joi

18 aprilie, 2024

19 septembrie, 2017

Este foarte importantă abordarea unitară asupra întregului flanc estic al NATO, a pledat marți ministrul Apărării, Mihai Fifor, la întâlnirea cu membrii Consiliului Atlantic, desfăşurată la Washington.

Discuţiile, la care a participat și ambasadorul României în SUA, George Maior, au vizat problematica securităţii, în contextul evoluţiilor strategice din ultimii ani, care au modificat fundamental mediul de securitate regional, dar care au avut un impact direct şi semnificativ asupra stabilitatii flancului estic al Alianţei.

„Considerăm că este nevoie de o abordare coerentă, coordonată şi articulată, atât în termeni politico-militari, cât şi operaţionali, cu rolul de a restabili balanţa securităţii şi a descuraja noi posibile acţiuni agresive în regiunea Mării Negre,” a declarat ministrul Mihai Fifor, potrivit unui comunicat al MApN.


„Este foarte important ca, în cadrul NATO, să avem o abordare unitară asupra întregului flanc estic, în vederea asigurării unei prezenţe aliate coerente, în măsură să răspundă eficient la întregul spectru de provocări şi ameninţări la adresa securităţii euroatlantice. România rămâne un partener solid, predictibil şi de încredere, menţinându-şi angajamentul de a contribui la securitatea şi stabilitatea regională”, a adăugat Fifor.

Potrivit ministrului, este necesar un dialog activ între aliaţi şi, cu precădere, între SUA şi Romania, care să permită promovarea poziţiei ţării noastre în cadrul general de dezvoltare a unei strategii aliate pentru regiunea Mării Negre.

În cadrul discuţiilor au fost prezentate evoluţiile înregistrate în implementarea iniţiativelor României pentru consolidarea flancului estic al NATO şi priorităţile naţionale de dezvoltare şi modernizare a capacităţii de apărare.

Programul delegaţiei MApN va cuprinde, marţi, întâlnirea cu Secretarul Apărării, James Mattis, la Pentagon, şi depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroului Necunoscut din Cimitirul Naţional Arlington.


Ministrul Apărării, Mihai Fifor, efectuează în perioada 17-22 septembrie o vizită de lucru la Washington, Statele Unite ale Americii. Din delegaţie fac parte şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, secretarul de stat pentru armamente, Florin-Lazăr Vlădică, şi alţi şefi de structuri centrale din minister.

Mihai Fifor are programate întâlniri cu Secretarul Apărării, James Mattis, cu adjunctul consilierului prezidenţial pentru securitate naţională, Ricky Waddell, cu membri ai Congresului SUA şi cu reprezentanţii principalelor companii din industria de apărare americană.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: