Peste 20.000 de medici români lucrează în Vest, aproximativ 14.000 fiind plecați din ţară după aderarea României la UE.
Problema migrației personalului medical nu este doar a României şi autoritățile de la București nu au prea multe soluții să o oprească.
O singură măsură concretă a fost întreprinsă până acum : suplimentul de 150 de euro acordat medicilor rezidenţi, începând cu 1 ianuarie 2014. O sumă mică, ce a fost virată abia din luna martie și e greu de crezut că va rezolva măcar în parte problema : vârsta medicilor care pleacă din România a început să depășească 40 de ani – adică nu rezidenții sunt cei care migrează în număr mare.
A existat însă și o altă măsură, pe cât de radicală, pe atât de controversată: oficiali din Ministerul Muncii s-au gândit, în urmă cu un an, să-i oblige pe medicii care vor să migreze să returneze statului român cel puțin 20.000 de euro din banii cheltuiţi pentru pregătirea lor.
Suma reprezintă minimul calculat pe baza sumelor plătite de Ministerul Educaţiei pentru fiecare student şi rezident:
7.000 de lei, pentru fiecare an de facultate (înmulţită cu cei 6 ani de studiu înseamnă 42.000 de lei, pentru fiecare absolvent)
18.000 de lei pentru fiecare an de rezidenţiat (cel puţin 3 ani, însemnând 54.000 de lei).
Propunerea a fost respinsă de asociaţiile profesioniste, care au explicat că ar fi şi ilegală.
Soluția radicală a Ungariei
Plata studiilor în cazul emigrării există în Europa, în câteva cazuri foarte criticate pe motiv că ar limita dreptul de munci oriunde în Uniune.
Ungaria, care se confruntă şi ea cu o îngrijorătoare migraţie a creierelor, a adoptat, din 2012, o controversată astfel de reglementare, care a putut fi introdusă prin modificarea Constituţiei.
Este vorba despre un contract pe care studenţii maghiari au fost obligaţi să-l semneze şi care le impune să muncească în ţară un anumit număr de ani după terminarea facultăţii. Dacă emigrează, trebuie să returneze costurile plătite de stat pentru educaţia lor, într-un anumit interval de timp.
O reglementare similară mai există şi în Slovacia, potrivit unui studiu Eurofound privind migraţia medicilor, fiind obligatorie munca în ţară pentru o anumită perioadă de la absolvire, sau plata unei “compensaţii financiare”, în cazul migrării.
Vasile Astărăstoae (foto), preşedintele Colegiului Medicilor din România, este convins că nicio astfel de măsura nu ar putea opri plecarea medicilor români, ţinând cont de uriaşele diferenţe de salarizare, dar şi de perspectivele în carieră oferite în vestul Europei.
De altfel, explică Vasile Astărăstoae, a crescut vârsta medie a profesioniştilor din sănătate care migrează şi, prin urmare, părăsesc ţara medici şi asistente cu experienţă foarte mare. Dacă în primii ani după aderarea la UE, 60% din cei care plecau aveau între 38 şi 42 de ani, acum, 60% dintre medicii care aleg străinătatea au între 42 şi 48 de ani.
Statistica aceasta contrazice prejudecata potrivit căreia grosul exodului vine din rândul tinerilor, în cazul cărora bariera unei limbi străine şi schimbarea culturii joacă un rol mai puţin important.
Recordul anului 2013
Anul trecut a fost primul în care numărul medicilor plecaţi a fost egal cu cel al absolvenţilor de medicină. Au părăsit ţara aproximativ 3.000 de medici, conform datelor de la Colegiul Medicilor. Numărul absolvenţilor a fost de 2.900, potrivit preşedintelui CMR.
Numărul absolvenţilor de medicină (fără stomatologi sau farmacişti) a scăzut de la 3.372, în anul 2004 – maximul ultimilor 10 ani, până la 2.542 de absolvenţi, în 2008.
Preşedintele CMR spune că diminuarea numărului de absolvenţi nu s-a produs exclusiv din cauza salariilor foarte mici, dar şi a diminuării sumelor alocate pentru formarea medicilor.
Pentru a nu reduce drastic numărul de studenţi, statul a decis în 2012 tăierea sumelor alocate pentru formării acestor specialişti: penru fiecare student, Ministerul plăteşte acum 5.600 de lei pe an (în loc de 7.000 de lei), iar pentru un rezident – 9.000 de lei (în loc de 18.000 de lei).
Deficite de personal imposibil de acoperit în Estul Europei
La sfârşitul săptămânii trecute, România a fost exemplul la care s-au referit câţiva dintre participanţii la conferinţa “Better working conditions for better care”, organizată la Bruxelles, de Comitetul Permanent al Medicilor Europeni (CPME).
Criza economică a accentuat inegalităţile dintre statele membre ale UE în domeniul sănătăţii, iar scenariile referitoare la evoluţia stării de sănătate a populaţiei şi a sistemelor de sănătate arată că ele se vor adânci pe măsură ce creşte deficitul de personal al statele bogate din Uniune.
“Mai multe ţări care acordă sănătăţii procente mici din PIB riscă să rămână fără medici în câţiva ani”, a avertizat preşedintele Asociaţiei Europene a Medicilor de Spital, Joao de Deus.
Un studiu Eurofound de anul trecut, centrat chiar pe migraţia personalului medical, recunoştea că cea mai gravă situaţie în ceea ce priveşte “exportul de creiere” este transferarea medicilor din Europa Centrală şi de Est (UE10), în Europa vestică (UE15).
Românii se numără printre cei care au pornit spre Vest mai târziu, dar au ajuns să reprezinte proporţii însemnate în rândul emigranţilor care lucrează în ssistemele de sănătate din toate statele.
Studiul constată că statele integrate în UE după 2004 nu au încă soluţii împotriva acestui fenomen, după cum nici statele de destinaţie nu se străduiesc să-şi rezolve singure deficitele de personal din acest domeniu.
Franţa, anticipând criza de personal ce urmează, şi-a crescut în permanenţă, după 2002, numărul de locuri din facultăţile de medicină şi, pe de altă parte, le-a permis medicilor să lucreze şi după pensionare.
Cu toate acestea, densitatea de medici repartizată pe populaţie scade, potrivit unui studiu din anul 2013 care analizează situaţia şi perspectivele din câteva state occidentale.
Marea Britanie îşi acoperă deficitul de personal în domeniu cu cetăţeni din afara Europei, creşterea numărului de absolvenţi fiind departe de a acoperi cererea de pe această piaţă a muncii.
Criza de persoanal medical se va accentua accelerat, pe măsură ce, atât populaţia, cât şi personalul sanitar, îmbătrânesc. Dacă acoperirea necesarului se va face cu tot mai mulţi profesionişti din centrul şi estul Europei, în ţările de origine se va deteriora calitatea serviciilor medicale.
Nevoia unei rezolvări la nivelul Uniunii
Potrivit Codului global de practică al OMS privind recrutarea internaţională a personalului medical, statele ar trebui să soluţioneze cererea de forţă de muncă din sistemul de sănătate fără a recurge la recrutarea internaţională.
În Uniunea Europeană au existat câteva încercări de rezolvare a situaţiei, şi chiar România a avut în anii trecuţi câteva acorduri bilaterale prin care un stat se angaja să nu preia în sistemul public medici români.
Aceste acorduri au încetat însă, spune Vasile Astărăstoae, deoarece ele încalcă dreptul la liberă circulaţie al lucrătorilor din UE.
În 2012, a fost creat un grup de lucru pentru analizarea situaţiei şi, ulterior, schiţarea unor propuneri de rezolvare a problemei, la nivel UE. Deocamdată, nu există niciun raport care să conţină date exhaustive referitoare la acest fenomen.
