Imediat ce s-a afişat cotaţia calculată conform tranzacţiilor de pe piaţa valutară din 9 ianuarie 2019, respectiv 4,6722 lei/euro, au şi apărut titlurile alarmiste, mergând până la ”Leul s-a prăbuşit. Cea mai slabă cotaţie din istorie”.
Dincolo de faptul că 4,67 lei/euro nu este nici un fel de prag psihologic iar „prăbuşirea” a fost de 0,11%, hai să vedem ce se întâmplă de fapt.
„Prăbuşiri” au fost şi au să mai fie, după cum se poate exemplifica aleator dintr-o trecere în revistă a unor ştiri de profil păstrate pe Internet, ce poate fi relaţionată cu valorile medii anuale la care vom face referire în cele ce urmează:
23 noiembrie 2017: „Curs valutar, Leul o nouă prăbuşire” 4,6546 lei/euro
9 noiembrie 2017: „Leul s-a prăbuşit. Cel mai slab curs din istorie. 4,6495 lei/euro
16 noiembrie 2016: ”Leul ‘a picat în cap’ pur şi simplu” 4,5218 lei/euro
Aşadar, hai să luăm un pic de distanţă şi să privim tabloul complet. Datele oficiale publicate de BNR arată un curs mediu de 4,5681 lei/euro pentru anul 2017 şi o valoare de 4,6535 lei/euro pentru 2018, absolut în linie cu estimările făcute de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, care şi stau la baza celor 204 miliarde euro PIB România antamate pe anul trecut.
Astfel, s-ar zice că Banca Naţională a gestionat corespunzător cursul de schimb în raport cu cerinţele impuse indirect prin măsurile de politică economică, deşi nu asta era treaba ei de bază prevăzută de lege, ci stabilitatea preţurilor. Unde, de altfel, a reuşit înaintea ultimei luni din an să reintre în coridorul-ţintă de 2,5% plus/minus un punct procentual (3,43%).
În treacăt fie spus, cursul a ieşit cum trebuie, mai rămâne să vedem cum se materializează numărătorul fracţiei dătătoare de 204 miliarde de euro, adică PIB-ul în lei de 949,6 miliarde lei. Prezentat ca atare în comunicatele privind execuţia bugetară şi în raport cu care apar public rezultatele din execuţia bugetară ( de exemplu 2,74%, deficitul din noiembrie 2018, se bazează pe PIB-ul de 949,6 miliarde lei la finele anului).
Revenind însă, la oile noastre, se poate vedea uşor, că devalorizarea de anul trecut a monedei naţionale faţă de moneda unică europeană a fost de 1,87%, simplificat 1,9%. Inflaţia anuală medie, calculată conform normelor europene pentru comparabilitate, este estimată curent la 4% pentru România şi 1,7% pentru Zona Euro.
La un diferenţial de inflaţie de 2,3% (de fapt se împarte, dar n-are rost să facem „farmacie” la a doua cifră după virgulă, că de-aia e piaţa piaţă, fie ea şi valutară) rezultă că leul românesc s-ar fi întărit faţă de euro cu 0,4%. Ceea ce ar fi fost o bizarerie majoră, dat fiind deficitul extern însemnat din contul curent, care se duce spre pragul de 4% din PIB, în contracurent cu evoluţiile din Zona Euro.
Acum să vedeţi cum le aranjează piaţa, dacă împărţim 4,6722 lei/euro la 4,6535 lei/euro, rezultă o devalorizare NOMINALĂ a leului de exact 0,4% faţă de anul trecut, respectiv alinierea la valoarea REALĂ, exact la nivelul euro dat de evoluţiile combinate pe partea de inflaţie şi din piaţa valutară.
Astfel, pe principiul de la Radio Erevan, nu ar să ne mirăm cum scade leul faţă de euro, ci cum reuşeşte să se menţină la egalitate ca putere de cumpărare. În fine, dar nu în ultimul rând, reamintim că decizia de a avea un curs flotant, respectiv o politică monetară proprie, a fost luată în criza din 1997 -1999.
Când colegii noştrii de val de aderare în UE, bulgarii au marşat la propunerea simplă de a intra pe curs fix la valoarea fostei mărci germane ( de unde şi nivelul de 1,9596 leva/euro, pe care nu îl mai comentează nimeni). Doar că, între timp, instrumentul de politică păstrat de noi şi abandonat de ei ne-a ajutat să-i salutăm din mers şi să urcăm la 63% din media UE ca PIB/locuitor faţă de doar 49% în cazul lor.
