miercuri

27 martie, 2024

19 februarie, 2019

Guvernul a aprobat marți o OUG, care nu a fost pusă în dezbatere publică, ce modifică mai multe prevederi referitoare la procurori cuprinse în legile Justiției (Statutul magistraților, Legea CSM și Legea privind organizarea sistemului judiciar).

Prin această ordonanță, Secția de investigare a magistraților dobândește un grad sporit de autonomie, iar politicul va putea controla mai ușor, în actualul context, numirea șefilor de parchete.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat marți, la Bruxelles, că nu a știut că va fi adoptată o nouă ordonanță de urgență pentru modificarea legilor justiției, de către guvernul condus de Viorica Dăncilă, informează Mediafax.


„Înainte de a putea comenta trebuie să văd care e OUG. Nu știam că va fi adoptată, o să mă uit deîndată ce voi ajunge la birou”, a declarat Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, fiind întrebat cum vede faptul că guvernul Dăncilă a adoptat o nouă ordonanță de urgență pentru modificarea legilor justiției.

Textul OUG nu a fost publicat până la ora la care ministrul Justiției a ieșit să ofere detalii, dar un proiect obținut de Adevărul arată că Secția specială pentru anchetarea magistraților devine independentă de Parchetul General, este scoasă d esub autoritatea acestuia.

Astfel, șeful Secției va dispune în cazul infracțiunilor ce țin de competența lor, nu procurorul general. Procurorul general nu va mai putea infirma, de acum înainte, actele pe care le consideră nelegale sau netemeinice. Un posibil caz este cel al anchetei ce o vizează pe Laura Codruța Kovesi, anchetată de Secția specială, a cărei desființare a cerut-o Comisia de la Veneția, explicând că ea se poate transforma într-un instrument de presiune asupra magistraților.

Judecătorii pot candida la conducerea parchetelor

Tudorel Toader, care insista anul trecut că este nevoie de separarea carierelor magistraților (traseu diferit pentru judecători și procurori), a inclus în OUG cel puțin două prevederi care îi contrazic vechea teorie:

  • Procurorii de rang înalt (procurorul general și adjuncții acestuia, șefii DIICOT și DNA și adjuncții acestora) vor primi un aviz de la plenul CSM, nu de la Secția de procurori din cadrul CSM. Aceasta în condițiile în care una dintre ambiţiile noilor legi ale Justiţiei era să separe carierele de judecător şi procuror. Nu se aplică și judecătorilor, pentru care avizul rămâne la secţia de judecători. De menționat că plenul CSM este considerat apropiat de pozițiile minsitrului Justiției, după alegerea Liei Savonea ca președinte.
  • Pentru funcțiile de la conducere a parchetelor pot candida și judecători care au lucrat în trecut ca procurori – „Funcțiile acestea de rang înalt ce nu pot fi ocupate prin delegare, potențialii candidați și competența de emitere a avizului consultativ. Potrivit ordonanței pot candida procurorii care îndeplinesc condițiile legii dar pot candida și judecători care au fost procurori (…) El e procuror cu toate competențele profesionale. El de ce devine șef? pentru competențe manageriale. OUG se referă numai la aceste câteva funcții de rang înalt”, a explicat Tudorel Toader.

Alte prevederi controversate:

  • Procurorii nu pot fi delegaţi în funcţiile de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea se face de Preşedintele României
  • Pentru funcțiile de procurori de rang înalt, care sunt numiți prin decret prezidențial, nu vor mai fi permise delegările cu o durată mai mare de 45 de zile. „Ele se ocupă și trebuie să fie ocupate în condițiile legii. Din păcate, azi, când vorbim, multe funcții de conducere de procuror de rang înalt sunt ocupate prin delegare. Cei vizați au termen de 45 de zile”, a declarat Tudorel Toader. Mențiunea îl va obliga pe președintele țării să accepte propunerea ministrului.
  • a fost reintrodusă așa-numită promovare „pe loc” – posibilitatea de a lucra la o instanță, dar de a avea venituri corespunzătoare unei instanțe superioare, dacă ai promovat examenul pentru cea din urmă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: