joi

28 martie, 2024

9 octombrie, 2013

Săptămâna trecută am fost la Comisia Specială Comună a Camerei Deputaților și a Senatului pentru Roșia Montană. Am vorbit despre posibilitatea ca BNR să cumpere aur. Presa a reflectat corect ideile pe care le-am expus acolo, dar cred că reluarea unor explicații este utilă.

În primul rând, nu m-am referit la vreun proiect anume privind extragerea aurului. M-am referit doar la unele probleme privind cumpărarea de aur de către BNR. Am menționat de la început că, în zilele noastre, o bancă centrală poate cumpăra aur de oriunde din lume. Dacă se decide o cumpărare, prețul cel mai mic este de preferat. În acest context, am amintit că România aplică TVA la prețul aurului, astfel că prețul producției autohtone de aur riscă să depășească prețul pieței mondiale.

Am explicat că, dacă BNR ar avea drept de preemțiune asupra cumpărării de aur extras din România, așa cum se prevede în proiectul de lege privind exploatarea resurselor natruale cu conținuturi de metale prețioase, exercitarea acestuia se va face în anumite condiții. Conform legilor în vigoare, BNR are misiunea să asigure stabilitatea prețurilor și stabilitatea finaciară. În consecință, nu este rațional ca banca centrală să facă cumpărări de aur care ar pune în pericol aceste obiective.


Experiența a arătat că o pondere a aurului în totalul rezervelor internaționale de 10-20 la sută se potrivește bine economiei românești. În prezent, această pondere este de aproximativ 10 la sută. De semenea, este optim ca rezervele valutare (exclusiv aurul) să acopere șase luni de importuri viitoare de bunuri și servicii. În concluzie, cumpărările de aur trebuie să fie compatibile nu numai cu stabilitatea prețurilor, dar și cu menținerea concomitentă a acestor proporții.

Având în vedere cele de mai sus, rezultă că există loc pentru ceva cumpărări de aur. Mai departe însă, trebuie avută în vedere și volatilitatea prețului aurului. În timp, aurul a prezentat evoluții spectaculoase (vezi Fig. 1 pentru rata inflației zilnice la aur și Fig. 2 pentru prețul zilnic al aurului).

(CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE)
(CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE)

În epoca modernă, după căderea sistemului de la Bretton Woods, după un overshooting în anii 70, prețul aurului a oscilat în jurul unui trend orizontal. Astfel, în perioada ianuarie 1982-decembrie 2005, prețul mediu al aurului (calculat ca prețul ultimei tranzacții) a fost de 362,14 dolari pe uncie, cu o volatilitate medie de 54,41 dolari pe uncie. Totuși, începând cu ianuarie 2006 prețul aurului s-a înscris pe o evoluție de creștere exponențială. În perioada ianuarie 2006-4 octombrie 2013, prețul mediu a fost de 1123,6, cu o deviație standard de 392,6 dolari pe uncie. Este de așteptat ca atunci când efectele crizei se vor disipa, prețul aurului să se situeze în jurul mediei pe termen lung.

Regulile contabile internaționale sunt astfel proiectate încât o creștere a prețului aurului nu aduce profit băncii centrale, dar o reducere a prețului sub prețul mediu de achiziție al rezervei de aur produce pierderi. În final, dacă sunt mari, pierderile pot reduce credibilitatea băncii centrale, ducând la inflație. Pentru a evita ca pierderile să se transforme în inflație, banca trebuie recapitalizată rapid.


Să presupunem că stocul existent de 103,7 tone de aur a fost achiziționat la un treț mediu de 331,8 dolari pe uncie și că se cumpără încă 10 tone de aur cu prețul de 1600 dolari pe uncie. Aceasta înseamnă că prețul mediu de achiziție a celor 113,7 tone de aur ajunge la 443,3 dolari pe uncie. Dacă prețul aurului ar scădea sub această valoare, cumpărarea celor 10 tone de aur ar produce pierderi.

O astfel de scădere pare astăzi improbabilă, dar odată ce criza s-ar încheia, nu este exclus ca prețul aurului să revină la nivelurile de dinainte de criză. De exemplu, în prima parte a anului 2005, înainte ca aurul să se înscrie pe panta ascendentă fermă, prețul aurului (media zilnică a ultimei cotații) era de 427,37 dolari pe uncie. Cumpărarea, ipotetică, a 103,7 tone de aur la un preț de 1600 de dolari pe uncie ar duce prețul mediu al stocului de 207,4 tone (103,7 tone în prezent plus încă 103,7 tone cumpărate) la 972,4 dolari pe uncie. În acest caz, scăderea prețului aurului care ar produce pierderi este mult mai mică decât în cazul cumpărării a 10 tone de aur.

Pentru a cumpăra aur intern, este logic ca banca centrală să tipărească lei (*1). Tipărirea de lei va duce la inflație dacă leii tipăriți nu sunt sterilizați (adică nu sunt extrași din economie). În acest caz, mai mult aur înseamnă mai mulți lei. Dar sterilizarea se face cu costuri, ceea ce reduce profitul BNR și veniturile bugetare obținute din impozitarea cu 80 la sută a acestui profit.

La Comisia Specială Comună a Camerei Deputaților și a Senatului pentru Roșia Montană ă am spus că 300 de tone de aur se vor extrage în decenii de acum încolo, nu în 1-2 ani. Astfel, cumpărările de aur extras în România nu ar putea fi decât limitate. Am dat un exemplu, în care spuneam că pentru BNR a cumpăra 10 tone de aur pe an nu ar fi foarte dificil, dacă, luate împreună, criteriile discutate mai sus și menționate și la Comisie, ar permite acest lucru. Dacă, ipotetic, s-ar cumpăra 10 tone de aur monetar pe an, aceasta ar însemna sporirea în primul an al rezervei cu aproape 10 la sută. La prețul din ultimii doi ani, aceasta ar însemna costuri de 370-400 milioane de auro. Ipotetic, continuarea unor cumpărări de 10 tone ar însemna, tot mai puțin ca procent din rezervă. Iar prețul aurului ar putea scădea.

În perioada 1990-2000, BNR a cumpărat 37,3 tone de aur monetar. Principalul motiv a fost acela că, din cauza politicilor defectuoase, intrările de capitaluri au fost foarte mici, astfel că BNR nu avea cum să cumpere rezerve valutare într-un volum adecvat. Pentru a spori totuși rezerva, BNR a trebuit să cumpere aur. În prezent, legislația și condițiile economice (rezervele internaționale sunt de aproximativ 36 miliarde dolari), întăresc rolul criteriilor amintite mai sus în luarea deciziei privind cumpărarea de aur. Dacă, de unde și când va cumpăra BNR aur se va decide pe baza unor criterii în centrul cărora este rațional ca cele amintite mai sus să joace un rol central.

*1) Cumpărarea cu rezerve valutare nu ar avea sens din moment ce rezultatul final ar fi doar o schimbare a structurii rezervei între aur și valută, nu și în volumul total al rezervei de aur și valută. Numai aurul produs în țară poate duce la mărirea rezervei totale de aur și valută. Totuși, potențial inflaționist au atât cumpărările cu valută a aurului din străinătate cât și cumpărările de aur din producția internă, cu lei. În primul caz, scăderea rezervelor valutare poate duce la depreciarea leului, care se poate transmite în inflație. În cel de-al doilea caz, cantitatea suplimentară de lei poate duce la deprecierea leului, dar și la scăderea dobânzilor, ceea ce se va reflecta în creșterea inflației.

 ***
Lucian Croitoru este consilierul pe probleme de politică monetară al guvernatorului Băncii Naționale a României
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Prea multe cuvinte pentru a explica o idee simplă: ca să cumpere aur de la Roșia Montană, statul român are nevoie de bani. Fie vin prin inflație, fie prin reducerea profitului BNR (adică creșterea deficitului bugetar), fie din imprumuturi externe etc.

    Din moment ce aurul e fungibil și cel de la Roșia aparține de drept unei companii offshore, România nu are nici un avantaj în a cumpăra propriul aur de la alții. E ca și cum ar veni unul la tine în curte să-ți mulgă vaca și să-ți vândă tot ție laptele.

    1. « E ca și cum ar veni unul la tine în curte să-ți mulgă vaca și să-ți vândă tot ție laptele »

      foarte bine rezumată situația de la roșia montană! exact asta se întîmplă acolo, vine unu șmecher să îți mulgă propria vacă! laptele ți-l vinde ție, dacă ai bani, dacă nu nu-i nici o nenorocire are destui clienți pentru laptele vacii tale!

      cît despre vaietele de babă știrbă ale lui nenea croitoru vizavi de nevoia de sterilizare a banilor care cică produc inflație cine oprește BNR-ul ca din acea emisiune monetară, care va fi substanțială și derulată pe aproape 20 de ani de acum încolo, să trîntească o bancă cu capital românesc 100% care să crediteze IMM-urile care se zbat ca peștii pe uscat din lipsă de creditare, sau de ce nu, să meargă la sigur prin creditarea agriculturii!? mii și mii de tineri fermieri care au o singură problemă, NU PRIMESC CREDITE de la sistemul bancar pe care l-am privatizat complet iar acum ne mirăm de ce cînd vine vorba de politici fiscale interesele lor nu se prea aliniază intereselor nationale! păi cum naiba să se alinieze cînd nu mai sunt românești?!

      degeaba lăcrimează duios ițărescu așteptînd scăderea dobînzilor că dacă băncile au alte ordine de la BNR-urile din austria, grecia sau germania transmise prin intermediul băncilor mamă uite că nu scad! chiar dacă în teorie tot sistemul bancar din românia ascultă de BNR!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. Prea multe cuvinte pentru a explica o idee simplă: ca să cumpere aur de la Roșia Montană, statul român are nevoie de bani. Fie vin prin inflație, fie prin reducerea profitului BNR (adică creșterea deficitului bugetar), fie din imprumuturi externe etc.

    Din moment ce aurul e fungibil și cel de la Roșia aparține de drept unei companii offshore, România nu are nici un avantaj în a cumpăra propriul aur de la alții. E ca și cum ar veni unul la tine în curte să-ți mulgă vaca și să-ți vândă tot ție laptele.

    1. « E ca și cum ar veni unul la tine în curte să-ți mulgă vaca și să-ți vândă tot ție laptele »

      foarte bine rezumată situația de la roșia montană! exact asta se întîmplă acolo, vine unu șmecher să îți mulgă propria vacă! laptele ți-l vinde ție, dacă ai bani, dacă nu nu-i nici o nenorocire are destui clienți pentru laptele vacii tale!

      cît despre vaietele de babă știrbă ale lui nenea croitoru vizavi de nevoia de sterilizare a banilor care cică produc inflație cine oprește BNR-ul ca din acea emisiune monetară, care va fi substanțială și derulată pe aproape 20 de ani de acum încolo, să trîntească o bancă cu capital românesc 100% care să crediteze IMM-urile care se zbat ca peștii pe uscat din lipsă de creditare, sau de ce nu, să meargă la sigur prin creditarea agriculturii!? mii și mii de tineri fermieri care au o singură problemă, NU PRIMESC CREDITE de la sistemul bancar pe care l-am privatizat complet iar acum ne mirăm de ce cînd vine vorba de politici fiscale interesele lor nu se prea aliniază intereselor nationale! păi cum naiba să se alinieze cînd nu mai sunt românești?!

      degeaba lăcrimează duios ițărescu așteptînd scăderea dobînzilor că dacă băncile au alte ordine de la BNR-urile din austria, grecia sau germania transmise prin intermediul băncilor mamă uite că nu scad! chiar dacă în teorie tot sistemul bancar din românia ascultă de BNR!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: