sâmbătă

20 aprilie, 2024

20 septembrie, 2015

hans-klemm
Ambasadorul Hans G Klemm

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti spune că instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată ‎desfăşura activitatea complet independent, arătând că atât principiul unui proces echitabil, cât şi legislaţia românească trebuie respectate întru totul.

„Ambasada SUA recunoaşte rolul important pe care îl indeplinesc instituţiile independente ale statului de drept într-o democratie sănătoasă. Respectarea şi protejarea acestei independenţe este responsabilitatea tuturor actorilor şi instituţiilor statului. Aşa cum am precizat în trecut, instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată ‎desfăşura activitatea complet independent. Atât principiul unui proces echitabil, cât şi legislaţia românească trebuie respectate întru totul”, arată Ambasada SUA, duminică, într-un comunicat.

Acesta este primul mesaj transmis de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti de la depunerea jurământului de către noul ambasador american, Hans G. Klemm. Acesta a depus jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România miercuri, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Departamentului de Stat.


Mesajul Ambasadei SUA la Bucureşti vine la două zile după ce conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Inspecţia Judiciară, solicitând să verifice dacă afirmaţiile premierului Victor Ponta, făcute după trimiterea sa în judecată, au afectat independenţa sistemului judiciar.

Sesizarea CSM este urmare a solicitării Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Aceasta a cerut, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze dacă afirmaţiile premierului Victor Ponta sunt de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său, procurorii anticorupţie considerând că „afirmaţiile denigratoare” făcute de primul ministru afectează reputaţia profesională a procurorului care a instrumentat dosarul său şi a procurorilor abilitaţi să se pronunţe cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei dispuse în dosarul respectiv – trimitere în judecată..

„Declaraţia respectivă este cu atât mai gravă cu cât actele întocmite de procuror sunt supuse verificării de către şefii ierarhici, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform dispoziţiilor Codului de Procedură Penală. Astfel, afirmaţiile făcute de Ponta Victor-Viorel, prin prisma funcţiei deţinute, au un impact deosebit asupra opiniei publice, fiind de natură să submineze şi să aducă atingere instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea procurorul, precum şi independenţei sistemului judiciar”, arăta DNA.

Premierul Victor Ponta a scris pe Facebook, joi, după anunţul DNA privind trimiterea sa în judecată, că ”singura problemă a ţării este obsesia unui procuror total neprofesionist în a se afirma în carieră inventând şi imaginând fapte şi situaţii neadevărate din urmă zece ani”.


Joi, la aproape trei luni şi jumătate de la punerea sa sub urmărire penală în dosarul „Turceni-Rovinari” şi după cinci „vizite” la DNA, Victor Ponta a fost trimis în judecată, pentru fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor. Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinet individual de avocat, Victor-Viorel Ponta a obţinut de la SCA ”Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat.

Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: