vineri

19 aprilie, 2024

9 decembrie, 2016

salarii-mici-ue
(CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIREA EI)

România și Letonia sunt statele membre  în care persoanele cu venituri salariale mici dețin cea mai mare pondere în totalul lucrătorilor, potrivit unei statistici recente a Eurostat – este vorba de 25,5% dintre angajații letoni și de 24,4% dintre cei români.

Veniturile salariale mici sunt definite de Eurostat ca cele egale sau aflate sub două treimi din venitul salarial orar brut median național dintr-o țară.

Median înseamnă nivelul peste care se află jumătate din numărul total de salarii plătite într-o țară și sub care se situează cealaltă jumătate din salarii.


Veniturile cuprind sumele din cartea de muncă, banii plătiți pentru timpul suplimentar de muncă, plus primele și alte beneficii, iar calculele Eurostat au luat în considerare atât angajații cu normă întreagă, cât și pe cei part-time.

Se observă că ponderea celor cu venituri mici a crescut în UE, de la 16.9% din totalul lucrătorilor, la 17,2%, în 2014.

După Letonia și România urmează în clasamentul ponderii veniturilor salariale mici alte câteva state din fostul bloc comunist (Lituania –  24,0%, Polonia – 23,6% și Estonia – 22,8%), urmate de un grup din care fac parte și două dintre primele trei economii ale UE (Germania – 22,5%, Irlanda – 21,6% și Marea Britanie – 21,3%).

La celălalt pol al clasamentului, campioane la capitolul cele mai mici ponderi ale salariilor mici, se situează Suedia (2,6%), Belgia (3,8%), Finlanda (5,3%), Danemarca (8,6%) și Franța (8,8%).


pondere-salarii-mici-1

Valoarea retribuției mediane pentru o oră de muncă variază puternic în interiorul Uniunii, raportul dintre cel mai mic venit median și cel mai mare fiind de 1/5, atunci când câștigurile salariale exprimate în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), și de 1/15, în cazul salariilor exprimate în euro.

Astfel, arată Eurostat, în octombrie 2014, cele mai mari câștiguri brute mediane pentru o oră de muncă se plăteau în Danemarca – 18,5, respectiv Irlanda – 18,4 PPS, în timp ce cele mai mici s-au înregistrat în Bulgaria (3,6 PPS) și România (4,0 PPS).

În euro, diferența este chiar mai mare – în Danemarca, retribuția brută mediană pentru o oră de muncă era de 15 ori mai mare decât cea plătită pentru o oră de muncă în Bulgaria.

Concret, în 2014, în Danemarca salariul median brut pe o oră era de 25,5 euro, în timp ce în Bulgaria nu depășea 1,7 euro. În România a fost de 2,0 euro.

venituri-salariale-mediane-ue-2014

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: