joi

18 aprilie, 2024

8 august, 2018

Matteo Salvini, ministrul italian de Interne şi liderul formaţiunii radicale Liga Nordului, a acuzat România şi Bulgaria că trimit „sclavi” în Europa occidentală și cere celor două state să ia măsuri pentru limitarea emigrației.

Două accidente rutiere produse în sudul Italiei, în urma cărora au murit 16 imigranţi extracomunitari care lucrau ca sezonieri, au generat o dezbatere politică amplă privind exploatarea muncitorilor străini, dar și imigrația.

În acest context, Matteo Salvini le-a cerut autorităților italiene măsuri dure pentru limitarea imigraţiei, a traficului de persoane şi a formelor de sclavie. „Există o lege privind exploatarea persoanelor care trebuie actualizată pentru a le permite angajaţilor din agricultură să lucreze legal. Dar legea nu rezolvă problema, trebuie aplicată, iar fermierii trebuie să fie în situaţia de a putea respecta legea”, a afirmat Matteo Salvini.


Pe de altă parte, el a explicat că Bulgaria și România trebuie ele însele să controleze mijloacele de transport, pentru ca acestea să nu ajungă în Europa fără asigurare și cu probleme tehnice:

„Vom încerca să aplicăm măsuri de constrângere şi pentru legalitatea transporturilor; în ultima perioadă au fost sechestrate 300 de mijloace de transport, autoutilitare cu numere de înmatriculare bulgare şi fără asigurare.

Există şi un import de sclavi din ţări comunitare: România şi Bulgaria.

Le voi scrie colegilor mei din aceste ţări pentru că, dat fiind că fac parte din Uniunea Europeană, trebuie să ia la rândul lor măsuri pentru controlul mijloacelor de transport şi persoanelor.


Obiectivul este o gestionare transparentă a transporturilor, aş spune chiar un sistem public de transporturi, pentru a opri afacerile grupurilor de crimă organizată”, a spus Matteo Salvini, citat de Mediafax.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: