marți

16 aprilie, 2024

3 iunie, 2013

Judecătorii Alina Ghica și Cristi Dănileț s-au întors în Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) după ce instanțele la care au apelat le-au suspendat decioziile de revocare.

Cei doi magistrați vor participa marți la plenul CSM.

Judecătorii Alina Ghica și Cristi Dănileț şi-au reluat activitatea după ce, săptămâna trecută, Curtea de Apel Bucureşti şi, respectiv, Curtea de Apel Galaţi au decis suspendarea hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 26 februarie, prin care s-a decis revocarea lor din funcţiile de membri ai CSM.


Curtea de Apel Bucureşti a admis pe 27 mai cererea lui Cristi Danileţ de anulare a hotărârii Plenului CSM din 26 februarie privind revocarea lui din funcţia de membru ales al CSM. De asemenea, instanţa a decis suspendarea executării hotărârii Plenului Consiliului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de anulare a acestei hotărâri. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Instanţa Curţii de Apel Galaţi a admis, în 30 mai, cererea Alinei Ghica de suspendare a hotărârii Plenului CSM din 26 februarie privind revocarea ei din funcţia de membru ales al CSM, până la pronunţarea unei decizii definitive în cazul cererii de anulare a actului atacat. Decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În urma deciziilor instanţelor, cei doi membri revocaţi din CSM pot să-şi ocupe din nou funcţiile până la pronunţarea unor hotărâri definitive.

„Există decizii de suspendare a hotărârilor. Dacă hotărârile CSM sunt suspendate, nu îşi produc efectele”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu.


Ea a precizat că nu există niciun impediment ca Alina Ghica şi Cristi Danileţ să participe la şedinţa de marţi a Plenului CSM.

În 26 februarie, Cristi Vasilică Danileţ, judecător la Tribunalul Cluj, şi Alina Ghica, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, au fost revocaţi din CSM, ca urmare a voturilor exprimate în acest sens în adunările generale ale judecătorilor.

Cei doi magistraţi au contestat deciziile de revocare la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând anularea hotărârilor de revocare din CSM. Ghica a contestat decizia de revocare şi la ICCJ.

În cazul Alinei Ghica, magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti s-au abţinut în a judeca acţiunea acesteia, astfel că judecătoarea a solicitat strămutarea dosarului, iar cauza a ajuns pe rolul Curţii de Apel Galaţi.

Dosarul în care Cristi Danileţ a contestat hotărârea CSM din februarie se judeca la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul acestuia Curtea Constituţională constatând, în 4 aprilie, că a fost revocat neconstituţional.

Potrivit deciziei Curţii Constituţionale, articolul 55, alineatele 4 şi 9 din Legea 317/2004 sunt neconstituţionale. Decizia a fost luată în cazul unei excepţii de neconstituţionalitate invocate de Cristi Danileţ în procesul privind revocarea sa din funcţia de membru al CSM.

Conform articolului 55, alineatul 4, „membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt revocaţi şi la cererea majorităţii adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului. În cadrul adunărilor generale, decizia se ia cu votul a două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor”.

Alineatul 9 al articolului 55 prevede că „în termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării semnate şi motivate de reprezentanţii adunărilor generale prevăzute la alin. (4), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune revocarea din funcţie a membrului ales. Dispoziţiile art. 57 alin. (2) se aplică în mod corespunzător”.

Pe 20 mai, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie a Asociaţiei Magistraţilor din România în interesul CSM. Sentinţa instanţei putea însă fi atacată, iar până la soluţionarea căii de atac, Curtea de Apel Bucureşti a decis suspendarea judecăţii.

În 23 mai, Danileţ a dat din nou în judecată CSM, la Curtea de Apel Bucureşti şi a cerut anularea hotărârii Plenului Consiliului. Primul termen al procesului a fost stabilit pe 14 iunie, dar judecătorul a cerut preschimbarea acestuia. Curtea de Apel Bucureşti i-a admis cererea şi a stabilit noul termen pe 27 mai, când a dat şi o soluţie în acest caz, dispunând anularea hotărârii de revocare din funcţie şi, totodată, suspendarea aplicării actului, până când va fi dată o soluţie definitivă..

Decizia din februarie a Plenului CSM a fost prima în care au fost revocaţi membri ai Consiliului ca urmare a solicitărilor transmise de adunările generale ale judecătorilor.

Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a declanşat în 7 ianuarie procedura de revocare din CSM a judecătorului Cristi Danileţ. Un demers similar a fost început în 10 ianuarie, la Curtea de Apel Cluj, pentru revocarea din funcţia de membru al CSM a Alinei Ghica, reprezentant al Curţilor de Apel în Consiliu.

Un număr de 103 judecătorii din 135 au votat pentru revocarea din Consiliul Superior al Magistraturii a lui Cristi Vasilică Danileţ, rezultatele fiind transmise în 23 ianuarie de Judecătoria Râmnicu Vâlcea la CSM.

În cadrul procedurii, 1.126 de judecători au votat pentru revocarea lui Danileţ, iar 324 au votat împotrivă sau s-au abţinut, potrivit Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Curtea de Apel Cluj a sesizat în 30 ianuarie Consiliul Superior al Magistraturii pentru procedura de revocare din calitatea de membru al CSM a Alinei Ghica, după centralizarea voturilor adunărilor generale ale judecătorilor din 13 curţi de apel din ţară din totalul de 16.

Curţile de Apel unde s-au întrunit adunările generale ale judecătorilor sunt: Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea Militară de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara. La fiecare dintre aceste curţi de apel, peste două treimi dintre judecătorii instanţei au votat pentru revocarea Alinei Ghica.

„În urma centralizării voturilor la aceste curţi de apel, precum şi la Curtea de Apel Cluj a rezultat că, dintr-un număr total de 514 judecători cu drept de vot, au participat la şedinţa adunărilor generale 475 de judecători, din care 424 de judecători au votat pentru revocarea doamnei judecător Alina Nicoleta Ghica, 39 au votat împotrivă, 10 voturi au fost nule şi au existat două abţineri”, preciza Curtea de Apel Cluj.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: