vineri

29 martie, 2024

19 iulie, 2017

Separatiştii și-au proclamat stat

Ministerul Afacerilor Externe condamnă proclamarea, la 18 iulie, de către separatiştii din Doneţk a unui aşa-zis nou stat în estul Ucrainei, denumit „Mica Rusie”.

Acest act contravine, în mod flagrant, normelor de drept internaţional şi încalcă suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, arată MAE. Poziția MAE este în linie cu pozițiile exprimate de restul statelor Occidentale.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte, într-un comunicat, faptul că România susţine ferm implementarea Acordurilor de la Minsk şi îndeamnă la o conduită în sensul implementării Acordurilor de la Minsk, acestea fiind singurul cadru viabil şi recunoscut, care permite soluţionarea politică a conflictului din Donbas.


România susţine necesitatea respectării independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional.

Proclamarea înfiinţării unui nou stat în estul Ucrainei, ”Rusia Mică”, de către separatiştii proruşi, este criticată atât de occidentali, dar şi de Rusia, relatează DPA. Poziția Rusiei a fost exprimată de un oficial de rang secund din ministerul condus de Serghei Lavrov.

O rebeliune secesionistă a izbucnit în urmă cu trei ani în regiunile Doneţk şi Lugansk, în estul Ucrainei, după ce Kievul l-a îndepărtat de la putere pe preşedintele prorus de la acea vreme Viktor Ianukovici. Schimbrea de regim s-a produs în urma unor proteste în masă, reprimate sângeros, în favoarea unei apropieri de Occident.

Rusia a condamnat înlăturarea lui Ianukovici, pe care a considerat-o o lovitură orchestrată de occidentali şi a anexat regiunea ucraineană Crimeea, peninsulă unde se află o bază navală a Flotei ruse de la Marea Neagră.


Moscova a susţinut în mod deschis cauza rebelilor proruşi în estul Ucrainei.

Aproximativ 10.000 de oameni au fost ucişi în conflictul armat, potrivit ONU. OSCE, care monitorizează confruntările, a îndemnat ambele tabere să pună capăt băii de sânge.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: