sâmbătă

16 martie, 2024

8 iunie, 2017

Ar trebui să ne bucure tendința tot mai evidentă a societății românești de a discuta economie , despre rolul și efectele dezvoltării acesteia asupra stării generale a națiunii. Atenția pe care societatea o acordă mai mult ca în trecut problematicii economice relevă conștientizarea la nivelul cetățeanului a faptului că propria sa situație economică depinde în mod direct și inevitabil de situația generală a economiei țării.

Pe această bază ne-am putea aștepta la un spor de motivare și la o speranță de apariție, și în România, a fenomenului de parteneriat între stat și cetățean în îndeplinirea unor obiective generale de dezvoltare.

Economia a devenit un subiect colocvial în realțiile dintre cele mai diferite categorii sociale, de educație și de vârstă ale populației, depășind prin gradul de interes alte subiecte ( sportul, de exemplu ) ce se aflau tradițional în topul subiectelor de discuție cotidiană în familie, la locul de muncă , la petreceri, etc.

Așa după cum afirmam mai sus, această situație ar trebui să ne bucure reprezentând, fără îndoială, o treaptă superioară pe scara progresului civic și educațional.

Apropierea cetățeanului de problematica economică conduce la o mai bună diseminare a conceptelor și principiior economice în mentalitatea și comportamenle acestora, transformându-i treptat din actori economici intuitivi în actori economici analitici și instruiți.

Îmi pun însă întrebarea : cum și prin ce sau cine se realizează această apropiere ?

Într-o societate ca a noastră, europeană și de secol XXI, instrumentul apropierii cetățeanului de problematica economică este ” discursul economic” iar mânuitorii acestuia sunt formatorii de opinie, fie ei politicieni sau analiști. Prin discurs economic nu înțeleg prelegeri ex catedra ci programele electorale, de guvernare, declarațiile sau explicațiile oferite de partidele politice, guverne și oficiali ai statului român. Prin analiști definesc acea categorie de persoane cu acces în mass media intitulați (sau auto intitulați ) comentatori, experți, specialiști, analiști , jurnaliști specializați în economie.

Analizând pe parcursul ultimilor ani discursul economic practicat în România am ajuns la concluzia că acesta are vicii de fond care pot ranversa dramatic rolul său de instrument de ridicare a gradului de educare și înțelegere a fenomenului economic în instrument de dezorientare și chiar de manipulare a populației în ceea ce rivește starea actuală și de perspectivă a economiei.

Subliniez încă de la începutul acestei analize că nu mă refer la acele ” discursuri economice” care ab initio își propun amăgirea sau păcălirea populaței prin enunțarea de judecăți și promisiuni false cu scopul obținerii de avantaje electorale. Nu aduc în duscuție malversația intelectuală a acelora care ,cu rea intenție , practică un discurs economic bazat pe date statistice falsificate și pe speculații politicianiste.

Analiza are în vedere doar evidențierea caracteristicilor acelor discursuri economice bazate pe onestitate și competență dar care, fără vina sau voința autorilor,

sunt viciate din punctul de vedere al coerenței și credibilității lor. Această viciere are cauze mai profunde și se explică prin specificitatea stadiului actual de dezvoltare al științei economice ca și prin modul în care raportul cauzal dintre economic și politic este percepet la nivelul decidenților ( policy makers).

Iată ceea ce consider a fi elemente de viciere a actualului discurs economic românesc:

  1. Pericolul încercării de ”simplificare” pentru a fi ” pe înțelesul tuturor ”.

Accesibilitatea discursului economic la un număr cât mai mare de receptori este extrem de importantă dar reprezintă și un risc dacă nu se realizează în condițiile unui înalt grad de profesionalism . ” Simplificarea”, în sens de vulgarizare, în domeniul economic poate fi o simplă translatare a noțiunilor și conceptelor din limbaj tehnic în limbaj colocvial, dar în majoritatea cazurilor comunicatorii încearcă să realizeze o translatare a limbajului abstract în unul cu valențe practice ale cotidianului, accesibil cetățeanului prin apelul acestuia la propria sa experiență din activitatea pe care o prestează.

O astfel de translatare nu este însă posibilă oricărui comunicator dacă nu este stăpân pe toate aspectele și elementele teoriei economice. În caz contrar, simplificarea poate crea mai mult confuzie decât clarificare. Un exemplu recent dar foarte mediatizat este modul cum a caracterizat un important politician legea salarizării unice. Domnia sa spunea : ”această lege este bună pentrucă nu ia ci dă ”. Evident , prin această ”simplificare” fiecare cetățean a înțeles exact ceea ce se va întâmpla, adică se vor mări salariile. Este o explicație clară și , culmea, chiar relativ adevărată. Nu este un neadevăr că această lege va duce la creșterea salariilor numai că simplificarea complicatului proces de elaborare a grilelor de salarizare pe familii profesionale și pe bugete locale doar printr-un simplu ” dă”, prea generalizant și categoric prin simplificare, a creat nu numai confuzie dar și tensiuni sociale.

Exemple pot fi date și prin simplificarea pe care o suferă noțiunea de deficit bugetar devenit pierdere bugetară, sau noțiunea de anvelopă salarială devenită fond de salarii, sau cea de inflație devenită o simplă creștere a prețurilor. Chiar dacă aceste simplificări sunt pe înțelesul unui mai mare număr de persoane și chiar dacă ele se caracterizează prin similitudine de gen cu noțiunile de referință, pericolul de confuzie și lipsă de credibilitate devine posibil.

Acest viciu al discursului economic românesc nu poate însă a fi pus doar pe seama comunicatorilor deoarece nivelul de educație economică a populației este încă redus sau inegal pe diversele categorii ale populației.

Este un motiv pentru care nu condamn tendința spre simplificare/vulgarizare ci modul în care aceasta este concepută , adică doar în sensul reducerii /restrângerii sensului unei noțiuni sau fenomen economic la sensul altei noțiuni sau fenomen mai bine cunoscut și utilizat în societate la un moment dat.

Este o încercare de substituire a mai puțin cunoscutului cu mai bine cunoscutul chiar dacă nu reprezintă același lucru . Este ca și cum, în dorința de a fi mai bine înțeles într-o anumită zonă, renunți la folosirea limbii literarea în favoarea dialectului local.

Trebuie însă subliniat că în actualele condiții ale unei economii globalizate, obligate să opereze cu un aparat noțional din ce în ce mai elaborat și mai specializat, în care reglementările de norme și cod fiscal sunt extrem de nuanțate, acuratețea noțională devine o condiție esențială a funcționării instituțiilor pieței.

Simplificarea/vulgarizarea este un atentat la acuratețea noțională, deci continuarea utilizării ei în discursul economic va trebui limitată. Experiența unor țări cu tradiție în discursul economic arată că simplificarea a fost treptat înlocuită cu așa numitul ”expozeu explicitar” (explicit exposure) prin care comunicatorul nu se exprimă prin substituire simplificatoare de termeni și concepte ci prin definirea sintetică a acestora.

Expozeul explicitar ( remarcat ca fiind caracteristic discursului economic al candidatului Francois Fillon la președenția Franței. Vezi :” La Matinale des Echos” 04/02/2017.) cere însă un grad mai înalt de profesionalism și elocvență.

  1. Pericolul exclusivismului economic.

În multe cazuri, discursul economic încearcă să argumenteze beneficiile unor măsuri sau superioritatea acestora față de unele precedente doar prin argumente economice. Aparent, acest exclusivism economic este de necombătut deoarece face apel la rigoarea unor argumente de natură științifică în fața cărora este greu de combătut. Mai mult, ridică gradul de credibilitate și prin afirmarea statutului de profesionist al respectivului comunicator. Este greu să combați argumentele unui discurs economic împănat cu trimiteri la teorii economice de necontestat, cu citate din laureații Premiului Nobel sau, mai convingător , cu rezultatele unor simulări pe calculator al unor modele econometrice dezvoltate la Harward sau la Bruxelles.

În realitate, argumentele strict economice, oricât de științifice ar fi, nu mai pot asigura în întregime coerența și credibilitatea discursului economic. Sunt câteva motive importante în acest sens.

Unul este legat de evoluția economiei ca știință. Statutul de știință socială al economiei nu mai este contestat de nimeni iar teoria homo oeconomicus este și ea discutabilă. Se recunoște că așa numitele legi obiective ale economiei nu mai pot explica pe de-antregul funcționarea mecanismelor și fenomenelor economice deoarece comportamentele actorilor economici sunt din ce în ce mai mult inflențate de factori neeconomici de la ambientul social și cultural până la cei de natură politică, geopolitică sau ecologică.

Ciclicitatea economiei a devenit un factor de influență al cărei efect este greu de cuantificat în timp și spațiu, aducând o dificultate în plus încercării de a introduce parametrii fenomenului economic într-un discurs cu pretenții de coerență și predictibilitate rezonabilă. Sunt elemente care arată că un discurs economic nu mai este nici credibil și nici coerent dacă nu ține cont de modul în care argumentele economice se încadrează într-un mediu social și politic determinat, de modul în care acestea sunt influențate de acest mediu și , mai ales, de măsura în care așteptările pe care le avem de la aplicarea unor argumente strict ecomnomice vor putea deveni realități în condițiile mediului social-politic existent la o anumită dată.

Cu alte cuvinte, nu toate obiectivele pe care argumentele economice le promit științific ca fiind realiste și sigure vor fi corecte și eficiente doar prin simpla acțiune economică. Economia nu mai poate fi tratată separat de specificitatea situației sociale, politice, culturale, geopolitice,etc

Alt motiv este acela al raportului dintre teoria economică și politica economică în sensul în care o teorie corectă poate fi transpusă în practică printr-o politică economică mai puțin corectă sau chiar incorectă. Un exemplu recent este acela al încercării de reglementare a vânzărilor de produse românești în supermarketuri. Teoretic, discursul economic este corect aducând în discuție necesitatea încurajării producției naționale și a îmbunătățirii calității produselor.

În practică, s-a elaborat așa numita lege a ” 51% produse românești la raft” dar care nu a putut fi aplicată nu numai din cauza lipsei infrastructurii de aprovizionare cu produse românești în cantitățile solicitate și la timpul neceesar dar și pentrucă era în contradicție cu legile pieței liber concurenționale și cu normeleUniunii Europene.

Un motiv este și acela al tratării soluțiilor economice ca pe un panaceu universal al problemelor pe care le întâmpină la un moment dat națiunea. Fetișizarea programelor economice prin încercarea de a le prezenta ca fiind providențiale sau chiar miraculoase a devenit o practică des întâlnită la nivelul discursului economic. Apare tot mai des intenția de a promova ideia de ” descoperire ”, ” inovare”, ” reformare”, ” europenizare”, etc. prin care prezentatorul discursului economic se recomandă a fi ”altfel decât alții ”, în sensul capacității sale superioare de a deschide noi orizonturi printr-o nouă viziune asupra stării actuale și de perspectivă a națiunii.

Crearea iluziei conform căreia o anumită politică economică, promovată de programe electoral sau de guvernare, ar putea rezolva pe deplin și în termen scurt probleme importante ale societății este periculoasă, dezvoltând o expectație nejustificată la nivelul cetățeanului. În realitate, acțiunea economică nu mai are calitatea unui panaceu universal odată cu generalizarea modelului neoliberal al globalizări.

Neoliberalismul a transformat creșterea economică într-un obiectiv politic iar piața într-un regim politic, ceea ce face ca eficiența actului economic să fie decisiv condițională de raportul de forțe dintre economic și politic, exclusivismul economic ne mai având rol singular și determinant în crearea și aplicarea politicilor și modelelor economice.

Paradoxal, exclusivismul economic poate genera speranțe dar și pierderea speranței prin instaurarea stării de fatalism economic. Punând în centrul atenției doar efectele acțiunii economice, nereușitele acesteia transformă economia în ” țap ispășitor” , într-o forță malefică și incontrolabilă, vinovată pentru toate dramele materiale și financiare pe care le suferă atât națiunea în ansamblul ei cât și fiecare cetățean în parte.

  1. Pericolul politizării conceptelor economice

Discursul economic suferă și de sindromul deposedării termenilor și conceptelor ecomomice de sensul și esența lor pur economică. Astfel, acestea se transformă în simple instrumente de transmitere a unor idei sau promisiuni politice, devenind un fel de ” butoane” pe care se apasă pentru a trezi interesul față de un mesaj eminamete politc. Spre exemplu, termeni și concepte cum ar fi : criză, evaziune, producție , credit, concurență, salariu, ș.a.m.d abundă discursul economic dar nu mai reflectă relații economice ci doar elemente de contact între obiective politice și percepția colectivă.

Conceptul de criză, de exemplu, nu este tratat ca o etapă a ciclului economic obiectiv ( criză, depresiune,stagnare..stagflație,etc) ci particularizat la perceperea pe care cetățeanul o are asupra propriei sale situații, datorată nu unor fenomene economice maco și geoeconomice ci unor persoane sau grupuri perfect individualizate, fie ele politicieni, miniștri, multinaționale, capital străin sau chiar George Soros.

Evaziunea nu este prezentată ca un fenomen inevitabil al politicii bugetare cu multiple cauze datorate nu numai contribuabilului dar și statului ci se pune un simplu semn de egalitate între evaziune și corupție cu scopul de a explica unele dificultăți ale guvernării prin culpabilizarea corupției.

Mărimea salariul nu este prezentată ca o consecință a nivelului productivității muncii ci doar ca o necesitate a reducerii gradului de sărăcie care, la rândul lui nu este prezentat ca o consecință a nivelului general de dezvoltare și modernizare a țării ci doar ca o consecință a unei proaste guvernări ( întotdeauna cea sau cele anterioare).

Desigur, ca întotdeauna, adevărule este la mijloc. Orice explicație a oricărui concept sau termen economic nu poate omite tentația de a fi folosită în interes politic. Este un efect direct și imposibil de a fi evitat a raportului monozigotic dintre economic și politic dar , tocmai acest raport cere respectarea proporțiilor în sensul păstrării conținutului economic la nivelul cerut de o analiză onestă și obiectivă.

Consider necesară, în acest moment al evoluției noastre, declanșarea unui porces de analiză a discursului economic românesc.Scrierea de față și-a propus doar punerea în temă dar continuarea analizei ar putea contribui efectiv la creșterea gradului de coerență și credibilitate a unui vector de opinie devenit ,datorită mass mediei și rețeleor de socializare, unul dintre principalele instrumente atât de informare și educare a populației dar și de manipulare a ei.

Acest instrument este discursul economic.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. 1.Nu cred ca se stie ce anume ar putea elimina viciile de fond ale discursului economic, asupra unei economii pasive si impregnate de ingerinte mafiote, ale carei rezultate sint disparitia economiei si industriei nationale, migratia economica fortuita a unui sfert din populatie in lipsa a 5 milioane de locuri de munca, o crestere economica consumerita pe datorie externa apropiata de 100 miliarde de Euro, caderea continua a monedei nationale, distributia catre clasa politica si clientela sa a foloaselor salariale si sociale ale acestei minime cresteri economice, stagnarea economica in fundatura post-FSN-ista,etc.
    Despre ciclurile economice de crestere si distributie sociala a rezultatelor la fiecare ciclu electoral (in loc de dezvoltare industriala), singurul lucru de prezentat este „ce se da” pentru cistigul electoral.
    2.Pentru a avea teme reale de prezentare si dezbatere, discursul economic ar trebui sa aiba ca fundament un proiect pro-activ de tara, de reconstructie industriala, care sa pregateasca Romania pentru a „patra revolutie industriala”.
    Din pacate, un astfel de proiect lipseste – fiind refuzat fara nici un motiv de guvernul Dragnea-Grindeanu, asa ca declansarea analizei discursului economic romanesc – poate astepta pina dupa ce va apare o alta tema si subiect de „reforma”.Deocamdata „proiectul economic national, de crestere a salariilor si drepturilor sociale” nu are cum sa asigure un altfel de discurs economic, afara de cel populist, postcomunist!

  2. Dupa complicat urmeaza simplu. Totul este simplu dupa ce stii.
    Perfectiunea este simpla si nu are nimic vulgar.
    Complicat este procesul de invatare si poate este necesar sa fie asa.
    Vulgara poate fi manipularea pe care o fac partidele pentru a fi pe intelesul si pe placul celor multi.
    Pentru o economie dezvoltata avem nevoie de o industrie si o agricultura de calitate.
    Nu neaparat dezvoltate pe toate domeniile ci pe cateva dar bine.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. 1.Nu cred ca se stie ce anume ar putea elimina viciile de fond ale discursului economic, asupra unei economii pasive si impregnate de ingerinte mafiote, ale carei rezultate sint disparitia economiei si industriei nationale, migratia economica fortuita a unui sfert din populatie in lipsa a 5 milioane de locuri de munca, o crestere economica consumerita pe datorie externa apropiata de 100 miliarde de Euro, caderea continua a monedei nationale, distributia catre clasa politica si clientela sa a foloaselor salariale si sociale ale acestei minime cresteri economice, stagnarea economica in fundatura post-FSN-ista,etc.
    Despre ciclurile economice de crestere si distributie sociala a rezultatelor la fiecare ciclu electoral (in loc de dezvoltare industriala), singurul lucru de prezentat este „ce se da” pentru cistigul electoral.
    2.Pentru a avea teme reale de prezentare si dezbatere, discursul economic ar trebui sa aiba ca fundament un proiect pro-activ de tara, de reconstructie industriala, care sa pregateasca Romania pentru a „patra revolutie industriala”.
    Din pacate, un astfel de proiect lipseste – fiind refuzat fara nici un motiv de guvernul Dragnea-Grindeanu, asa ca declansarea analizei discursului economic romanesc – poate astepta pina dupa ce va apare o alta tema si subiect de „reforma”.Deocamdata „proiectul economic national, de crestere a salariilor si drepturilor sociale” nu are cum sa asigure un altfel de discurs economic, afara de cel populist, postcomunist!

  2. Dupa complicat urmeaza simplu. Totul este simplu dupa ce stii.
    Perfectiunea este simpla si nu are nimic vulgar.
    Complicat este procesul de invatare si poate este necesar sa fie asa.
    Vulgara poate fi manipularea pe care o fac partidele pentru a fi pe intelesul si pe placul celor multi.
    Pentru o economie dezvoltata avem nevoie de o industrie si o agricultura de calitate.
    Nu neaparat dezvoltate pe toate domeniile ci pe cateva dar bine.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: