vineri

26 aprilie, 2024

5 noiembrie, 2013

România a solicitat acordarea de cãtre BIRD (structură din cadrul Băncii Mondiale) a unui volum de 4 miliarde (câte 1 miliard euro anual) prin utilizarea de instrumente pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice (de tip DPL).

Solicitarea a fost făcută marți, 5 noiembrie, în timpul unei întâlniri dintre ministrul finanțelor Daniel Chițoiu și reprezentanții Bancii Mondiale.

Împrumutul va fi unul de tip programatic, fiind aprobat de cãtre Board ca un împrumut de sine stătător (stand alone) dar va face parte dintr-o serie de împrumuturi programatice (câte una în fiecare an, în valoare de aproximativ 1 miliard de euro).


Astfel, în strategia de ţară şi scrisoarea de politici de dezvoltare (ce va fi semnată pentru primul împrumut) urmează să fie descrise şi reforme care se au în vedere în viitor, dar care nu trebuie îndeplinite pentru prima tragere, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Ministerului de Finanțe.

Măsurile de reformã ce vor însoţi împrumutul şi care trebuie îndeplinite până la sfârşitul lunii februarie vor fi din aria de activitate şi decizie a MFP (managementul datoriei publice, managementul cheltuielilor publice, managementul bugetar al investiţiilor publice, bugetarea bazatã pe performanţă, programarea bugetară, măsuri în domeniul politicii de taxare cu impact asupra mediului de afaceri şi sectorului privat) cât şi din sectorul energetic (doar reforme deja realizate-IPO-uri la SNN, Romgaz, restructurarea companiei Hidroelectrica, liberalizarea pieţei energiei prin respectarea calendarului de creşteri la preţurile la energie etc.) experţii BM fiind foarte mulţumiţi de progresele înregistrate în acest sector.

Mãsurile de reformã pe sectoarele şi activitãţile menţionate mai sus vor fi agreate în cursul misiunii din decembrie (misiunea de pre-appraisal) pe baza propunerilor venite dinspre partea românã.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: