luni

25 martie, 2024

23 noiembrie, 2017

Moţiunea de cenzură ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, iniţiată de PNL, a fost respinsă joi, înregistrându-se 159 de voturi „pentru”, mult sub minimul de 233 de voturi favorabile necesare adoptării.

Au fost prezenţi 317 parlamentari la dezbaterea moțiunii şi au votat 185 dintre ei. S-au înregistrat 159 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” şi 23 de abţineri.

Dezbaterea moţiunii de cenzură s-a desfăşurat în absenţa preşedinţilor celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, şedinţa fiind condusă de Gabriel Vlase şi de Nicolae Bădălău. Deputaţii şi senatorii PSD au părăsit sala înainte ca moţiunea să fie citită de un senator USR.


Senatorii şi deputaţii USR au purtat banderole albe cu două dungi negre despre care au spus că simbolizează ”statul paralel”, liderul partidului spunând că ei sunt reprezentanţii statului real, statul paralel cu ceea ce înseamnă politicienii corupţi.

Prim-ministrul Mihai Tudose i-a ironizat joi pe liberali în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură, remarcând faptul că textul acesteia a fost citit de o ”colegă mai nouă”, ceea ce, în opinia şefului Guvernului, echivalează cu faptul că liberalii nu îşi asumă demersul. Mihai Tudose a continuat, răspunzând punctual acuzaţiilor din moţiune.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că Guvernul Tudose este mai slab decât Guvernul Grindeanu şi i-a îndemnat pe parlamentarii PSD şi ALDE să se gândească unde ar fi fost România azi dacă nu ar fi existat ”penali” în funcţii publice.

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat că acţiunile Guvernului sunt îndreptate împotriva interesului naţional, iar aroganţa PSD şi ALDE a atins cote greu de imaginat.

Noțiunea de ”stat paralel” pierde din suporterii PSD


Prim-ministrul Mihai Tudose a declarat joi, la finalul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură, că nu înţelege conceptul de stat paralel şi că el îşi vede de guvern şi de statul de care trebuie să se ocupe.

”Nu înţeleg conceptul, sincer. (…) Eu îmi văd de Guvern. Avem un stat de care trebuie să ne ocupăm, cu nişte români cărora trebuie să le facem viaţa mai bună”, a declarat Mihai Tudose, întrebat de jurnalişti dacă s-a lămurit ce înseamnă statul paralel.

Şi preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a ironizat conceptul de ”stat paralel” lansat de Liviu Dragnea la comitetul executiv al partidului de la finalul săptămânii trecute. Bădălău a declarat, marţi, că sintagma ”statul paralel şi ilegitim” este un pleonasm, pentru că, dacă este paralel, nu poate fi legitim.

Întrebat despre rezolutia votată în Comitetul Executiv al PSD referitoare la ”statul paralel şi ilegitim”, Nicolae Bădălău a făcut următoarea observaţie: ”Cu menţiunea că e un pleonasm. Nu poate să fie paralel şi legitim”.

El a mai declarat că reprezentanţii PSD şi probabil cel mai mult Liviu Dragnea simt ”o presiune” în legătură cu elaborarea şi finalizarea legilor justiţiei.

Nicolae Bădălău a precizat, de asemenea, că în PSD nu s-a mai discutat despre organizarea unor mitinguri şi că, în opinia sa, acestea nici nu ar trebui organizate prea curând, pentru că ”e foarte mutl de muncă în Parlament”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: