sâmbătă

20 aprilie, 2024

8 iunie, 2017

20 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, printre care și România, au convenit joi, în Luxemburg, crearea Biroului procurorului public european (EPPO), care va investiga cazurile penale transfrontaliere care afectează bugetul și interesele financiare ale UE.

Statele care nu au aderat la această inițiativă sunt Marea Britanie, Danemarca, Ungaria, Irlanda, Malta, Olanda, Polonia și Suedia, însă acestea pot să o facă ulterior.

Înființarea efectivă mai așteaptă o aprobare a Parlamentului European.


Decizia de joi a fost luată în cadrul reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne al UE, desfășurată în Luxemburg și are la bază mecanismul ”cooperării consolidate.

Potrivit acordului, Biroul procurorului public european va avea jurisdicție în cele 20 de state membre care au convenit crearea instituției supra-statale, al cărui sediu central va fi la Luxemburg.

În conformitate cu procedura cooperării consolidate lansată la 3 aprilie acest an cu privire la Biroul procurorului european, 18 state (Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia și Spania) au fost de acord cu inițiativa. Ulterior, Italia și Austria și-au exprimat intenția de a se alătura cooperării consolidate în acest domeniu.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului UE, EPPO va avea, cu anumite condiții, autoritatea de a investiga și pune sub acuzare în cazurile de fraudă cu fonduri UE și de alte fapte penale care afectează interesele financiare ale Uniunii.


EPPO va lucra ca o structură colegială, compusă din două niveluri. Nivelul central va consta dintr-un procuror-șef european, care va avea responsabilitatea generală pentru EPPO. Nivelul descentralizat va fi format din procurori europeni delegați localizați în statele membre, care vor avea ca sarcină desfășurarea cotidiană a investigațiilor penale, în acord cu regulamentele și legislația țării membre respective.

Nivelul central va monitoriza, orienta și superviza toate anchetele și punerile sub acuzare decise de procurorii europeni delegați.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. O initiativa buna.
    Cum procurorii europeni delegati lucreaza in statele membre in acord cu legislatia tarii respective ar trebui armonizate si legislatiile din tarile membre.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. O initiativa buna.
    Cum procurorii europeni delegati lucreaza in statele membre in acord cu legislatia tarii respective ar trebui armonizate si legislatiile din tarile membre.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: