivarea deciziei, publicată vineri, prin care Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat că prin ancheta DNA privind OUG 13 a fost perturbată activitatea Guvernului.

Această motivare este asumată de 8 dintre cei 9 judecători CCR, singura opinie separată aparținând judecătoarei Livia Stanciu.

„Niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acțiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu regim de lege”, susțin judecătorii CCR. Cu alte cuvinte, membrii Guvernului nu pot răspunde penal dacă adoptă acte cu încălcarea legii.


„Doar Curtea Constituțională este abilitată să efectueze controlul asupra ordonanțelor simple sau de urgență ale Guvernului, nicio altă autoritate publică neavând competența materială în acest domeniu”, se arată în motivarea deciziei din 27 februarie 2017.

Judecătorii constituționali argumentează că cercetarea aspectelor de legalitate a ordonanțelor simple sau de urgență ale Guvernului „vizează exclusiv raportarea la Legea fundamentală”.

Iar în cazul în care se constată lipsa de conformitate cu legea superioară, „Constituția, lipsește de efecte juridice actul normativ, sancțiunea aplicată vizând exclusiv îndepărtarea actului din fondul activ al dreptului, fără a constitui premisa unei răspunderi juridice a persoanelor implicate în procedura de legiferare sau în actul decizional”.

În continuare, magistrații CCR fac o paralelă cu imunitatea parlamentară, arătând că „această imunitate care vizează actul decizional de legiferare este aplicabilă mutatis mutandis și membrilor Guvernului, în activitatea lor de legiuitor delegat”. Cu alte cuvinte, odată ce a primit delegare legislativă de la Parlament, Executivul primește și imunitate, ca o garanție prevăzută de Constituție pentru că-și va exercita această prerogativă „în deplină libertate”.


Curtea Constituțională mai arată în motivarea deciziei prin care a constatat că ancheta DNA privind modul în care a fost adoptată OUG 14 a creat un conflict între guvern și Ministerul Public că, dacă un ministru ar fi tras la răspundere, ar însemna că se lasă „indirect, posibilitatea intruziunii în procesul legislativ a unei alte puteri, cu consecința directă a încălcării separației puterilor în stat”.

„Exonerarea de răspundere pentru activitatea de legiferare este o garanție a exercitării mandatului față de eventuale presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei care ocupă funcția de parlamentar sau de ministru, imunitatea asigurându-i acesteia independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și a obligațiilor ce îi revin potrivit Constituției și legilor”, se mai arată în motivarea deciziei din 27 februarie.

Referitor la aspectul oportunității adoptării unor acte normative primare (legi, ordonanțe simple sau de urgență), Curtea Constituțională arată că „actul (…), ca act juridic de putere, este expresia exclusivă a voinței legiuitorului”.

Magistrații constituționali acceptă, totuși, invocând o decizie a CCR din 2005, că elementul de oportunitate „nu are, în mod necesar și univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie și unor factori subiectivi”.

(Descărcați AICI motivarea CCR)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: