vineri

29 martie, 2024

27 decembrie, 2016

dragneaLiderii PSD și ALDE au anunțat marți, la 4 ore după ce președintele Iohannis a respins propunerea ca Sevil Shhaideh să fie desemnată prim-ministru, că va răspunde deciziei prezidențiale cel târziu joi.

”Am discutat cu dl. Tăriceanu, cu colegii mei din partid și maine sau cel târziu poimâine o să trabuiască să luăm o decizie. Parafrânzandu-l pe cel care a vorbit la ora 12, vreau să cumpănesc foarte bine între ce e bine și rău pentru România. Nu are rost să ne ascundem după degete, e o avalanșă de mesaje primite în ultimele ore de la oameni care se simt jigniți și care cer cu fermitate suspendarea președintelui. Nu e o decizie foarte ușoară. Dacă în urma acestei analize vom ajunge la concluzia că pentru țară e bine să-l suspendam pe președinte nu o să am nicio ezitare”, a afirmat Liviu Dragnea.

În lipsa unor argumente furnizate de președintele Iohannis în justificarea deciziei de respingere a propunerii Sevil Shhaideh, liderul PSD Liviu Dragnea l-a acuzat pe șeful statului că ”nu respectă votul din 11 decembrie, nu vrea să dea guvernul acestei majorități”. O acuzație lipsită de temei în acest moment, Klaus Iohannis anunțând fără echivoc faptul că așteaptă o nouă nominalizare din partea coaliției PSD-ALDE.


Fost președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean a declarat marți că șeful statului nu poate fi obligat să desemneze ca prim-ministru o persoană pe care nu o dorește, iar acesta nu poate fi un motiv de suspendare.

 

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că nu acceptă propunerea ca Sevil Shhaideh să fie desemnată prim-ministru. Președintele a cerut coaliției PSD-ALDE să facă o nouă nominalizare.

Din declarația șefului statului reiese clar că președintele Iohannis nu încercă să schimbe balanța politică rezultată din alegeri, cerând PSD și ALDE o nouă nominalizare.


Decizia este una dificilă pentru Liviu Dragnea, care nu a făcut un secret din faptul că dorește să controleze actul guvernării, din poziția de câștigător clar al scrutinului general, în condițiile în care actuala legislație îi interzice accesul la Palatul Victoria. Președintele PSD are nevoie, până la eventuala modificare a legislației în materie, ca la Palatul Victoria să fie instalat un membru de partid fără ambiții politice personale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: