sâmbătă

20 aprilie, 2024

2 februarie, 2014

Proiectul Ordonanţei de modificare a Codului de Procedură Penală (CPP) a fost pus în dezbarete publică sâmbătă, 1 februarie, în ziua intrării în vigoare a noilor coduri- Penal şi de Procedură Penală.

Ministerul Justiţiei a publicat pe site-ul instituţiei proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedura Penală şi pentru implementarea altor acte normative.

Premierul Victor Ponta a anunțat joi seara că modificarea Codului de Procedură Penală se va discuta în ședința de guvern de miercuri, 4 februarie 2014.


Prim-ministrul a spus că nu știe încă prin ce fel de act normativ se vor opera schimbările, prin ordonanță de urgență sau proiect de lege.

Modificările, formulate joi de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), vizează exclusiv procedura penală, nu și Codul Penal.

Se rezolvă astfel problema interceptărilor, însă nu și prescripția care va interveni în mai multe cazuri cu prejudicii mari.

Interceptările, dispuse şi pentru urmărirea penală in rem


Metodele speciale de supraveghere sau cercetare se dispun şi dacă urmarirea penală este începuta in rem, prevede proiectul realizat de Ministerul Justiţiei.

Una dintre modificările aduse de acest proiect se referă la articolul 138 din CPP, în care ar urma să fie introdus un nou alineat, respectiv: „Metodele speciale de supraveghere sau cercetare se dispun şi în cazul în care urmărirea penală este începută potrivit art. 305 alin. (1)”. Acesta se referă la începerea urmăriririi penale in rem: „Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevazute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă”.

Infracţiunile cu pagubă mai mare de 500.000 euro, de competenţa DIICOT

Pe de altă parte, acelaşi proiect dă competenţă DIICOT pentru o serie de infracţiuni, indiferent de calitatea persoanei, „dacă în cauză, indiferent de numărul infracţiunilor concurente, s-a produs o paguba materială mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 500 000 euro”.

Infracţiunile vizate de această prevedere sunt: furtul, tâlhăria, pirateria, tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei, abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, bancruta simplă, bancruta frauduloasă, gestiunea frauduloasă, înşelăciunea, înşelăciunea privind asigurările, deturnarea licitaţiilor publice, exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile şi delapidarea.

Cum se aplică dispoziţiile mai favorabile din legile succesive

Proiectul de OUG vizează şi problema legii penale mai favorabile. Astfel, se introduce un articol ce face referire la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei: „În aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul Penal (aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei) se stabilesc şi se aplică, pentru fiecare instituţie de drept penal autonomă, dispoziţiile mai favorabile din legile penale succesive”.

Tot în noul articol se precizează: „În aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul Penal (aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei) nu pot fi combinate dispoziţiile mai favorabile din legile penale succesive”.

Până la intrarea în vigoare a actelor normative subsecvente, emise în executarea Legii 252/2013 privind organizarea si functionarea sistemului de probaţiune şi a Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor „se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acestora”, prevede un alt articol nou din proiectul Ministerului Justiţiei.

(Descărcaţi AICI proiectul elaborat de Ministerul Justiţiei)

Codurile- 72 de ore de controverse aprinse

Dezbaterile pe acest subiect se poartă de ani de zile și au făcut obiectul a numeroase dispute la nivel politic. Ultimele zile de dinaintea intrării în vigoare au stat sub semnul insistențelor magistraților de-a opera modificările pe ultima sută de metri.

Miercuri au început să apară apelurile publice ale celor din sistemul judiciar – procurorii de la DIICOT și DNA, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție – Livia Stanciu, și Consiliul Superior al Magistraturii.

Marile probleme ale Codurilor: faptul că interceptările nu vor mai putea fi aprobate înaintea începerii urmăririi penale (ceea ce le face inutile), și lipsa unor unor precizări speciale privind prescripția și infracțiunile împotriva patrimoniului (ceea ce va duce la închiderea mai multor dosare cu prejudiciu mare).

Dacă cele două Coduri intră în vigoare în forma actuală, chiar și pentru o zi, ele vor produce efecte care să-i favorizeze pe suspecți și chiar pe infractori – au atenționat cei de mai sus.

Joi, CSM a suplimentat ordinea de zi și a elaborat câteva propuneri de modificare a legilor, dar toate amendamentele se referă la procedura penală, nu și la Coduri.

Preşedintele Traian Băsescu a intrat și el în dezbatere, cerându-i joi premierului să emită o ordonanță de urgență prin care să modifice Codurile înainte de 1 februarie.

Premierul Victor Ponta i-a cerut, la rândul său, președintelui să-și asume public răspunderea pentru promulgarea legilor. Lucru pe care Traian Băsescu l-a făcut într-o declarație publică de la Palatul Cotroceni.

Prim-ministrul a anunțat joi seara că decizia sa este aceeași: eventualele modificări se vor face doar după 1 februarie, ele urmând să fie discutate abia în ședința de guvern de miercuri, 4 februarie.

Vineri, cu câteva ore înainte de termenul limită, Victor Ponta a declarat presei că nu va convoca de urgență Executivul, Codurile intră în vigoare așa cum sunt. Unul dintre motivele invocate de guvernanţi a fost şi acela conform căruia Constituţia nu permite ca modificările cerute să fie făcute prin Ordonanţă de Urgenţă. Lucru contrazis câteva ore mai târziu de preşedintele Curţii Constituţionale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: