marți

23 aprilie, 2024

31 august, 2015

liviu dragneaPreşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, se aşteaptă ca noul Cod Fiscal să ajungă duminică, din nou, pe masa preşedintelui Klaus Iohannis. În cel mai optimist scenariu, documentul ar putea fi promulgat până luni.

Codul Fiscal se află în prezent în comisiile de specialitate din Parlament. Odată ce va primi avizele necesare ar urma să fie adoptat în Senat, iar joi în Camera Deputaţilor.

„Joi va fi votul final în Camera Deputaţilor. Sperăm că duminică poate fi trimis la promulgare, la preşedinte. Este foarte posibil ca luni să avem noul Cod Fiscal”, a spus Dragnea la finele ședinței Biroului Permanent Național al PSD.


La finele săptămânii trecute, partidele parlamentare au ajuns la un consens politic în ceea ce priveşte noua formă a Codului Fiscal. Ei au decis reducerea treptată a TVA, la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, respectiv la 19% de la 1 ianuarie 2017.

Pe agenda noii sesiuni parlamentare se mai află legea salarizării, legea bugetului pentru 2016, dar şi legea votului prin corespondenţă.

„Domnul Zgonea a finalizat un proiect de principii care să se regăsească în această lege”, a precizat liderul PSD.

Un alt proiect ce ar urma să fie adoptat până la finele anului este noua lege a achiziţiilor publice.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: