miercuri

24 aprilie, 2024

18 august, 2016

cristian ghineaMinistrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, răspunde atacurilor PSD explicând de ce a fost demis de la Ministerul Muncii secretarul de stat Adrian Marius Dobre.

Cel din urmă elaborase un proiect amplu adresat NEET (tineri care nu au loc de muncă și nici nu sunt cuprinși într-o formă de învățământ sau training) prin care milioane de euro urmau să fie cheltuiți pentru achiziționarea de șepci, ceasuri, benzină și închieri de autovehicule.

Asta, în loc să găsească soluții individuale pentru intrarea pe piața muncii a fiecăruia dintre acești NEET.


Adrian Marius Dobre a fost numit la Ministerul Muncii în iulie 2015, de către premierul Victor Ponta, și a fost demis pe 1 martie de către Dacian Cioloș.

Motivul ultimei polemici dintre ministrul Ghinea și PSD

Liderii organizației Tineretul Social Democrat (TSD) au publicat recent o scrisoare-deschisă adresată premierului Dacian Cioloș și numită ”Banii europeni pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor români nu trebuie pierduți!”

În text apar aceleași acuzații cu pierderea fondurilor europene din vina actualului Guvern.

Cristian Ghinea răspunde detaliat acestor acuze, explicându-le tinerilor PSD că sunt victimele campaniei Anei Birchall, cea care susține că absorbția finanțărilor UE este zero anul acesta.


De asemenea, ministrul Fondurilor Europene oferă și un exemplu de cum se puteau pierde sau cheltui ineficent acelti bani – Adrian Marius Dobre, fost secretar de stat în Ministerul Muncii dorea să crească ocuparea în rândul tinerilor cheltuind zeci de milioane de euro pe caravane prin țară și materiale promoționale – șepci, memory stickuri, ceasuri etc.

Exact din acest motiv a și fost demis Adrian Marius Dobre, membru PSD, susține ministrul Ghinea.

Proiectul lui Adrian Marius Dobre pentru tinerii șomeri

În 2015, Cabinetul Ponta a lansat ”Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret 2014 – 2015”, despre care fostul ministru Rovana Plumb spunea:

”Programul <<Garanția pentru tineret>> este un program istoric, cel mai amplu și coerent program pentru tineri din ultimii 25 de ani. Grație acestui demers, 441.000 de tineri cu vârste între 16 și 24 de ani vor fi sprijiniți pentru găsirea unui loc de muncă”.

Garanția pentru tineri face parte din Youth Employment Initiative, lansată în 2013 de Comisia Europeană și are ca obiectiv dezvoltarea de politici pentru tinerii NEET, cu mecanisme de înregistrare și asistență individualizată.

Proiectul a intrat în coordonarea lui Dobre, membru PSD și secretar general la Fundaţia Institutul Social Democrat „Ovidiu Şincai” şi la Fundaţia Europeană Titulescu (două asociații ale social-democraților).

adrian marius dobreAdrian Marius Dobre (foto) a fost demis în martie după ce nu a dorit să renunțe la proiectul său privind NEETs.

Cristian Ghinea scrie pe Facebook, într-un mesaj adresat liderilor tinerilor social- democrați, pe ce anume dorea Adrian Marius Dobre să cheltuiască banii din proiect:

„Din cele 46 milioane de euro, dădea 12 milioane pentru benzină.

Alte câteva milioane pentru închiriat mașini.

Dădea 1,6 milioane de euro pe memory stick-uri, la preț supraevaluat.

Dădea (tinerilor, cred) 400.000 de șepci și 977.000 de ceasuri.

Citiți bine: aproape un milion de ceasuri. Omul era pus pe vânturat bani”.

În feedbackul Comisiei Europene la proiect „se spune în esență că proiectul nu face decât să arunce banii pe baze de date”, mai scrie ministrul.

„Cum prefinanțarea era deja de facto pierdută în momentul demiterii domnului Dobre, am lucrat de atunci cu Comisia Europeană și cu ministrul Dragoș Pîslaru pentru a construi o adevărată politică pentru tinerii șomeri, finanțată din Programul Operațional capital Uman”, explică ministrul Cristian Ghinea.

Mesajul integral poate fi citit AICI.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: