sâmbătă

20 aprilie, 2024

23 august, 2013

România a cerut Comisiei Europene creșterea prețului minim de intervenție la cereale, în condițiile unei ieftiniri excesive ca urmare a producției mari, a declarat vineri, la Alba Iulia, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

”E o producţie foarte mare, şi în România, şi în Rusia, şi în SUA, şi pe piaţa europeană, şi atunci preţul, oarecum, are tendinţa de scădere. Toată lumea întreabă cum putem să influenţăm preţul. Eu spun, în primul rând, că prin mecanismele europene pe care le avem la dispoziţie, alte mecanisme nu avem voie să înfiinţăm”, a declarat ministrul, citat de Agerpres.

Daniel Constantin a precizat că există un preţ de intervenţie, care, în momentul de faţă, la nivel european este 101,3 euro pe tonă, la grâu, ”mult mai mic decât preţul de comercializare în momentul de faţă pe piaţă”. Pe piața românească, prețul grâului este de 140-146 euro pe tonă.


De asemenea, Constantin a menţionat că şi Ministerul Agriculturii a sesizat Consiliul Concurenţei privind o solicitare a fermierilor, adresată de aceştia şi şefului statului, în care era semnalată o eventuală, o posibilă înţelegere pe piaţa comercianţilor de cereale.

”M-a bucurat promptitudinea domnului preşedinte care, în aceeaşi zi, a declanşat verificări să vedem dacă există o astfel de înţelegere. Eu sper să nu existe, pentru că lucrul acesta ar avea o gravitate extraordinară”, a subliniat ministrul Agriculturii.

Prețurile de intervenție sunt tarifele la care agențiile de intervenție din statele membre UE sunt obligate să cumpere mărfuri oferite indiferent de prețul pieței, pentru a proteja producția.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: