sâmbătă

20 aprilie, 2024

2 aprilie, 2017

Comitetului Executiv Județean al filialei PSD Iași a decis înlocuirea primarului municipiului Iași, Mihai Chirica (foto) , din funcția de președinte executiv al PSD Iasi. Succesorul lui Chirica este senatorul Victorel Lupu.

În urmă cu o lună, primarul Iașiului fusese demis și din funcția de vicepreședinte al PSD, în ruam unei ședințe a Comitetului Executiv Național.

Decizia ar fi fost luată în urma sosirii „unei hârtii de la București”, potrivit unei declarații a lui Mihai Chirica pentru News.ro. Primarul Iașiului a mai declarat că va contesta decizia.


„La Bucureşti mi s-a retras în februarie calitatea de şef al organizaţiei judeţene, dar şi cea de vicepreşedinte național. Însă, am revenit în funcţia de preşedinte executive al filialei ieşene, în care am fost ales statutar la conferinţa judeţeană. Fusesem pus preşedinte de filială, iar după ce s-a hotărât la Bucureşti să fiu dat jos, m-am întors pe vechiul post, de preşedinte executiv. În şedinţa de ieri (vineri – n.r.) am aflat că ar exista nu ştiu ce hârtie venită de la Bucureşti, în care se arată că nu am dreptul să ocup nicio funcţie în organizaţia de Iaşi”, a afirmat Mihai Chirica.

Mihai Chirica își va baza contestația pe faptul că „centrul poate decide doar în cazul funcţiilor în care numirea s-a făcut la nivel national, însă postul de preşedinte executiv eu l-am câştigat în urma unor alegeri în filială, deci Bucureştiul nu se poate amesteca”, a declarat primarul Iașiului.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis înlocuirea lui Mihai Chirica din funcţia de preşedinte interimar al PSD Iaşi, dar şi din cea de vicepreşedinte, în urma declaraţiilor critice ale edilului ieşean la adresa conducerii partidului pe subiectul OUG 13. Mihai Chirica a cerut abrogarea OUG 13 imediat ce aceasta a fost adoptată de guvern şi a solicitat demisia ministrului Justiţiei de atunci, Florin Iordache.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: