duminică

21 aprilie, 2024

6 decembrie, 2018

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după lansarea în dezbatere publică a proiectului ”România educată”, că s-a săturat de atâţia penali şi infractori în vârful politicii româneşti, subliniind că, ”dacă vrem altceva, trebuie să acţionăm”. În această cheie, șeful statului a spus că speră ca Opoziția să inițieze o moțiune de cenzură.

Stabilitatea politică a guvernului a fost discutată și la Bruxelles, acolo unde, marți și miercuri, întreaga echipă guvernamentală a mers într-o vizită de pregătire a preluării președinției Consiliului UE. Viorica Dăncilă a afirmat miercuri că nu are niciun fel de emoții vizavi de o eventuală moțiune, iar președintele Comisiei Europene a spus că, din câte cunoaște, coaliția de guvernare are majoritate în Parlament.

Klaus Iohannis: Nu voi fi de acord să continuie circul remanierilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri seara, că încă nu a finalizat analiza privind remanierile, iar despre blocajul care s-ar crea pentru că demisiile miniştrilor devin efective, preşedintele a replicat: ”Soluţia este la PSD, n-au decât să vină cu oameni performanţi”.


”Acest PSD, sub conducerea lui Dragnea, nu este capabil să genereze un guvern performant. Am avut două guverne care n-au fost bune şi care au fost înlăturate chiar de PSD. Suntem la al treilea guvern care nu este cu nimic mai bun. Avem guvernare după guvernare pesedistă slabă, foarte, foarte slabă şi în loc să vină cu oameni pregătiţi, să caute oameni care vin cu competenţe ministeriale, şi-au dat seama că nu reuşesc şi încearcă prin aceste veşnice schimbări şi înlocuiri de miniştri să creeze impresia că se îmbunătăţeşte guvernarea”, a susţinut Klaus Iohannis.

Preşedintele a spus că remanierile sunt făcute de ”ochii lumii”: ”Înlocuim oameni slabi cu alţi oameni slabi şi în final au intrat într-un fel de circ. Nu voi fi de acord să continuie acest circ”.

Întrebat când va spune ce decizie va lua în privința numirii miniștrilor de la Dezvoltare și Transporturi, șeful statului a afirmat: ”Nu am finalizat analiza”.

Întrebat dacă a avut vreo discuţie cu premierul Viorica Dăncilă la recepţia de 1 Decembrie, preşedintele a răspuns: ”Nu, dar o aştept oricând consideră dna premier că trebuie să mă informeze sau să-mi ceară opinia. Este bine-venită”.


”Pe preşedinţia Consiliului UE vom avea o colaborare suficient de bună ca lucrurile să funcţioneze bine”, a asigurat preşedintele.

Despre faptul că premierul a spus că blocarea remanierilor afectează şi preluarea preşedinţiei UE, preşedintele Iohannis a replicat: ”Nu cred. Domnia sa să aibă grijă să rezolve toate celelalte probleme şi atunci se va rezolva şi asta”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri seară, că el nu trebuie să susţină o moţiune de cenzură. „Opoziţia trebuie să susţină o moţiune de cenzură şi sper să o facă”, a adăugat el.

Viorica Dăncilă: Va fi sesizată CCR

Premierul Viorica Dăncilă a spus miercuri că a discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, despre remanierea miniştrilor Dezvoltării şi Transporturilor, iar acesta ştia situaţia. „Mi-a spus că această situaţie nu poate să continue, i-am explicat că aşteptăm o decizie din partea preşedintelui României”, a afirmat Viorica Dăncilă.

”Acest aspect l-am discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, ştia despre această situaţie, mi-a spus că această situaţie nu poate să continue. I-am explicat că aşteptăm o decizie din partea preşedintelui României, că s-a spus că această decizie va veni după 1 Decembrie, suntem în data de 5 dececembrie, deci cred că până acum trebuia să avem ori o explicaţie a faptului că nu sunt nominalizate persoanele – aşteptăm explicaţia şi pentru faptul că prima propunere a fost respinsă, dar în acelaşi timp mai multă responsabilitate. Guvernul, am spus că fiecare membru al guvernului are dosarul cu priorităţile europene, cu ceea ce trebuie să aibă în vedere… gândiţi-vă cât de neplăcut este ca în două domenii importante – dezvoltare regională şi transporturi – unde ştim că sunt probleme (…) să schimbăm miniştrii pe parcursul mandatului nostru”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Premierul a mai spus că este neplăcut ca un ministru să ia legătura cu preşedintele sau cu raportorul pe anumite dosare importante, iar apoi respectiva persoană să fie schimbată.

„Eu sper, am făcut şi un apel către domnul preşedinte Klaus Iohannis, să facă aceată nominalizare cât mai rapid pentru că dincolo de această luptă politică, dincolo de interesul personal, avem o responsabilitate pentru România, prin preluarea preşedinţiei şi prin a arăta seriozitate, implicare şi voinţă din partea tuturor pentru a avea o bună preşedinţie” a afirmat premierul Dăncilă.

Premierul a anunțat că va fi sesizată Curtea Constituţională dacă nu se va face nominalizarea, dar până se va judeca va dura, ceea ce înseamnă o întârziere.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: