joi

25 aprilie, 2024

23 martie, 2014

Statul va acorda primăriei municipale încă 13% şi va vinde pe bursă un pachet de 14% din acţiunile Portului Maritim Constanţa, a anunţat ministrul Transporturilor, Dan Şova, în emisiunea Q&A, de la Antena 3.

“Prin scoaterea la bursă a 14%, transformăm Portul Constanţa în companie publică. Compania publică are marele avantaj că îşi transparentizează acţiunile pentru a îndeplini condiţiile listării pe bursă”, a spus Dan Şova.

În momentul de faţă, statul deţine 60% din acţiuni, Primăria Constanţa – 20%, iar Fondul Proprietatea – 20% din acţiunile acestui port maritim.


Declaraţia ministrului vine după ce câteva sute de membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare Constanţa au protestat faţă de intenţia guvernanţilor de a transfera la Primăria Constanţa acţiunile deţinute de stat la cel mai mare port al României.

„Portul Constanţa este al ţării, nu al poftelor voastre”, au strigat miercuri sindicaliştii, cerând o întrevedere de urgenţă cu premierul Victor Ponta şi ministrul Şova.

Rezultatul acestor discuţii sunt cele prezentate în emisiunea de la Antena 3: diminuarea pachetului deţinut de stat şi majorarea celui aflat în proprietatea Primăriei, astfel încât ambele să ajungă la o treime din totalul acţiunilor Portului Constanţa. Alte 14% vor fi vândute pe bursă.

Sindicaliştii au declarat încă de miercuri că nu sunt de acord nici cu listarea pe bursă, şi nici cu majorarea pachetului Primăriei.

Portul Constanţa, una dintre mizele primarului Radu Mazăre


Soarta celui mai mare port din România, de importanţă strategică, a făcut obiectul unei îndelungate dispute publice.

Într-o formă iniţială a proiectului de descentralizare, portul figura ca transferat spre autoritatea locală, o dorinţă veche a primarului Radu Mazăre.

Partenerii de coaliţie ai PSD, liberalii, s-au opus însă, argumentând că această acţiune nu a fost trecută în programul de guvernare USL. Motiv care l-a făcut pe Radu Mazăre să declare, imediat după retragerea PNL din USL că, pentru Constanţa, plecarea de la guvernare a liberalilor este un lucru bun.

Ţinând cont de opoziţia lui Crin Antonescu, Guvernul şi-a angajat răspunderea, anul trecut, pe un proiect de descentralizare ce nu mai conţinea transferul portului către municipalitate. De altfel, legea a fost declarată de CCR ca fiind neconstituţională.

Pe 5 martie, după ieşirea liberalilor de la guvernare, Radu Mazăre declara la finalul şedinţei Consiliului Local că a discutat din nou cu premierul Victor Ponta, dar şi cu ministrul Dan Şova, care şi-au luat angajamentul să-i transfere încă 15% din acţiuni: „Am vorbit şi cu Şova, şi cu Ponta. Ponta întotdeauna a spus că susţine acest demers de a trece acţiunile în varianta pe care am discutat-o noi. Sigur că aş fi vrut mai mult, dar e ok şi aşa, iar ministrul Şova şi-a luat angajamentul să facă acest lucru”, a spus Mazăre.

EL anunţa, totodată, că acest lucru se va face rapid: „Foarte rapid. Ar fi în avantajul lor şi al nostru să facă această promisiune până la alegerile europarlamentare. Dacă le trece, Guvernul se ocupă de chestiunea asta”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Ce temeiuri are la baza imparteala procentelor de catre SOVA a actiunilor Portului Maritim C-ta? Raspunsul e singur TICALOSIA .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Ce temeiuri are la baza imparteala procentelor de catre SOVA a actiunilor Portului Maritim C-ta? Raspunsul e singur TICALOSIA .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: