joi

28 martie, 2024

22 octombrie, 2018

Tudorel Toader și-a luat patru zile de concediu în această săptămână, în plină criză în justiție după criticile dure transmise vineri de președintele Iohannis pe tema modificărilor la legile justiției și la Codurile Penale.

Comisia de la Veneția a publicat luni raportul critic cu privire la modificările operate de guvern pe legile justiției, iar miercuri, la Cotroceni, se desfășoară consultări pe aceeași temă la care președintele a invitat partidele parlamentare.

Un alt personaj care putea influența direct aplicarea modificărilor decise în Guvern, Avocatul Poporului, a plecat în concediu pentru 2 săptămâni săptămâna trecută, miercuri, în ziua în care USR și PNL au cerut ca instituția să atace la CCR OUG 92. Liderii USR au anunțat că Victor Ciorbea nu a delegat nimănui din instituție competența de a sesiza CCR cu analiza ordonanțelor de urgență.


Potrivit programului oficial anunțat pe site-ul Ministerului Justiției, ministrul Tudorel Toader se află în concediu toată săptămâna, cu excepția zilei de miercuri, atunci când sunt programate „activităţi de coordonare internă la nivelul Ministerului Justiţiei”.

Deși în concediu, ministrul a postat luni, pe Facebook, patru mesaje diferite privire la OUG 92 privind legile justiției și raportul Comisiei de la Veneția. „Comisa de la Veneția nu a luat în discuție modificările survenite prin OUG pentru modificarea legilor justiției. Un astfel de aviz ar urma să fie adoptat la plenara din decembrie 2018!”, a scris Tudorel Toader.

Comisia de la Veneţia a publicat luni criticile la adresa României pentru modificările aduse atât codurilor penale, cât şi legilor justiţiei.

Încă de la sfârşitul săptămânii trecute, instituţia şi-a arătat îngrijorarea şi, totodată, dezacordul pentru modificările propuse de majoritatea PSD-ALDE la codurile penale. Modificările slăbesc lupta anticorupţie, susţin membrii Comisiei de la Veneţia.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: