joi

28 martie, 2024

19 ianuarie, 2012

Circa 7.000 de membri și simpatizanți ai celor trei partide care compun USL au manifestat, joi, între Arcul de Triumf și Piața Victoriei, potrivit cifrelor oficiale ale Jandarmeriei.

Organizatorii, de la PNL, au susținut, însă, că numărul manifestanţilor s-a ridicat la 20.000.

Vorbitorii şi revendicările

Anunţat de la bun început ca un miting politic, protestul organizat de USL a avut ca revendicări demisia preşedintelui Băsescu, demisia guvernului, organizarea de alegeri anticipate şi abrogarea legii de comasare a alegerilor.


Pe o scenă amplasată la Arcul de Triumf, în fața sediului USL, au ținut discursuri artiști ca Mircea Diaconu, senator PNL, Emil Hossu, Gheorghe Zamfir.

”Suntem poporul cel mai jegos de pe pământ şi cel mai minţit de pe planetă. De 2.000 de ani suntem creştini, de 2.000 de ani ne rugăm la Dumnezeu, dar cei de la Putere la cine se roagă?! Lucifer, Satana sunt dumnezeul lor”, a spus naistul, de pe scena ”Mitingului pentru libertate”, după cum l-au intitulat organizatorii.

A vorbit şi Sorin Roşca Stănescu, fosutul director şi patron al ziarului Ziua. Sorin Roşca Stănescu s-a plâns că este hărţuit de justiţie şi a anunţat că se va înscrie în PNL.

Au urmat cuvântările liderilor politici.


”Noi nu trebuie numai să spunem <Jos Băsescu!>. Trebuie să venim cu soluţii. Anul acesta este sfârşitul lui Traian Băsescu şi un nou început pentru România”, a decretat Ponta, candidatul USL pentru funcția de prim-ministru.

Liderului PNL, Crin Antonescu, i-a revenit ultimul cuvânt pe scena de la Arcul de Triumf, copreședintele USL cerând participanţilor unitate în a-şi susţine revendicările politice.

”România este acum ocupată de o Putere care nu mai are legitimitate. Domnilor de la Putere, pe noi nu ne puteţi minţi sau cumpăra. Nu mai există nici un compromis. (…) Dacă acceptă alegeri anticipate să vină să îşi dea demisia împreună cu noi şi atunci avem în maximum 90 de zile, dar se poate şi în 30 şi 45, alegeri anticipate”, a spus Crin Antonescu.

 Crin Antonescu – înconjurat de liberalii de frunte. Victor Ponta – cu Radu Mazăre

Preşedintele liberalilor a fost însoțit de mai mulți lideri marcanţi ai PNL, printre care și fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, sau fostul ministru al Economiei , Varujan Vosganian, care l-au susținut pe Antonescu.

Remarcabilă a fost lipsa liderilor de frunte ai PSD. Singurul social-democrat celebru şi influent în partid care a fost alături de Victor Ponta a fost primarul Constanţei, Radu Mazăre.

Contactat de cursdeguvernare.ro, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a explicat că singurătatea lui Victor Ponta la miting-ul USL se explică printr-o chestiune de organizare: de mitingul de la Bucureşti s-au ocupat liberalii, iar liderilor social-democrați le-a revenit sarcina să gestioneze mitingurile din țară. El a recunoscut, însă, că PSD s-a hotărât târziu, miercuri, la mierul nopții, să participle la mitingul anunțat de PNL.

„Toată lumea a rămas în județe – noi am hotărât miercuri, la 12.00, pentru joi, nu aveai când, era problemă și de mijloace de transport. S-a hotărât ca PSD să rămână în județe și a ieșit lumea în stradă. La noi, la Bacău, Poliția a anunțat că au fost 1.100 de manifestanți, noi zicem cam 1.200, deci cam pe-aici”, a declarat Hrebenciuc.

Surse din PNL, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, au declarat pentru cursdeguvernare.ro că liderii PSD au avut o rezervă faţă de oportunitatea acestui miting, iar Victor Ponta a participat doar din solidaritate cu Crin Antonescu şi din obligaţiile de sprijin politic pe care le presupune alianţa cu liberalii. Aşa se explică expunerea minimă a liderilor PSD la acest miting.

Luni, cu o zi înainte ca PNL să anunțe că face mitingul, Victor Ponta a declarase că USL rebuie să fie prudentă în privința manifestațiilor.

”Am discutat cu Crin această variantă, dar trebuie să fim atenţi să nu dăm ocazia celor de la putere să acuze opoziţia pentru ceea ce s-a întâmplat, adică acţiunile violente. Noi trebuie să ne organizăm cât mai bine, pentru ca lucrurile să meargă în direcţia pe care o doreşte populaţia”, declara, pentru Mediafax, Victor Ponta.

”Sigur că suntem împreună, chiar dacă eu am nişte reţineri şi nişte întrebări pe care le-am discutat cu colegii mei. Nu-mi las colegii indiferent ce se întâmplă. Nici ei nu m-au lăsat pe mine, nici eu pe ei. Mergem împreună până la capăt”, a spus, miercuri, Ponta.

Manifestanţii USL s-au mutat în Piața Universității, alături de protestatarii apartinici

Circa 1.000-1500 de manifestanți de la mitingul organizat de USL pe Bulevardul Kiseleff s-au deplasat apoi în Piața Universității pentru a se alătura celor câteva sute de manifestanți care au protestat și în ultimele zile împotriva președintelui Traian Băsescu și Guvernului Emil Boc.

Membrii și simpatizanții PNL, PSD și PC au rupt cordoanele de jandarmi în Piața Victoriei încă înainte de-a se termina mitingul, după care au trecut peste gardurile de protecție întinse de forțele de ordine în Piața Universității. Aici, protestatarii care se declară nepartinici i-au întâmpinat cu ostilitate inițial pe manifestanții USL.

”PDL, USL, aceeași mizerie!”, au scandat protestatarii de la Universitate, care au respins până acum partidele politice, fie de la Putere, fie din Opoziție.

Liderii politici de frunte au fost nevoiţi să părăsească Piaţa universităţii, după ce au fost presaţi de protestatri: e cazul liberalului Ludovic Orban, care a încercat pentru a doua oară să se alăture protestului. A fost ajutat de jandarmi să iasă din mulţime.

În cele din urmă, însă, manifestanții USL i-au copleșit numeric pe cei aflați deja în Piața Universității și cele două grupuri s-au amestecat.

”Jos Băsescu!” și ”Demisia!” au strigat manifestanții din ambele grupuri, fără să fie scandat numele vreunui partid din Opoziție.

La Universitate au fost însă și suporteri ai unor echipe de fotbal, membri ai Asociației Suporterilor din România, la protest fiind aruncate și fumigene specifice recuzitei fanilor de pe stadioane.

În acest timp, jandarmii au slăbit treptat dispozitivul de forță, pentru a evita incidentele, în condițiile în care circulația rutiera a fost blocată în Piața Universității.

În schimb, jandarmii au continuat să efectueze controale corporale în zonă, trei persoane fiind reținute pentru că aveau asupra lor sticle incendiare și alte două pentru că aveau cuțite.

Secretarul de stat din minsiterul de Interne Ioan Dascălu declarase în cursul serii că forțele de ordine nu intervin în forță împotriva manifestanților, dacă aceștia protestează pașnic.

Jandarmii au evacuat în forţă Piaţa Universităţii, ca ripostă la violenţele unor grupuri izolate de tineri violenţi

În toiul protestului, în Piața Universității, păreau că sunt peste 2.000 de protestatari strânși.

Spre miezul nopţii, situaţia se tensionase, după ce grupuri de protestatari violenţi îi provocaseră pe jandarmi şi-i blocaseră toate străzile din zonă.

Jandarmii au ripostat cu violenţă, au evacuat Piaţa Universităţii şi au deblocat străzile şi circulaţia.

Potrivit cifrelor transmise de televiziune prezenta la faţa locului, jandarmii reţinuseră 48 de persoane.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. brute pe care le platim. ni s-ar putea intampla oricaruia dintre noi. si ii platim, repet. chiar si cand cumpaam o paine, mai platim pentru nesimtirea asta, pentru dispretul pe care ni-l arunca. sa ne fie de bine.

    1. Va raspund in locul colegului meu: este optiunea Dvs. sa faceti sau nu diferenta intre un miting organizat de niste partide politice si un protest cum este cel din Piata Universitatii. Poate ca o atare confuzie este, la randul ei, o forma de protest.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. brute pe care le platim. ni s-ar putea intampla oricaruia dintre noi. si ii platim, repet. chiar si cand cumpaam o paine, mai platim pentru nesimtirea asta, pentru dispretul pe care ni-l arunca. sa ne fie de bine.

    1. Va raspund in locul colegului meu: este optiunea Dvs. sa faceti sau nu diferenta intre un miting organizat de niste partide politice si un protest cum este cel din Piata Universitatii. Poate ca o atare confuzie este, la randul ei, o forma de protest.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: