vineri

19 aprilie, 2024

11 august, 2015

Mihnea_MotocAdministraţia Prezidenţială a anunţat marţi că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru acreditarea în calitatea de ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a lui Mihnea Ioan Motoc.

Potrivit sursei citate, şeful statului a semnat şi decretul de acreditare în calitatea de ambasador extraordinar al României în Republica Belarus a lui Viorel Moşanu.

La jumătatea lunii mai, cei doi au primit aviz favorabil din partea comisiilor de politică externă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.


Mihnea Motoc a declarat la audierile în comisiile de specialitate ale celor două Camere că, prin nominalizarea sa ca ambasador în Marea Britanie, are şansa de a porni la drum cu un guvern aflat la început de mandat, cu o majoritate limpede, el arătând că, dintre membrii actualului Executiv, majoritatea vor fi reconfirmaţi în funcţie şi că a avut ocazia să ia legătura cu aceştia în diferite formate ale Consiliului UE.

El a menţionat atunci că mandatul său, în esenţă, ar trebui concentrat pe patru direcţii majore: cea care ţine de aprofundarea Parteneriatului strategic cu Marea Britanie, cea privind necesitatea de a urmări negocierea raporturilor dintre UE şi Marea Britanie, şi anume referendumul anunţat pentru 2017, şi din perspectiva ţării noastre, centrarea pe problemele şi preocupările, dar şi oportunităţile unei comunităţi de români bine ancorate în societatea britanică.

Despre comunitatea românilor din Marea Britanie, Motoc a spus că 80% dintre aceştia sunt angajaţi, fiind o medie care depăşeşte media de angajare, de ansamblu, în societatea britanică şi o depăşeşte pe baza unor calificări profesionale care sunt superioare.

Mihnea Ioan Motoc (49 de ani) a fost rechemat din postul de Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană şi a fost propus ambasador în Marea Britanie şi Irlanda de Nord.


Diplomatul Motoc era ambasador pe lângă UE din aprilie 2008.

În perioada 2003-2008, a fost Reprezentant permanent al României pe lângă ONU, iar între 1999 şi 2001 a fost ambasador în Olanda. Anterior a deţinut diverse funcţii în cadrul Ministerului de Externe.

La 12 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat alte 10 decrete pentru acreditarea unor ambasadori, între aceştia numărându-se Emil Hurezeanu – ambasador în Germania, Adrian Cioroianu – delegat permanent al României pe lângă UNESCO, Ion Jinga – reprezentant permanent al României pe lâgă ONU de la New York.

La 29 iunie, şeful statului a semnat şi decretul de numirea a lui George Maior ca ambasador al României la Washington.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: