vineri

29 martie, 2024

30 mai, 2014

Medicii Serviciul de Ambulanţă din capitala Bulgariei au demisionat în masă joi, protestând faţă de demiterea şefului şi a adjunctului acestui serviciu medical, scrie Sofia Globe.

Şeful Ambulanţei, Gheorghi Gelev, şi unul dintre adjuncţii acestuia – Angel Angelov, au fost demişi după o serie de întârzieri ale salvărilor, întârzieri ce au dus la moartea unor persoane şi au provocat nemulţumiri porfunde în rândul populaţiei.

Ultimul incident s-a petrecut miercuri, când o cunoscută fotografă de nunţi, Elisabet Dimitrova, a leşinat pe stradă, iar ambulanţa a ajuns la faţa locului după 30 de minute de la efectuarea apelului de urgenţă. În plus, ambulanţa nu era dotată cu defibrilator.


Şoferul a negat întârzierea şi a declarat că maşina ar fi ajuns în nouă minute, iar femeia era deja decedată.

O anchetă rapidă a Ministerului Sănătăţii a stabilit că de vină sunt pregătirea angajaţilor, folosirea inadecvată a puţinelor fonduri pe care le are serviciul, politica de angajare practicată şi comunicarea deficitară dintre serviciile de urgenţă.

Gheorghi Gelev a refuzat să-şi dea demisia, declarând că nu are nicio responsabilitate, cauza reală a situaţiei fiind slaba dotare şi subfinanţarea serviciului de ambulanţă.

Ca reacţie la criticile dure ale populaţiei, ministrul sănătăţii l-a demis pe Gheorghi Gelev. Majoritatea medicilor de pe Ambulanţă şi-au prezentat imediat demisiile şi au protestat în faţa Ministerului Sănătăţii, cerând demisia ministrului.


Personalul de pe Ambulanţă din mai multe oraşe mari din Bulgaria, printre care şi Plovdiv, au anunţat că se alătură şi ei protestului şi îşi vor da demisia.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: