Think-tank-ul berlinez European Council of Foreign Relations (ECFR) a publicat ediția 2018 a Monitorului Coeziunii UE – o analiză a coeziunii celor 28 de membri UE.

Din perspectivă europeană, cea mai mare îngrijorare o reprezintă Italia– potrivit studiului, această țară a înregistrat cel mai profund declin al atașamentului față de Uniune.

La București însă, cu totul altul trebuie să fie motivul de îngrijorare: România, împreună cu alte 7 state membre, constituie un grup special, cel al statelor UE pe care ECFR le ignoră din orice tip de asociere și de analiză.

Privind superficial, am putea crede că lipsa de interes manifestată de autorii analizei s-ar putea explica prin poziția geografică ”ingrată” ocupată de România, care nu ne așează ”natural” în grupele de state analizate de ECFR.

Privind însă mai atent, în primul rând la acțiunile din plan intern, dar și la performanțele în plan european, ar trebui să ne înclinăm în fața realității: nu suntem în analiză pentru că, pur și simplu, nu avem relevanță în context european. Iar asta va produce consecințe.

(un singur indiciu: Monitorul Coeziunii UE este parte a proiectului intitulat ”Rethink Europe”).

În ”liga mare”: cel mare, cel bogat, cel dintâi, sudiștii și Vișegrad

Pentru raportul său (raport care poate fi descărcat AICI-LINK), ECFR combină un total de 32 de factori într-un set de 10 indicatori de coeziune pentru fiecare dintre cele 28 de state membre UE. Cifrele sunt extrase din rapoarte ale Comisiei Europene, din statistica aflată la dispoziția Comisiei și din Eurobarometrele publicate între 2007 și 2017.

Cercetătorii au luat în calcul și indicatori de coeziune structurală- relațiile economice intracomunitare sau proiecte derulate în comun, de exemplu.

Iar ”poza” Uniunii Europene arată, din datele ECFR, cam așa:

Așa cum reiese din explicații, statele membre sunt grupate în 5 categorii în funcție de indicatorii de coeziune. Ilustrația de mai sus prezintă componența fiecărui grup dar și interferența dintre aceste grupuri.

Indicatorii modelează deci 5 grupe importante în interiorul UE: cei 6 fondatori, cei 6 mari, cei 7 bogați, cei 7 sudiști și grupul Visegrad.

Tot în baza acestor indicatori, Irlanda, Slovenia, Croația, Bulgaria, România, Estonia, Lituania și Letonia nu sunt arondate niciunui grup.

O imagine mai clară a acestor 10 indicatori de coeziune este prezentată în graficul de mai jos:

Autorii studiului oferă și explicații asupra acestora: pentru indicatorul ”Finanțare”, de exemplu, se argumentează că influxul de resurse generat de fondurile europene consolidează ideea beneficiilor ce însoțesc apartenența la grupul comunitar.

În același timp, faptul că un stat este contributor net la bugetul UE îi conferă acestuia autoritatea de a modela viitorul organizației, ceea ce va contribui la implicarea în proiectul european.

… și restul lumii

Din perspectiva think-tank-ului ECFR, 8 state dintre cele încă 28 membre UE nu sunt cuprinse în nicio categorie de analiză din cauză că cifrele nu le califică nicăieri.

Nici măcar într-un grup formal, așa cum este Vișegrad, constituit pe baza voinței politice a membrilor. Dar, precizare importantă, fără performanță economică grupul Vișegrad nu ar fi existat în analize.

Indicii cu care este creditată România arată astfel:

Aici poate frapa în primul rând indicatorul de coeziune structurală ”Securitate”, ce contrastează cu sentimentul general de liniște și pace instalat în România după operaționalizarea scutului american anti-rachetă.

Sau că în materie de cooperare militară extinsă participăm la numai 4 dintre cele 17 proiecte europene aprobate.