vineri

19 aprilie, 2024

16 octombrie, 2017

Ministrul Justiției a anunțat luni, la CSM, o prevedere nouă ce va fi adăugată în proiectul de reformare a sistemului judiciar – un control pe fond obligatoriu o dată la patru sau cinci, la fiecare parchet.

Anunțul a fost făcut în Secția pentru procurori a CSM, unde luni au continuat discuțiile pe marginea Raportului Inspecției Judiciare privind managementul DNA.

Controlul la Direcția Anticorupție a fost ordonat în iulie de Tudorel Toader și a fost finalizat prin raport în urmă cu două săptămâni.


„Din momentul în care am solicitat acest control managerial am spus, și am raportul din 2007, că de 10 ani de zile nu s-a procedat la o astfel de evaluare, astfel de control și am primit precizări publice că în ultimii 10 ani s-au făcut 136 de controale.

Eu știu lucrul ăsta, dar cele 136 de controale (…) sunt punctuale, (…) dar o evaluare de fond nu s-a făcut din 2007 și concluzia mea, și o voi trece și în proiectul de lege pentru modificarea Legilor Justiției, concluzia mea este că cel puțin la cinci ani, dacă nu o fi prea mult, un astfel de control tematic de fond ar trebui făcut la fiecare unitate de Parchet de pe lângă Judecătorie, de la Înalta Curte, adică cu toții să avem această evaluare.

Poate nu e bine la cinci ani, poate e la patru ani, să coincidă cu durata mandatului celui care are funcție de conducere, dar e nefiresc 10 ani de zile alții să fie controlați de 10 ori și una sau alte entități să nu fie controlate niciodată”, a declarat declarat ministrul.

Raportul Inspecției Judiciare a declanșat mai multe controverse referitoare la modul în care a fost acest realizat. DNA acuză că nu a fost respectată procedura și că inspectorii s-au arătat interesați de acte din dosare importante.


Pe de altă parte, trei dintre inspectorii judiciari susțin că DNA le-a refuzat anumite documente.

Proiectul de reformare a sistemului judiciar, care a primit aviz negativ de la CSM, urmează să ajungă la Parlament,după ce coaliția de guvernare va stabili modalitatea de adoptare – cel mai probabil, va fi înregistrat ca inițiativă legislativă a alianței, nu ca proiect al Guvernului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: