sâmbătă

20 aprilie, 2024

12 decembrie, 2017

Ministerul Public analizează acum modificările aduse în Parlament Legilor Justiției și studiază instrumentele juridice prin care va reacționa după adoptarea întregului pachet, una dintre posibilități fiind sesizarea Curții Constituționale, a declarat marți procurorul general, Augustin Lazăr.

Prezent marți în Parlament la ședința comisiilor juridice, Lazăr a fost întrebat de jurnaliști care este poziția sa în legătură cu modificările la Legile Justiției.

„Este o situație sensibilă, pe care noi o analizăm pentru a vedea care sunt instrumentele juridice prin care vom acționa mai departe în zilele care urmează. Noi facem chiar acum o analiză și în zilele imediat următoare o să vedeți un comunicat de presă ce am făcut noi. (…)


Eu am precizat de multe ori, dacă cineva dorește să modifice Legile Justiției nu trebuie să o facă nici la o comisie specială și nici într-o procedură de urgență, fiindcă noi avem nevoie de legi în care să aibă încredere toți românii. Avem nevoie de o Justiție care să fie bine conturată, o Justiție europeană și nu una în care să nu aibă încredere. Este o analiză în curs și vom prezenta instrumentele juridice prin care se pot verifica aceste texte de lege”, a spus procurorul general.

Întrebat dacă printre instrumentele avute în vedere este și sesizarea Curții Constituționale, Lazăr a răspuns: „Este una dintre ideile noastre”.

Sesizraea ar putea fi făcută, din partea magistraților, doar de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit Legii 47/1992 rpivind CCR:

Art.11. – (1) Curtea Constituţională pronunţă decizii, hotărâri şi emite avize, după cum urmează:
A. Decizii în cazurile în care:
a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;


Camera Deputaților a adoptat luni, în regim de urgență, prima lege din controversatul pachet legislativ – modificările la Legea 303 provind statutul judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, tot luni a fost finalizată dezbaterea în Comisia specială pentru modificarea legilor Justiției pe a doua reglementare – Legea 304/2004 privind sistemul judiciar.

Coaliția PSD – ALDE, ajutată în acest demers de UDMR, a fost criticată dur de către magistrați, CSM, societatea civilă, dar și atenționată de partenerii României. Departamentul de stat al SUA a cerut Parlamentului să renunțe la aceste modificări asupra cărora există suspiciunea că vor afecta independența sistemului judiciar, mai mulți ambasadori occidentali s-au întâlnit cu ministrul român al Justiției, iar Comisia Europeană a cerut în mai multe rânduri ca autoritățile să solicite avizul Comisiei de la Veneția pentru modificări.

Luni, Consiliul Europei a anunțat că pachetul de legi privind Justiția va fi evaluat printr-o procedură declanșată în regim de urgență, prin activarea articolului 34 din Regulament.

Acest articol prevede “Procedura ad-hoc pentru circumstanțe excepționale”, care poate fi activată când există îngrijorări referitoare la o reformă instituțională, o inițiativă legislativă sau o modificare procedurală, îngrijorări că acestea riscă să ducă la “încălcarea gravă”a unui standard anticorupție într-o țară membră a Consiliului Europei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: