joi

25 aprilie, 2024

15 octombrie, 2014

Jean-Claude Juncker a trimis miercuri noua listă cu propunerile de comisari, după discuţia avută cu reprezentanta guvernului sloven, Violeta Bulc, care a înlocuit-o pe Alenka Bratuşek, respinsă de eurodeputaţi în urma audierilor.

Preşedintele Comisiei a spus, în urma întâlnirii, că noua reprezentantă a Sloveniei i-a făcut „o impresie excelentă”, dar a refuzat să precizeze ce portofoliu îi atribuie.

Surse apropiete preşedintelui Comisiei, citate de Reuters, au afirmat că, dacă Violeta Bulc este acceptată de statele membre – ceea ce s-ar putea întâmpla chiar miercuri, când cei 28 de ambasadori se pot pronunţa în această privinţă – Jean-Claude Juncker îi va propune acesteia portofoliul transporturilor.


Asta înseamnă că Maros Sefcovic, comisarul slovac, va prelua portofoliul uniunii energetice şi postul de vicepreşedinte al Comisiei, care îi fusese iniţial atribuit Alenkăi Bratuşek.

Iniţial necunoscută în Bruxelles, noul comisar sloven a reuşit să atragă atenţia prin biografia sa şi hobby-urile pe care le are. A studiat în San Francisco şi a lucrat în Silicon Valley înainte de a lucra la compania telecom de stat, pentru ca apoi să îşi înfiinţeze propria afacere în domeniu.

Comisarul sloven, în vârstă de 50 de ani, ar urma să fie audiată luni de eurodeputaţi, pentru ca marţi să fie, din nou, audiat comisarul slovac, pentru portofliul care îi este dstribuit. Examenele în faţa comisiilor parlamentare nu ar împiedica un vot al întregii Comisii, la data stabilită, adică în 22 octombrie.

Jocul politic duce la schimbarea portofoliilor

Grupul socialiştilor şi democraţilor i-au comunicat premierului Cerar să propună un candidat din grupul lor politic, aşa cum era Alenka Bratuşek. Violeta Bulc aparţine însă familiei liberale.


Dar Jean-Claude Juncker recurge însă la ideea de a-l promova pe comisarul slovac ca vicepreşedinte, cu portofoliul energiei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: