„Din punct de vedere al mediului de afaceri (…) economia României traiește un mare moment de schimbare. Cred că modelul de dezvoltare bazat în primul rand pe capitalul străin și-a atins limitele. Este foarte bun, a fost foarte bun dar haideți să recunoaștem că am ajuns la anumite limite. Acum trebuie să ne concentrăm pe ce putem face noi, pe puterile noastre, inclusiv pe mobilizarea capitalului local” a declarat recent, potrivit Agerpres, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru.
După aproape un deceniu de la integrarea în UE, raportul de forțe pa ajuns să fie 35% din total capital pe țară capital românesc și 48% din total capital pe țară capital străin (17% mai este capital de stat).
Adică, pe partea de capital privat avem doar 42% capital românesc și 58% capital străin.
Să analizăm, mai jos, și care sunt problemele acestui mix.
Eficiența capitalului autohton față de capitalul străin
Compoziția sectorului privat este de trei șeptimi capital românesc și patru șeptimi capital străin. Mai jos, tabelul eficienței sale.
După cum se vede din tabel, profitul este realizat în proporție de aproape trei cincimi de către capitalul românesc și doar pierderile sunt fifty-fifty.
Astfel, se ajunge ca rezultatul net pozitiv să fie obținut în proporție covârșitoare de către capitalul autohton (77%), de unde ar rezulta că activitatea desfășurată de acesta este semnificativ mai eficientă.
Cu cele 3 șeptimi capitalul autohton privat, contribuţia la valoarea adăugată brută în economia României prin rezultatul net al acestuia este de vreo 3 ori mai mare față de cea a capitalului străin – ceea ce tradus în bani înseamnă un plus de aproximativ 2 miliarde de euro).
În principiu, e evidentă necesitatea unei sporiri a prezenței capitalului autohton în economie, pentru a reface preponderența românească în economia națională. Mai ales în condițiile în care avantajele comparative avute la intrarea în UE se estompează rapid iar apetitul investitorilor străini pentru România se arată a fi tot mai scăzut.
Ca să ne apropiem de practica din țările occidentale, ar fi nevoie de măsuri care să favorizeze creșterea ponderii capitalului autohton. Cel puțin la modul teoretic, am reduce astfel și dependența față de decizii luate în afara țării, de corporațiile multinaționale care au acaparat la momentul promoțional al deschiderii largi a pieței către UE domenii de maxim interes precum cel bancar sau cel de retail.
Evident, trebuie încurajate, susținute și dezvoltate acum și afaceri productive care să permită sustenabilitatea domeniilor menționate, în care capitalul românesc, din varii motive, de la modelul de business și până la competiția inegală sau lipsa de experiență, a cam ratat startul.
Dar atenție la contraargumente
O primă observație ar fi că autohton poate însemna și românesc dar și străin, asimilat în baza situației privind rezidența.
După cum o bună parte din capitalul străin din România sunt de fapt profituri ce nu au fost scoase din țară. Ceea ce face ca linia de demarcație să fie mai puțin clară decât s-ar părea în primă instanță, inclusiv prin prisma caracterului sau al patriotismului celor vizați: până la urmă, nu e clar și cât capital autohton a fost scos sub varii forme din țară.
A doua, dacă ar fi să privim lucrurile din perspectivă bugetară, implicit a cheltuielilor pentru populație, se poate observa că impozitul pe profit ocupă un loc marginal în ierarhia veniturilor statului. El a reprezentat anul trecut doar 2% din PIB sau 5,9% din sumele colectate. Pentru comparație, menționăm că impozitul pe salarii și venit a adus aproape dublu, adică 3,8% din PIB și 11,4% din încasări.
În context, contribuțiile de asigurări sunt cele mai importante pentru politica socială, cu 8,2% din PIB sau 24,7% din veniturile statului român. E drept că firmele cu capital autohton angajează două treimi din salariați, dar din această perspectivă, este important și ce salarii se dau și care este gradul de conformare la plata dărilor aferente către Fisc pe lângă natura capitalului implicat în procesele de producție.
A treia chestiune, din perspectiva încasărilor valutare care să echilibreze balanța comercială și, implicit să asigure stabilitatea monedei naționale, ceea ce contează este capitalul străin. Acesta deține cea mai mare parte din livrările la export, pe calea conexiunilor deja stabilite la nivel internațional. Or, dezvoltarea capitalului românesc, cu succes în preluarea unor piețe externe tot mai competitive, apare, cel puțin în acest moment, destul de iluzorie.
În treacăt fie spus, uneori tocmai ponderea mare a capitalului străin, care își repatriază profitul obținut trecându-l din lei în euro, acționează ca un stabilizator al cursului de schimb. Închipuiți-vă că tot capitalul ar fi românesc și ar face integral exporturile. Atunci ce interes ar mai avea capitalul străin ca leul să fie relativ puternic și stabil ?
De unde capital: o statistică ce ar trebui să dea de gândit
Fapt interesant, o statistică prezentată de viceguvernatorul BNR Florin Georgescu arată că avem circa 14.400 persoanele fizice rezidente ( observați, rezidente și nu române) cu depozite de peste 500.000 de lei (circa 110.000 euro, adică peste limita garantată prin lege) care deţin aproape 18 miliarde de lei sau echivalentul a patru miliarde de euro.
Pe care nu îi investesc, ci preferă să-i păstreze la bancă în condițiile în care dobânzile actuale nu acoperă inflația estimată pentru următoarele 12 luni. Se poate pune întrebarea de ce acești 0,1% cei mai bogați dintre rezidenți care dețin depozite preferă siguranța depozitelor bancare și nu plasamentele în activitatea productivă.
Poate să fie o chestiune de considerații de oportunitate, un vot de blam la adresa mediului de afaceri sau, pur și simplu, o expresie a suficienței unora puțini. Aflați în situația de a avea un nivel de trai suficient de ridicat peste media populației ( eventual, din ”acumulări anterioare”), fără a-și bate capul cu dezvoltarea și gestionarea unor afaceri sau care preferă să nu-și asume direct răspunderea.
Dacă ar fi să ne luăm după datele ce arată că 66% dintre deponenţi, în ordinea crescătoare a depozitelor, deţin numai 1% din totalul acestora, având în conturi sume de până la 1.000 lei/persoană, iar 4% din cei cu depozitele cele mai mari deţin 67% din sumele depuse la bănci, deținând sume de peste 50.000 lei, s-ar putea ca ultima variantă să fie dureros de aproape de realitate.
Asta deși (sau tocmai pentru că, depinde de interpretare), în România, randamentul capitalului (totalul veniturilor anuale obţinute din capital, raportat la capitalul investit) privat autohton a crescut continuu. De la 11% în 2003 la 21% în 2013, factorul determinant fiind creşterea de la 52% la 60% a remunerării capitalului din venitul național net, expresie a concurenţei relativ slabe pe piaţa capitalului şi a forţei reduse de negociere a salariaţilor (altă prezentare făcută de Florin Georgescu).
Concluzii pentru moment
Una peste alta, aceste realități ce pot părea contradictorii se rezumă cam la următoarea situație: în România, se poate obține un profit mult mai bun din afaceri decât în Occident, dacă se face abstracție de neajunsurile locale și de concurența de multe ori neloială.
Tocmai prin modul în care s-a distribuit bogăția în societate și nivelul de plecare într-o afacere, străinii par a fi în mod obiectiv mai motivați (și mai avantajați) întru economia de piață performantă și sustenabilă decât românii.
Ar fi de dorit să avem o pondere cât mai mare a capitalului românesc în economie însă, din păcate, asta nu ar fi de-ajuns: ar trebui să examinăm mai atent și măsurile aducerii calității capitalului autohton la nivel occidental, odată cu, sau chiar înainte de expandarea lui.
2 răspunsuri
17% capital de stat e tot capital romanesc.
1.Odata cu globalizarea pietei nationale, distinctia capital national/capital strain este fara semnificatie economica – fiindca gradul de dezvoltare economica este cel care decide raportul dintre cele doua si beneficiile de pe urma capitalului strain.
Daca presedintele A.O.A.R. este interest (in mod justificat) de politici nationale de sprijin al capitalului romanesc, nu inseamna ca „modelul economic” bazat pe acesta a ajuns la limita imposibilitatii utilizarii lui.Capitalul strain nu vine in Romania de 8 ani, datorita indicelui catastrofal de ne-competitivitate eonomica nationala 74, care ne trimite la categoria JUNK de ne-recomandare pentru investitorii straini!
2.Din aceasta cauza, investitorii straini au disparut dupa 2008, iar cei care totusi vin fac urmatorul calcul „calitativ”: indice 74=investitii la risc ridicat cu salarii minime pe economie+impozite modice.Daca am avea indice 28 – 30, atunci ecuatia beneficiului national de pe urma investitiilor straine ar fi alta:indice 30=investitii in mediu optim+salarii si impozite „europene”!
3.Cita vreme investitorul strain detine ponderea industriala la export, a vorbi de schimbarea de model economic este o eroare, cel putin pina cind capitalul national va prelua aceasta functie.Mai mult ca atit, modelul bazat pe investitorul strain a disparut de 8 ani, incit Romania se afla intr-o dezintegrare industriala acuta – reflectata prin caderea continua a monedei nationale si cresterea economica pe datorie externa.Mai putem atunci vorbi de un model de dezvoltare bazat pe capitalul national?
4.Tarile inapoiate, care au cunoscut o dezvoltare economica si industriala rapida, au reusit acest lucru, doar cu aportul masiv al capitalului strain, odata cu proiectul national de constuctie a „economiei si industriei nationale”.Fara banci nationale comerciale si de investitii, fara asigurari nationale, fara utilitatile nationale utilizabile pentru sustinerea capitalului national, a vorbi despre un modelul economic care nu se mai bazeaza pe capitalul strain, este ceva nepotrivit unei tari ajunsa „proprietate straina”!Numai utilizind capitalul strain, oferind investitorilor indice de competititivate 28 – 30, putem face bani, „capital national” si ne putem recupera averea nationala odata cu cresterea capitalulului national – care sa lucreze pentru tara.