sâmbătă

20 aprilie, 2024

29 iunie, 2016

brexit proceduriÎn ceea ce privește consecințele economice ale Brexitului, părerile sunt unanime în privința Marii Britanii – creșteri economice mici și riscul recesiunii.

În cazul Uniunii Europene, prognozele sunt mai greu de făcut fiindcă nu se cunoaște puterea de antrenare a unor alte retrageri din blocul comunitar.

Cei mai mulți dintre economiștii celebri intervievați în ultimele zile sunt de acord că nu va exista un impact global semnificativ al Brexitului.

Marea Britanie – Va fi rău înainte de a fi mai bine


Ministrul de Finanțe britanic, George Osborne, a declarat că economia din insulă este suficient de puternică pentru a face față volatilității piețelor.

Este însă inevitabil că economia trebuie să se ajusteze noii situații, a mai spus el, recunoscând că va fi nevoie de creșterea impozitelor și restrângerea cheltuielilor publice.

Prin urmare, nici vorbă de 350 de milioane de lire sterline în plus la sistemul public de sănătate.

UE – Reguli bugetare mai stricte

Nici pentru UE viitorul nu este unul promițător. Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, a declarat într-un interviu acordat Handelsblatt că urmează reguli bugetare mai stricte și o redimensionare, în sensul restrângerii, a Comisiei Europene.


Acest plan pentru perioada post-Brexit a fost deja realizat de echipa sa.

Schaeuble, recunoscut promotor al austerității, a explicat că statele membre au obligația de a asigura bugete stabile și reforme structurale favorabile creșterii.

Ben Bernanke – Brexit nu va provoca o criză financiară

bernankeFostul șef al Federal Reserve, Ben Bernanke, scrie pe blogul său de pe site-ul Bookings Institute că este improbabilă o criză financiară declanșată de Brexit, în pofida scăderiii acțiunilor băncilor.

“Cel mai mare risc la adresa stabilității finnciare, în acest moment, pare să fie cel politic – mai precis, riscul unor noi ieșiri din UE sau ruperea Uniunii – decât cel economic”, crede Ben Bernanke.

Eventuala ieșire a unui stat din zona euro ar avea potențial de destabilizare, mai spune Bernanke, în opinia căruia adevărata provocare va fi, pentru UE, să continue procesul de integrare și să răspundă îngrijorărilor statelor membre care ar fi înclinate să părăsească Uniunea.

Costurile economice ale Brexitului le vor depăși pe cele ale beneficiilor. Nu numai că economia va încetini, dar ținta pomisă de a elimina reglementările pare de nerealizat.

Iar o eventuală mișcare spre limitarea imigrației va reduce creșterea economică, mai spune economistul.

Alan Greenspan – O criză este iminentă

greenspanAlan Greenspan, și el fost șef Federal Reserve (1987 – 2006), are o opinie complet diferită, declarând pentru CNBC că este cea mai gravă perioadă pe care și-o amintește.

Criza de acum are un potențial coroziv care nu va dispărea.

Economistul crede că David Cameron a făcut o greșeală teribilă când a organizat referendumul și că vor exista numeroase consecințe, ddin toate punctele de vedere.

Suntem în faza timpurie a unei crize, eurozona este o instituție vulnerabilă din cauza prezenței Greciei, iar în opinia sa aceasta ar trebui dată afară din comunitatea monedei unice.

Criza, a spus Greenspan, nu este provocată de migrație, nici de economie, ci de cheltuielile nesustenabile din domeniul protecției sociale.

„Nu știu cum se va rezolva, dar va fi o criză”, a mai adăugat fostul șef al Trezoreriei americane.

Paul Krugman – „Da, Marea Britanie va fi mai săracă. Dar…”

krugmanDa, Brexitul va face Marea Britanie mai săracă. Este greu de făcut o estimare, dar efectul va fi substanțial, spune economistul Paul Krugman, într-un editorial pentru The New York Times.

Nu crede însă că Brexitul va duce la o criză financiară cum a fost cea provocată în 2008 de căderea Lehman Brothers.

Este adevărat că lira sterlină a căzut, dar căderea nu este atât de mare, dacă te uiți în spate, la evoluția în timp a lirei, spune economistul.

Nu există semne ale ieșirii de capital, a mai subliniat Paul Krugman.

ev istorica a lirei

 

Larry Summers – Impactul asupra restului lumii depinde de efectul psihologic

larry summersLarry Summers, fost director al Consiliul Național Economic al SUA, crede că va fi nevoie de ceva timp până să fie înțelese în întregime efectele economice ale Brexitului.

Problema cea mare este dacă și alte state din UE vor decidă să se retragă.

Pentru Marea Britanie, moneda devine mi competitivă, dar pe de altă parte este de așteptat o deterioare semnificativă a creșterii economice și există riscul recesiunii în  următoarele 12 luni.

Viitorul poate fi însă mai rău pentru UE, decât pentru UK, pentru că că acolo este un risc de contagiune, pe de o parte, iar pe de altă parte situația băncilor din Italia și Spania este foarte vulnerabilă.

„Încetinire imediată a creșterii”

John Van Reenen, director al Centre for Economic Performance, London School of Economics, este convins că primul efect va fi amânarea deciziilor privind investițiile. Oamenii de afaceri nu au nicio certitudine despre cum vor evolua lucrurile, astfel încât efectul imediat va fi cel al reducerii investițiilor și a angajărilor:

Înaintea referendumului, Centrul a elaborat o analiză în care arăta că economia britanică va suferi, întrucât 48% din exporturile Marii Britanii merg spre statele membre.

Cercetarea arăta că veniturile UK ar utea scădea cu între 1,1 și 3,1%, iar pe termen lung, o încetinire a creșterii productivității și noi restricții pentru imigranți ar putea afecta țara pe termen lung. Impactul este greu de cuantificat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: