joi

28 martie, 2024

26 ianuarie, 2016

sechestru-300x220În mod normal, potrivit unei legi foarte limpezi, împrumutații prin programul Prima Casă nu plătesc penalități și accesorii în cazul în care creditul este declarat scadent anticipat și statul îl execută silit pe împrumutat.

Chiar dacă legislația e clară, inspectorii de Fisc din Titu, județul Dâmbovița, au calculat unei persoane executate silit penalități de întârziere și dobânzi în sumă de 8.014 lei aferente unui debit de 84.258 lei reprezentând garanții acordate și plătite de Fondul Național de Garantare a Creditelor unei instituții de credit în cadrul programului ”Prima Casă”.

Persoana în cauză a contestat decizia și a obținut în final anularea deciziei emise de inspectorii de fisc din Titu, județul Dâmbovița.


De menționat este că nu e suficient ca contribuabilul să aibă dreptate: o contestație trebuie formulată în termen de maximum 30 de zile de la primirea deciziei de impunere emisă de ANAF. După acest termen, chiar dacă sunt ilegale, penalitățile calculate de Fisc nu mai pot fi contestate.

Economistul Răceanu  solicită dobânzi și penalități de la cei executați silit în programul Prima Casă

anaf1anaf2Decizia de impunere a fost emisă inițial în luna decembrie 2014. La data respectivă, șeful Serviciului Fiscal Orășenesc Titu, economistul Radu Răceanu, transmite Decizia referitoare la obligații de plată accesorii în sumă totală de 2.697 lei (1.079 lei penalități de întârziere și 1.618 lei dobândă).

În ciuda faptului că decizia este contestată, Fiscul din Titu insistă și calculează în continuare penalități și dobânzi, care la data soluționării contestației ajung la suma totală de 8.014 lei.

De remarcat: Codului de procedură fiscală îl obligă pe cel care se consideră nedreptățit să conteste decizia în termen de 30 de zile. Reciproca, în caz de depunere a contestației, nu este valabilă.


În cazul de față, soluționarea contestației, depuse în ianuarie 2015, vine după un an, în luna ianuarie 2016.

12Proceduri și legislație

Pentru persoanele care au achiziționat un imobil prin programul Prima Casă și nu au mai putut plăti ratele, banca notifică Fondul Național de Garantare, care plătește garanția de stat către banca respectivă. Procedura ulterioară de recuperare a banilor de către stat este aceea de punere în executare a contractului de credit, prin ANAF.

Potrivit legislației în vigoare, ANAF emite o decizie de impunere, echivalentă cu suma pe care a plătit-o FNGCIMM către bancă.

NU se aplică penalități sau accesorii pentru  suma de bani plătită cu titlu de garanție de stat deoarece aceasta nu decurge din raporturi de drept material fiscal (nu reprezintă o veritabilă creanță fiscală) și nu se supune dispozițiilor din Codul fiscal sau din Codul de procedură fiscală referitoare la dobânzi și penalitățile de întârziere.

Programul Prima Casă este reglementat de către o lege specială, anume OUG 60/2009, care arată clar procedura de recuperare prin executare silită.

Fenomene din real pentru care nu plătește nicun funcționar

”Din păcate, nu discutăm despre un caz singular, ci despre un fenomen. ANAF a înțeles, atunci când a pus în executare scrisoarea de garantare a FNG, să nu deosebească nici creanța fiscală de creanța garantată și nici calitatatea ANAF de mandatar al FNG de cea de beneficiar principal al garanției.

Acest fenomen survine din lipsa de experiență a celor ce pun în executare Programul Prima Casă și de o subtilă hibă juridică, respectiv OUG 60/2009 unde nu se arată în mod neîndoielnic că pentru sumele ce urmează a fi executate de către ANAF pentru FNG nu se vor percepe dobânzi și accesorii.

Acest lucru ține de finețea întelegerii legilor și, din păcate, funcționarii ANAF au eșuat în a interpreta legea în modul în care a fost pusă în funcțiune.” apreciază avocatul Adrian Cuculis, cel care a asistat persoana în cauză în formularea contestației soluționate favorabil de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: