vineri

19 aprilie, 2024

26 mai, 2016

mark-gitensteinPremierul Dacian Cioloș a încheiat vizita de patru zile în Statele Unite, vizită pe care fostul ambasador al Statelor Unite la București Mark Gitenstein (foto) o consideră una ”foarte consistentă și de succes”.

„Văd vizita premierului aici ca pe una foarte consistentă și de succes. Nu am văzut nici o agendă politică specială din partea primului ministru. Am cunoștință de o serie de realizări foarte concrete, în special în domeniul noilor investiții în România. Această vizită a fost realmente dorită de guvernul SUA, începând cu vicepreședintele, și a fost foarte bună pentru relațiile bilaterale”, a declarat fostul ambasador american pentru HotNews.ro.

La nivel politic, premierul Dacian Cioloș a avut o singură întâlnire, cu vicepreședintele Joseph Biden. O întâlnire consistentă, care a durat o oră și 10 minute deși fusese programată inițial pentru 30 de minute, în urma căreia premierul a anunțat: ”Am obținut sprijinul SUA și am obținut promisiunea că vom fi susținuți pentru întărirea cooperării la Marea Neagră, cooperare militară la nivel naval”.


Contextul întâlnirii și a declarației premierului Dacian Cioloș este apropiatul summit NATO de la Varșovia, unde România face eforturi de a obține susținerea Alianței pentru protecția și a zonei Mării Negre, după ce aliații sunt pregătiți să asigure protecția părții de Nord a faliei, în speță Polonia și țările baltice.

Vizita în Statele Unite a urmărit în principal dimensiunea economică a cooperării România-Statele Unite, după cum avea să precizeze premierul.

„Scopul întâlnirilor noastre cu reprezentanții administrației SUA este de a construi, pe lângă parteneriatul de securitate, și un  parteneriat economic bazat pe o cooperare mai strânsă. Economia românească oferă o serie de oportunități investitorilor americani în domenii ca industria auto, IT, agricultură sau sectorul energetic și SUA pot fi un partener mult mai implicat și activ pe piața locală, cum și companiile românești pot fi mai prezente pe piața americană”, a declarat premierul Cioloș la sediul ambasadei României de la Washington.

Un rezumat al celor mai importante momente, prezentat de Guvern:


În prima întâlnire cu secretarul pentru agricultură, Tom Vilsack, premierul român, împreună cu ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, au prezentat oportunitățile sectorului din România și posibilitățile de colaborare cu partea americană. România a reinstaurat toate condiționalitățile de siguranță alimentară astfel încât să poată reîncepe exportul de carne de porc și alte produse alimentare pe piața americană. Alte discuții au vizat efectele pe care Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții le-ar genera în plan bilateral.

În întâlnirea cu secretarul pentru Comerț, Penny Pritzker, premierul Dacian Cioloș și ceilalți membri ai delegației au subliniat și argumentat în legătură cu momentul favorabil prin care trece economia românească, cu una din cele mai mari rate de creștere economică din regiune. Una din discuțiile cheie a vizat cooperarea instituțională între autoritățile reprezentative din cele două țări, pentru dezvoltarea și consolidarea unor modele de bună practică în domeniul IMM. Partea americană și-a arătat toată disponibilitatea de a încuraja companiile americane să-și intensifice schimburile comerciale și investițiile în contextul în care țara noastră oferă condițiile de stabilitate și predictibilitate legislativă pentru mediu de afaceri. De asemenea, se vor identifica în perioada următoare noi modalități de încurajare a capacităților de export a companiilor românești.

Cea de-a treia întâlnire cu reprezentanți ai administrației americane a presupus un dialog constructiv cu secretarul pentru Energie, Ernest Moniz. Premierul Dacian Cioloș, împreună cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu au prezentat structura sectorului energetic românesc, bazat pe un mix de resurse și strategia de a atrage noi tehnologii pentru explotarea acestora. În acest sens, se dorește colaborarea institutelor românești de specialitate cu parteneri americani, astfel încât soluțiile moderne atât de eficiență energetică, dar și de protecția mediului să poată fi aplicate pentru exploatarea corectă a resurselor existente. De asemenea, s-a subliniat interesul pe care companiile americane îl au în zona energiei și strategia prin care România poate ajunge un adevărat centru de resurse energetice în regiune.

Vizita a început luni, la Detroit, acolo unde delegația română a discutat cu Ford și cu alte companii din industria auto americană.

În SUA, delegația română condusă de premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit la un dejun de lucru cu reprezentanții mai multor companii și asociații de afaceri prezente sau interesate de invesții în România: Amerocap, Amgen, Coca Cola Company, ExxonMobil, Honeywell, Lockheed Martin, Medtronic, Parsons, Pifzer, Textron, Oracle, Cargill, Dow Chemical.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: