miercuri

27 martie, 2024

7 septembrie, 2017

Pentru dotarea Institului Cantacuzino, care va trece la Ministerul Apărării, ar putea fi folosite fonduri europene în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, a anunțat premierul Mihai Tudose, la începutul ședinței de guvern de joi.

Actul normativ pentru transferul de la Ministerul Sănătății va intra la adoptare în următoarea ședință a Executivului, iar ministerul interimar de la Apărare, Marcel Ciolacu, va iniția procedurile pentru accesarea a 100 de milioane de euro, fonduri europene, pentru dotarea producătorului de vaccinuri.

Premierul Tudose s-a întâlnit joi cu comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, printre subiecte numărându-se și Institutul.


„Domnul Ciolacu, vă rog frumos în perioada de interimat de la Ministerul Apărării să continuați demersul început cu domnul ministru Bodog pentru Cantacuzino, cu atât mai mult cu cât doamna comisar european ne-a spus că putem găsi și o soluție de finanțare, aproximativ 100 de milioane de euro, din fonduri europene pentru utilarea la nivel de vârf a acestui institut”, a spus prim-ministrul Tudose, al începutul ședinței.

Prim-ministrul spune că este nevoie și de o „mână forte” și de un plan bine pus la punct. „Institutul Cantacuzino are un rol strategic național și regional în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri”.

„Eu personal voi urmări îndeaproape întregul proces. Institutul Cantacuzino reprezintă un brand românesc, cu o istorie de aproape un secol și cu multe performanțe atinse, motive pentru care trebuie să ducem mai departe această moștenire”, a mai spus Mihai Tudose.

Reamintim că Institutul Cantacuzino, acum în subordinea Ministerului Sănătății, a mai fost și la Ministerul Educației, fără ca vreo autoritate să reușească repornirea producției de vaccinuri.


Institutul a fost înființat în 1921 și se numea atunci Institutul de Seruri şi Vaccinuri, iar în 1990 producea o gamă foarte largă de vaccinuri –  vaccin difterotetano-pertussis, vaccin rujeolic (produs cu tulpina Schwartz, care este conţinută şi în actualul vaccin ROR), vaccinul BCG (anti-tuberculoză), vaccinul antigripal, cel dizenteric, tifoidic, rabic.

Din 201o nu s-a mai produs decât vaccin antigripal, iar în 2014, Agenţia Naţională a Medicamentului a interzis punerea pe piaţă a acestuia, după ce rezultatele testelor au indicat o concentraţie foarte mare de endotoxine, care puteau produce reacţii adverse la administrare, precum febră sau şoc anafilactic.

De atunci, nicio guvernare nu a găsit vreo soluție pentru Institutul Cantacuzino.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: