joi

28 martie, 2024

2 octombrie, 2014

Rectificarea bugetară aprobată marţi de guvern încheie practic şirul de acte normative cu un pronunțat caracter electoral, decise de cabinetul premierului care candidează la președinție.

Cutuma: în prag de campanii electorale, toate guvernele post-decembriste au emis legi având ca țintă fie categorii precise de electorat, fie zone din administrația locală de unde vin finanțările mascate de o legislație ambiguă a partidelor politice.

Lista actelor normative cu impact electoral

În 2014, în precampanie, pe fondul reticenţei finanţatorilor locali de a mai investi în campanii electorale, guvernul PSD-PC-UNPR compensează prin acte normative cu impact electoral.


Scăderea CAS cu 5 puncte procentuale, decisă în guvern pe 24 iunie, deschide seria acestui tip de legi. O lege bună în principiu intră în categoria legilor „electorale” din cauza insistenţei cu care guvernul a promovat-o acum, în lipsa calculelor de sustenabilitate şi a opoziţiei exprimate de FMI, de CIS şi de preşedintele Traian Băsescu. Detalii AICI.

O listă succintă a măsurilor „electorale” adoptate după ce candidatura premierului Victor Ponta a fost anunţată, la acea vreme, „pe surse” în presă în cele ce urmează:

  • 26 iunie. Guvernul aprobă schema fiscală de restructurare a creditelor populaţiei. Supranumită „Electorata”, măsura se adresează persoanelor cu venituri sub 2.000 de lei pe lună. Detalii AICI.
  • 6 august. La două zile după lansarea oficială a candidaturii pentru funcţia de preşedinte al României, cu tema apartenenţei sale la religia ortodoxă în prim-plan, premierul Victor Ponta a semnat o ordonanţa prin care cântăreţii bisericeşti au fost repuşi pe statele de plată ale Consiliilor Judeţene. Actul normativ de care beneficiază aproximativ 19.000 de persoane a fost aprobat  fără a fi anunţat de guvern nici înainte, nici după şedinţa în care s-a adoptat, fiind remarcat la publicarea în Monitorul Oficial.
  • 19 august. Amnistie fiscală pentru pensionari şi mame. Proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor au fost adoptate de guvern şi au fost transmise Parlamentului spre adoptare. Detalii despre impactul bugetar – AICI.
  • 28 august. Este adoptată Ordonanţa care permite, prin suspendarea legii, migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul. Iniţial proiectul de act normativ prevedea un termen de 10 zile în care aleşii locali să-şi poată alege partidul. Motivaţia iniţiatorului- vicepremierul Liviu Dragnea: deblocarea activităţii autorităţilor locale.
  • 4 septembrie. La iniţiativa vicepremierului Gabriel Oprea, guvernul aprobă un pachet de măsuri prin care angajaţii MI care nu benefeciază de suficient timp liber şi care muncesc în cadrul sărbătorilor legale să primească o recompensă de 75% din solda, ori din salariul de bază. Poliţiştii cu studii superioare vor primi un spor de 25 la sută.
  • 22 septembrie. Un “pachet de măsuri de sprijin pentru autorităţile locale” este adoptat de guvern, la iniţiativa vicepremeirului Liviu Dragnea. Ordonanța nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial, nici la 8 zile de la adoptare. Printre măsurile dispuse de guvern: în situaţia de insolvenţă a unei primării nu mai este permis creditorului să poată executa imobile ori să instituie poprire asupra conturilor. Detalii ale pachetului cu măsuri de sprijin pentru autorităţile locale AICI.
  • 30 septembrie. A doua rectificare bugetară, prin intermediul căreia se transferă circa 2 miliarde de lei la bugetele locale şi în fondul de rezervă al guvernului. Amănunte legate de rectificare AICI şi AICI.
  • 30 septembrie. Amnistie fiscală pentru medicii de familie. Aproximativ 1.200 de medici au fost exoneraţi, prin votul de marţi al deputaţilor, de la plata unor sume pe care Curtea de Conturi le-a constatat drept prejudiciu adus caselor judeţene de asigurări. Iniţiativa legislativă a fost semnată de 38 de deputaţi PSD şi 3 ai PNL. Descărcaţi AICI punctul de vedere al Guvernului în privinţa legii.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: