Când Margaret Thatcher a venit la putere, Marea Britanie avea probleme serioase. ”Zeci de ani de politici eșuate au culminat cu cele trei luni de anarhie” în perioada 3 ianuarie -28 martie 1979 (Blundell, 2012, p. 21). Acest episod îmi aduce aminte de o citare care este atribuită lui Alexander Fraser Tytler. Acesta ar fi spus că „o democrație nu poate exista ca o permanentă formă de guvernare. Ea poate să existe numai până când majoritatea descoperă că poate vota pentru ea însăși venituri generoase (largesse) din trezoreria publică. După aceasta, majoritatea întotdeauna votează pentru candidatul promițănd cele mai multe beneficii, cu rezultatul că democrația colapsează din cauza slăbirii politicii fiscale care rezultă, întotdeauna fiind urmată de o dictatură, apoi de o monarhie.” Pentru a fi siguri, ideea extravaganței în aprobarea cheltuielilor și a consecințelor posibile a fost academic exprimată și argumentată de economistul suedez Knut Wicksell mai târziu, în 1896.
În ce se poate transforma, imediat, colapsul unei democrații dacă nu în anarhie? Unele evoluții din acea perioadă de trei luni au fost numite „atrocități” și păreau să confirme teoria atribuită lui Tytler. Lipseau alimentele, benzina, ordinea din spitale, sindicatele conduceau economia, un milion de oameni și-au pierdut locurile de muncă, groparii erau în grevă, iar coșciugele cu morți erau depozitate în hale de întreprinderi părăsite, așteptând să fie aruncate în mare. Auzeam toate aceste grozăvii în primul meu an de studenție, dar pentru cine nu crede, ele sunt detaliat prezentate în Bundell (2012, pp. 21-22). Nu putem ști dacă țara s-ar fi îndreptat către dictatură fără Thatcher. Dar știm sigur că, pornind din acel punct, Thatcher a condus țara spre mai multă libertate și prosperitate.
Când Margaret Thatcher a preluat sefia guvernului, economia avea câteva caracteristici cu adevărat îngrijorătoare: (i) sindicatele aveau puterea de a influența semnificativ stabilitatea guvernelor și păreau scăpate de sub control; (ii) ramuri importante ale economiei erau dominate de întreprinderi de stat ineficiente care consumau subvenții masive; (iii) practici de tip socialist erau larg extinse în administarațiile municipale; (iv) de 6 ani, cu o singură excepție (8,3 la sută în 1978), inflația se situa între 13 și 24 la sută; inflația a rămas între 8 și 18 la sută încă trei ani după 1979; (v) în sfârșit, Marea Britanie, era printre cele mai sărace țări dintre cele 22 membre ale OECD, cu o treime din populație (Blundell, 2012) cazate în locuințe sociale.
Aceste rezultate slabe apăruseră după mai bine de trei decenii de politici de tip socialist, bazate pe un fel de planificare centralizată, promovate atât de guvernele de stânga, cât și de cele de dreapta. Caracteristicile menționate indicau o singură cauză profundă a tuturor relelor: deteriorarea severă a libertății economice în Marea Britanie. Nu intru în detalii referitor la cum pot guvernele de dreapta să promoveze măsuri de stânga, care îngrădesc libertatea piețelor, dar merită să subliniez că, atunci când ajung la putere, guvernele de dreapta rareori elimină politicile anterioare de stânga (Kuehnelt-Leddihn, 1988). Experiența României din perioada 2009-2011 a dovedit că dacă totuși fac acest lucru, partidele de dreapta pierd puterea.
Cu toate acestea sunt și excepții. Pe 3 mai 1979, electoratul britanic a ales-o, indirect, pe Margaret Thatcher, om de dreapta, iar distinsa Doamnă de Fier a ales să facă ceea ce era necesar să facă. Taleb a spus cândva că ”oamenii slabi acționează ca să-și satisfacă nevoile; oamenii puternici, responsabilitățile.” Puternica Doamnă Thatcher a ales să reinstituie libertatea piețelor în Marea Britanie. Avea o bază teoretică solidă pentru aceasta. Împreună cu apropiații ei (de exemplu Geoffrey Howe ministrul de finanțe, și Keith Joseph) erau cunoscători ai lucrărilor lui Hayek și Friedman. Celor care o sfătuiau pentru „o cale de mijloc” le arăta cartea The Constitution of Liberty a lui Hayek, pentru a le spune în ce credeau ea și nucleul dur al echipei ei. În documentarul video Commanding Heights; The Battle for The World Economy (realizat pe baza cărții cu același titlu scrise de Danial Yergin și Joseph Stanislaw) doamna prim-ministru apare arătând cu mândrie cartea scrisă de Hayek.
Margaret Thatcher, președinta unui partid conservator, a întrerupt filozofia păguboasă „e nevoie de stabilitate nu de schimbare”, care domina discursurile politice și se reflecta în alternanța regulată la putere a celor două partide dominante din Marea Britanie. A ales să privatizeze. A vândut locuințele sociale, ceea ce a fost un succes enorm. Împrumutând experiența americană, serviciile oferite de stat prin administrații au fost externalizate. Impozitele au fost reduse. Dar, mai presus de orice, a privatizat companiile de stat. Blundell observă că a adecvat stimulentele pentru privatizare așa de bine încât a transformat „sindicaliști ursuzi în investitori activi”, iar managerii marilor companii de stat, după ce s-au opus privatizărilor, ajunseseră sa facă lobby pentru a fi incluși pe lista de privatizări .
Comparați asta cu experimentul românesc în care Agenția de Restructurare fusese creată în 1993 pentru a restructura 30 de companii de stat (mai ales prin reducerea activităților neprofitabile). Nu numai că cele 30 de întreprinderi nu au fost restructurate, dar au primit și subvenții mai mari, astfel că managerii altor întreprinderi de stat făceau lobby pentru ca și întreprinderile conduse de ei să fie incluse pe lista Agenției. Numărul întreprinderilor care primeau subvenții crescuse la peste 400 după 3 ani. Experimentul a fost întrerupt în 1997 căci, ca să citez un prieten „acele întreprinderi în loc să meargă la sanatoriu au ajuns la bodegă.”
Având drepturile de proprietate mult îmbunătățite prin privatizare și lenea din sectorul public redusă, libertatea economică a crescut foarte mult, iar statul de drept a fost îmbunătățit. „Legea statului de drept trebuie să triumfe asupra legii mulțimii”, spunea Thatcher (Blundell, 2012) în lupta ei cu sindicatele din minerit. Pe această bază solidă, Thatcher a combătut inflația controlând masa monetară (eliminând monitorizarea prețurilor) și a reinstituit răspunderea fiscală, așa cum a recomandat Friedman. Pe lângă acestea, alte măsuri cum ar fi eliminarea controalelor valutare introduse încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sau eliminarea plafonului pentru cumpărarea în rate și multe altele, par minore.
Combinația dintre măsurile structurale solide și cele de stabilizare macroeconomică a țării a avut multe rezultate pozitive, dar a contat enorm că inflația a scăzut și multe afaceri mici au înflorit. Mai mult, după privatizare, fostele companii de stat au devenit actori importanți pe plan internațional. Rezultatele pozitive au dus la un rezultat formidabil: instaurarea sentimentului că viitorul poate fi prosper pentru fiecare britanic și pentru țară. Treptat, statul nu a mai fost văzut ca o autoritate coercitivă care impune o planificare de tip socialist, ci ca o autoritate care elimină controale sufocante și deschide noi orizonturi. Această nouă optică a publicului a consolidat încrederea.
La noi, în România, nu am reușit niciodată acest lucru. Noi am reușit să stabilizăm macroeconomic țara, dar nu am reușit să rezolvăm problema companiilor de stat, prost conduse și ineficiente. Ele sunt și în prezent, punctul forte pe agenda de reforme agreată cu UE și FMI. De aceea, potențialul oferit de stabilizarea macroeconomică nu a putut fi fructificat într-o creștere economică mai mare și într-o creștere a nivelului de trai.
Încă de la început, mulți, inclusiv câteva sute de economiști, s-au grăbit să o sfătuiască pe Doamna de Fier și să sublinieze că politicile ei vor duce la rezultate nedorite. Nu au avut dreptate. Dimpotrivă, greșeau, căci validau filozofia politică păguboasă „e nevoie de stabilitate nu de schimbare”. Ea nu i-a ascultat. A ales să promoveze libertatea, care nu a întârziat să dea roade.
Unii spun că politicile de tipul celor promovate de ea au dus la criza de astăzi. Dar această idee e greșită. Crize similare au mai fost și vor mai fi atât timp cât controalele de stat nu sunt la fel de sufocante și reprimante cum au fost până spre finele anilor ’70. Aceasta se întâmplă deoarece, așa cum am arătat într-un studiu recent (Sfârșitul reglementării și ultimul reglementator), euforia și panica – forme ale naturii umane – sunt forțe ale pieței formidabil de puternice, care pot provoca crize financiare profunde. Dar perioada de după 1979 a arătat că oamenii doresc să-și conducă viețile așa cum cred, nu cum le spune statul, și îndepărtează contoroalele, alegând lideri ca Doamna de Fier, pentru a le deschide drumul spre libertate.
Astăzi prea puțini se grăbesc să arate că sporirea părții pe care statul o deține în economie și reglementarea excesivă, mai ales în Europa, sunt direcții greșite. Principiile libertății piețelor promovate de Thatcher au dus la prosperitate. Noile direcții apărute după criză vor sugruma creșterea eonomică.
Există o lecție foarte puternică din comportamentul fostului prim-ministru britanic: filozofia bazată pe responsabilitatea personală contează. Pentru a o obține este nevoie este schimbări care duc la libertate economică crescută. Odată promovate în toate straturile societatății, libertatea și responsabilitatea personală se combină pentru a da optimism mediului de afaceri, a reduce scleroza birocratică a unor organizații și pentru a elimina aroganța funcționarilor publici care apare când libertatea și responsabilitatea personală sunt scăzute.
Margaret Thatcher a dus Marea Britanie de pe locurile codașe în OECD pe locurile fruntașe. Chiar și adversarii săi politici au recunoscut asta. La scară istorică, acest avans s-a realizat într-o perioadă relativ scurtă de timp. În 17 ani, dacă socotim și guvernul lui John Major, care a continuat politicile Doamnei de Fier. În esență, ceea ce a contat a fost o filozofie corectă (cea a libertății) referitoare la cine deține rolul central în administrarea economei (piața sau guvernul) și voința politică și curajul de a o aplica. Restul vine de la sine. Astăzi, Marea Britanie este din nou unul dintre cei mai importanți actori economici și politici.
***
Lucian Croitoru este economist, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului Băncii Naționale a României
7 răspunsuri
1.Romania – 2013, nu mai are intreprinderile de stat din 1990, care trebuiau imediat dupa Revolutie,privatizate,la fel ca in Polonia.Cele citeva regii si intreprinderi de stat falimentare ramase,trebuie macar acum privatizate sau restructurate(cu management privat) – ele fiid canalele de „rente”,de furt si coruptie a politicilor si a clientelei lor.
Romania mai are practic, 1/5 din necesarul de economie-industrie,aceasta asigurind o ocupare, in proportie de numai 20 la suta a populatiei active a tarii.Practic, economia nationala a disparut,iar somajul real, este de 60-65 la suta…
Asta explica saracia extrema a populatiei si a bugetului, lipsit de contribuabili cu taxe si impozite.
2.Titlul articolului este incitant, declansind o serie de intrebari cu privire la viitor, cit si raspunsuri cu solutiile „salvarii”.
Solutia salvarii o avea premierul Ponta,constind in „cresterea economica de 3-4 la suta pe an”, anuntata in campania electorala.Aceasta solutie salvatoare, s-a pierdut din „caruta”, „programului de GUVERNARE” si se pare, ca deocamdata P.Ministrul Ponta nu vrea sa o gaseasca.(In loc sa fie pusi la munca, „beneficiarii guvernarii”, s-a preferat lasarea lor in pacea muncii… pentru ei insisi!)
Ceva din ea, a cautat sa mai „recupereze” ministrul Vozganian, dar cu o „cirpeala” de tipul unei „comisii de reindustrializare” – premierul Ponta nu va putea „salva” tara – de dezastrul care de abia urmeaza.
Actualul program de „dezvoltare economica si reindustrializare”, compus din MASURI de „cresterea taxelor si impozitelor”, va duce mai abitir la sapa de lemn populatia si intreprinderile, decit taierilr PDL.
Programul de reindustrializare ,”copiat” de la fostul guvern PDL (copiind comisia CONACO), va duce la aceeasi rezolvare, prin „ingroparea” lui,in cimitirul (scriptelor si procesele verbale) de sedinta/intruniri ale noii comisii, odata cu viitorul reindustrializarii si CRESTERIi ECONOMICE de 3-4 lasuta,pe an.
Daca ramine totul ca acum,in aceeasi groapa va trebui cautat si viitorul USL!
„Dar știm sigur că, pornind din acel punct, Thatcher a condus țara spre mai multă libertate și prosperitate.”
Prosperitate obtinuta din bani imprumutati si operatiuni financiare. Thatcher a inlocuit dictatura sindicatelor cu dictatura corporatiilor/bancilor. Spre deosebire de sindicate bancile au avut dreptul sa tipareasca bani pentru acoperirea mizeriilor pe care le-au cauzat dar vine scadenta si pentru astea, stati linistiti.
Da, in trecut majoritatea vota politicianul care le promitea mai multe. De la Thatcher incoace politicianul a invatat ca trebuie sa stie cum sa vorbeasca majoritatii incat sa-i creeze iluzia ca-i va da, si pe la spate sa primeasca banii de la lobbyisti. Progres, coane Fanica.
Un articol exceptional, care descrie foarte corect si pragmatic care este esenta dezvoltarii unei societati pe baze solide.
Lasand la o parte consideratiile macroeconomice care ar justifica foarte usor o strategie guvernamentala de liberalizare a pietelor si de reducere a influentei politicului in economie(iar acest lucru a fost foarte bine detaliat in articol), trebuie sa recunoastem ca acest lucru este in contradictie cu interesul politicului de a controla masa de votanti.
In Romania procesul de privatizare s-a intarziat/blocat pentru ca interesul clasei politice este sa mentina sau sa creasca masa de votanti dependenti de buget, respectiv de deciziile clasei politice. In acest fel poate controla o masa mai mare de votati prin promisiuni inainte de alegeri.
Stupid articol. Thatcher va ramâne în istorie ca un răufăcător. Prosperitatea de care vorbește autorul nu s-a răsfrânt asupra milioanelor de șomeri pe care i-a creat. O fascistă odioasă.
Stimate,
@ d-le gh,
1.Esecul sau succesul unui om politic,este fara indoiala raportat la somaj, la oferta nationala de locuri de munca…
In acelasi timp, locurile de munca au valoare reala, functie de oferta economica nationala corecta, respectiv o crestere economica datorata lor.
Locurile de munca inchise de d-la Thattcher erau „artificiale”,perdante economic, aflate in zone economice de stat, asigurate de mine falimentare(cum era zona miniera a Angliei de atunci).
Ele reprezentau „gaurile negre” de mari pierderi ale unei economii britanice,aflata in stagnare de la sfirsitul razboiului, fiindca nimeni nu avea curaj sa se atinga de ea, din motive electorale!
2. In mandatul sau de prim ministru, „d-na de Fier” a Marii Britanii, a desfiintat intreprinderile si locurile de munca care aduceau pierderi, a creat intreprinderi noi, prelucratoare, moderne,a recalificat somerii si a asigurat cel mai redus procent de somaj in urmatorii 10 ani, de dupa incetarea mandatului sau!
Va puteti inchipui o Anglie, care sa aiba si azi mine care consumau de 10 ori, banii pe care-i produceau, deoarece minereul si carbunii erau deja epuizati, dupa sute de ani de exploatare, incepind cu Revolutia industriala, adica din sec. XVIII?
Fara aceasta reforma economica structurala, probabil ca englezii emigrau in Romania socialista, in cautare de locuri de munca…
Articolul d-lui Croitoru este realist si informat, beneficiind si de darul de a prezenta frumos si interesant, o realtate economica in general plictisitoare …
Thatcher si Reagan sunt cunoscuti pentru accentul pus pe dezvoltarea si liberalizarea pietelor. Trebuie insa mentionat si contextul international: dupa revolutia culturala incheiata in 1976, China a inceput propria dezvoltare a pietei prin acordarea de licente de comert, infiintarea intreprinderilor orasenesti si municipale, retragerea guvernului din agriculura si transmiterea controlului asupra terenurilor catre familii rurale; toate incepand cu 1979. In plan economic, rasturnarea de la putere a sahului Iranului in ianuarie 1979 a facut sa explodeze pretul petrolului, cu implicatii politice majore la nivel mondial prin raspandirea fundamentalismului islamic; evenimenele au culminat cu invazia URSS in Afganistan la sfarsitul anului. Trebuie mentionat de asemenea ca cele trei decenii premergatoare venirii MT la conducerea GB coincid cu cele trei decenii ulterioare independentei Indiei…. In acest context, filozofia politică „e nevoie de stabilitate nu de schimbare” nu avea cum sa functioneze.
Logosfera.ro are dreptate. Thatcher a fost o personalitate diviziva. Chiar toxica daca ne gindim de exemplu la relatia ei cu Pinochet. Ca side effect interesant, era urita de oamenii de arta contemporani ei, fapt ce a produs un reviriment artistic in UK, e.g filme si seriale exceptionale fiind create cu scopul de a o insulta. Thatcher si mai ales Reagan sint cunoscuti prin crearea unei prosperitati datorate deficitelor bugetare. Se pare ca domnul Croitoru e un tea-bagger.