Interviu – Bogdan Olteanu / Politicile din spatele economiei reale ; Reformele structurale de dincolo de aderarea la euro ; Acordurile cu FMI ; Creditarea: relaxare, sau? ; De ce și când tace BNR

de Cristian Grosu | 2.10.2015 .

Bogdan-Olteanu- BNRExplicațiile BNR într-un an greu: cu noul Cod Fiscal și efectele pe indicatorii macro, cu constrângeri europene privind politicile de creditare, cu zig-zag-urile capitalurilor migratoare în căutarea economiilor stabile, cu politicile monetare care să împace pe toată lumea.
Cu indicatorii de convergență și aderare la zona euro, într-un moment în care acești indicatori trebuie realizați dincolo de momentul aderării la zona euro.
Cu reforme structurale amânate, cu politici specifice anului preelectoral, cu ce are de făcut economia, ce au de făcut guvernele.
Și despre tăcerile/intervențiile publice ale BNR.

Despre acestea, cu viceguvernatorul Bogdan Olteanu – direct si fără multe subtilități : nuanțele sunt, încă, departe. (Redacția).

***

CdG: Săptămâna trecută ati declarat că, potrivit evaluărilor BNR, aderarea la euro se va face undeva în 2022-2023, deși anul trecut guvernul confirmase că ținta 2019 e valabilă.
De ce un an de întârziere s-a transformat în trei ani de amânare a aderării României la zona euro?

Bogdan Olteanu: Ţinta de 2019 cred că a fost anunţată acum doi ani când a fost asumată prin raportul de convergenţă pe care România l-a trimis. Ce s-a schimbat în foarte mare măsură a fost că acel anunţ nu a fost urmat şi de paşi către realizarea convergenţei reale.

Vedem că îndeplinim criteriile de convergenţă nominale şi pe cele mai restrânse de la Maastricht şi pe cele extinse din scor board. Dar avem o problemă: provocarea convergenţei reale. Noi am ridicat de la începutul acestei discuţii din urmă cu doi ani chestiunea nevoii de reforme care să ne aducă mai aproape de nivelul de dezvoltare al zonei euro. Elemente care au ţinut de decizia politică în ultimii ani n-au sprijinit demararea unui asemenea program de reforme structurale. Ne aflăm şi astăzi cam tot unde ne aflat şi la momentul anunţului.

Acțiunea publică din spatele economiei reale

CdG: Problema asta a reformelor structurale e pe toate buzele, a ajuns un clieșeu, deși nu toată lumea înțelege ce înseamă aceste reforme și acești pași. Despre ce vorbim, concret, de fapt?

Bogdan Olteanu: Mă refer la paşi care ţin acţinea publică.

Sigur, şi economia îşi are evoluţia ei care trebuie să se producă, dar sunt o serie de reforme, în special de reforme structurale în domeniul relaţiilor dintre public şi privat, în domeniul funcţionării sectorului public unde autorităţile publice aveam a face un calendar şi a-l pune în aplicare.

S-a instituit, dacă ţineţi minte, prin 2010 sau 2011, la propunerea noastră, un comitet nu pot să-i spun guvernamental pentru că din el fac parte şi guvernul şi Banca Naţională, un comitet interinstituţional de pregătire a aderării la euro. Nu prea s-a întrunit. Acel comitet n-a fost inventat de noi.

CdG: E un lucru știut. Dar în alte ţări a funcţionat un astfel de comitet

Bogdan Olteanu: Aşa s-a făcut pentru că o mare parte a reformelor nu sunt pur tehnici monetare, de pregătire a cash-ului, de pregătire a mecanismului de distribuire, de schimb, de anunţ al preţurilor care să ţină de Banca Naţională.

Ţin de aceste reforme, de pregătirea structurală şi de pregătirea emoţională a publicului pentru renunţarea la leu şi preluarea euro.

Aici era o serie întreagă de politici ale ministerelor de linie, de integrare la nivelul Guvernului în parteneriat cu noi, de asumare la nivelul Parlamentului României a unor legislaţii care urmează încă a se întâmpla.

Economia românească s-a enclavizat

CdG: Toată lumea vorbeşte de reforme structurale în aşa fel încât sintagma asta s-a clişeizat. Daţi-mi exemple de trei-patru reforme structurale care trebuie făcute azi-dimineaţă, ieri-dimineaţă şi care chiar stau în puterea autorităţilor să le facă.

Bogdan Olteanu: Şi care chiar, dacă vreţi să o punem aşa, stau în calea aderării la euro.

Una dintre ele este finalizarea liberalizării la preţuri, de exemplu la utilităţi. Şi de ce e necesară o asemenea reformă structurală? Nu doar pentru că economia să devină cu adevărat competitivă cu preţuri reale – acesta este un motiv solid şi necesar, ci şi pentru că odată ce intri în mecanismul ratelor de schimb trebuie să ţii inflaţia la nivelul inflaţiei din zona euro. Nu îţi mai permiţi şocuri inflaţioniste în zona preţurilor administrate. Acesta e unul dintre exemplele pe care le putem da.

Un alt exemplu, dacă vreţi, poate fi cel al transformării agriculturii dintr-o activitate de subzistenţă în parte, nu mai e în totalitate o activitate de subzistenţă, a devenit în bună măsură o afacere, dar pentru mulţi români e încă o activitate de subzistenţă, într-o activitate în foarte mare măsură orientată către producerea de valoarea adăugată.

CdG: Bine, dar povestea cu ieșirea agriculturii din zona de sbzistență poate dura și 10-20 de ani, chiar dacă s-ar tripla ritmul de până acum..

La multe se poate măsura în mulţi ani. Important este să o începi. Nimic nu se termină până nu începi şi la noi sunt câteva reforme care nu au fost încă începute.
E un alt element care, din nou, nu putem să-l vedem altfel decât la reforme structurale, chiar dacă e vorba de o punere în aplicare de ceva ce pare foarte tehnic – trebuie să legăm provinciile ţării prin infrastructură.

Asta a devenit o problemă structurală pentru că economia românească s-a enclavizat.
Există această izolare dramatică a zonei de est, a Moldovei, există dificultăţi în zona de sud. Nu e o izolare, dar există dificultăţi şi doar insule economice în sudul ţării unde economia se dezvoltă în timp ce alte zone rămân neaccesate.
Trebuie să străpugem munţii ca în urma acestei penetrări a infrastructurii să vină şi dezvoltare economică. V-am dat trei, putem să vorbim şi despre altele, putem să vorbim de turism, de pensii.

CdG: Să vorbim despre sistemul de pensii și problemele de acolo – o problemă care implică foarte mult politicile viitorului iminent

Bogdan Olteanu: Asta e o politică guvernamentală pe care trebuie să o propună cei aleşi, dar ce putem noi să zicem privind din această parte este realitatea problemei.

Deficitul bugetului de asigurări sociale, al celui de pensii a devenit dramatic. Cum se rezolvă acest lucru, sigur că ţine de ideologii şi pot exista ideologii de diverse naturi care să vină cu soluţii.

Componenta geopolitică și componentele economice: a amâna aderarea nu înseamnă că poți amâna reformele

CdG: Credeţi că există un plan pe care niște tipi care știu cum stau lucrurile îl ţin ascuns? Dar că, până la urmă, știu ce au de făcut?

Bogdan Olteanu: Nu, nu cred aşa ceva.

CdG: Atunci care ar fi aşteptările realiste că s-ar putea urni ceva în următorii unu, doi, trei ani?

Bogdan Olteanu: Eu sunt convins că există aşteptări reale şi dacă ştim să credem în noi, atunci ne vom uita înapoi în istoria apropiată şi vom vedea că s-au mai făcut asemenea acţiuni care să strângă energiile naţiei.

Dacă e să ne uităm la planul de pregătire a aderării la Uniunea Europeană, unde am strâns consens naţional, unde a existat consens nu doar pentru angajamentul iniţial ci şi pentru toţi paşii ulteriori.

CdG: Oare cele două situații se compară? Atunci exista un soi de presiune privind aderarea la UE, la NATO. Acum presiunea privind aderarea nu mi se pare la fel de mare.

În definitiv, care ar fi miza aderării la euro cât mai curând? Are şi o componentă politică şi să ne aşteptăm mai degrabă de la acea componentă politică a aderării la progrese, sau ea rămâne blocată doar în zona economică şi atunci o să creştem după ritmul şi pasul nostru ?

Bogdan Olteanu: Eu v-aş da trei dimensiuni aici.

Una este cea de responsabilitate publică. Românii, spre deosebire de cetăţenii practic tuturor celorlalte ţări din regiune îşi doresc în continuare aderarea la euro. După toate cercetările, sondajele europene, două treimi dintre români doresc aderarea la euro. Serviciul public, cei care conduc România trebuie să pună în aplicare dorinţa românilor şi ăsta e un element de accountability care poate părea aşa, prea frumos ca să fie luat în serior, dar până la urmă de asta eşti în serviciul public, ca să pui în aplicare ceea ce publicul vrea.

Trecând peste această chestiune principială, eu văd două elemente, unul, să-i zicem, geopolitc şi unul economic.

Cel geopolitic, dacă vreţi, e similar judecăţii baltice: e bine să fii cât mai aproape de core în vremuri furtunoase.

Cel economic, aici am să lungesc un pic, nu mult, vorba, poate că una dintre reticenţele importante pe care le putem intui în a demara acest program de reforme este că aceste reforme nu sunt uşoare.

Reformele structurale nu sunt uşoare şi pe termen scurt au consecinţe dureroase. Şi poate că există această percepţie printre cei care iau decizii că dacă amâni trecerea la euro poţi să amâni şi aceste reforme. Nu cred că e o teorie corectă.

Convergenţa reală în sensul creşterii nivelului de trai ai românilor trebuie să fie un obiectiv în sine. Mai mult decât atât. Convergenţa reală în sensul creşterii rezilienţei economiei româneşti faţă de şocuri e necesară cu atât mai mult dacă rămâi înafară pentru că, hai să fim sincer, hai să ne gândim la o situaţie de criză.

E mai uşor să rezişti unei situaţii de criză – economică, politică, de orice altă natură – în interiorul zonei euro sau în afara ei? Şi aici, criticii zonei euro, înainte să se pronunţe, e bine să se uite la Grecia şi să se gândească dacă Grecia ar fi beneficiat de sprijinul de care a beneficiat dacă se afla în afara zonei euro – de sutele de miliarde de euro.

CdG: Să zicem că ar prevala componenta politică sau geopolitică, în aderare, iar reformele – om mai vedea. Cum ar arăta reformele structurale făcute după aderare?

Bogdan Olteanu: Eu cred că, oricum, reformele structurale vor continua şi după aderare. Pentru a rămâne competitivi trebuie să fim într-o permanentă luptă de a duce mai departe forţa de a creşte economic. Şi avem un exemplu bun, zic eu, în vecinătate – Slovacia.

Slovacia a făcut reforme structurale înainte de aderare, dar a continuat reformele structurale după aderare şi, ca să o comparăm cu termenul său obişnuit de comparaţie, Cehia, dacă în urmă cu 20 de ani între ele părea a fi o prăpastie, dacă la momentul aderării lor în 2004, între Cehia şi Slovacia era o diferenţă de PIB pe capita de circa 10 procente, acum această diferenţă aproape s-a echilibrat.

Slovacia a reuşit să recupereze decalajele cu o viteză remarcabilă prin restructurări, prin reforme, prin creşterea productivităţii până la urmă, că asta este esenţa. A rămas şi a devenit tot mai competitivă. Poate fi un exemplu interesant cu atât mai mult cu cât industriile care s-au dezvoltat în Slovacia sunt şi industriile care se dezvoltă în România. Sigur, păstrăm proporţiile legate de populaţie. Slovacia este o ţară mai mică şi ca populaţie şi ca suprafaţă şi asta întotdeauna îţi uşurează misiunea, dar misiunea noastră este cea pe care o avem ca români.

Ne preocupă evoluțiile pe piața forței de muncă

CdG: Sunt indicatorii din tabloul de bord, pe care toată lumea stă cu ochii şi care configurează până la urmă stabilitatea macroeconomică. La ora asta, aşa cum vedem în toate părţile, este unul dintre marile atuuri ale României, inclusiv la competitivitate. De unde atunci teama aceasta pe care am văzut-o în primăvara şi vara aceasta în privinţa derapajelor sau stricării echilibrelor macro? Bun, dăm deoparte deficitul bugetar pentru că acolo lucrurile sunt foarte evidente. Până la urmă şi acela ar putea fi ţinut sub control printr-o reducere a cheltuielilor. De unde, totuşi, teama aceasta că având un echilibru macroeconomic atât de bun, el ar putea fi foarte uşor stricat, prin niște măsuri fiscale punctuale ?

Bogdan Olteanu: Aţi folosit o metaforă foarte bună, cea a derapajului. Derapajul, ştie orice şofer, se produce pornind de la o situaţie bună. Eşti pe şosea, pe drumul pe care trebuie să mergi, la un moment dat faci o greşeală şi derapezi şi ieşi de pe şosea. În orice moment în care mergi bine poţi să faci acea greşeală care te scoate de pe şosea.

CdG: Da, dar derapajul presupune o forță serioasă ca să împingă un bolid în decor

Bogdan Olteanu: Există riscurile unor politici greşite care să ne împingă în afara traseului.

Unul ar fi, sigur, periclitarea deficitului bugetar.

Pot exista politici care să pună în pericol stabilitatea contului curent, care să încurajeze importurile în dauna exporturilor, de exemplu.

Pot exista politici şi ceea ce apare în acest moment a fi o evoluţie mai puţin favorabilă pentru România e creşterea costului unitar al forţei de muncă, acolo privim cu o anumită preocupare, pentru că a crescut destul de mult în ultimii ani şi asta înseamnă o scădere a productivităţii practic.

Scăderea productivităţii te face de îndată mai puţin competitiv. Aici sigur că poate apărea şi un efect indirect al majorărilor posibile de salarii din sectorul public care ar exercita presiuni şi în sectorul privat.

CdG: Apropo de Codul Fiscal şi de avantajele care sunt aşteptate să se vadă în economie. Care ar fi cele mai realiste aşteptări privind efectele noului Codul Fiscal? Vorbim, repet, de așteptări realiste nu se simulări și teorie. La ce să ne aşteptăm în 2016 sau în 2017?

Bogdan Olteanu: Eu aş vrea să mă rezum cât mai mult posibil la mandatul BNR-ului şi am încercat şi când am ieşit public. Am încercat să ne rezumăm la ceea ce ţine oarecum de mandatul nostru, nu la structura de venituri, nu la structura de cheltuieli. Ele sunt ale reprezentanţilor naţiunii.

Pe de altă parte, unde putem noi să vorbim este diferenţa dintre venituri şi cheltuieli şi noi am încercat să încurajăm menţinerea unei balanţe echilibrate între venituri şi cheltuieli, lăsând reprezentanţilor naţiunii dreptul de a decide de unde îşi colectează veniturile şi în ce mod şi cum cheltuie banii.

Cred că elementul fundamental al acordului politic care s-a încheiat la momentul adoptării Codului Fiscal este acel angajament al menţinerii deficitului bugetar sub 2% din PIB. Dincolo de asta există ideologii, există teorii care vor să încurajeze consumul, există alte teorii care vor să încurajeze creşterea forţei de muncă sau acumularea de capital, investiţiile.

S-a mers, în această formulă a Codului Fiscal în special pe încurajarea consumului şi este dreptul legitim al celor care legiferează. Cred că a fost bine că am fost convingători în a-i încuraja cel puţin să asume acest angajament al menţinerii deficitului bugetar sub 2% nominal. O să vedem la adoptarea bugetului, desigur.

CdG: Domnul Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, a spus că în cazul în care ar trece noua lege a salarizării în sfera publică, deficitul s-ar putea duce spre 4%. Cifra asta e plauzibilă?

Bogdan Olteanu: Eu înţeleg că noua lege a salarizării nu cuprinde un calendar de majorări ale salariilor, ci doar nişte ţinte ale salariilor, urmând ca majorările să se facă prin legislaţie subsecventă, legea bugetului sau alte legi anuale.

Cred că elementul esenţial îl vom putea aprecia în momentul în care vom vedea proiectul legii bugetului pe 2016 pentru că acolo vom vedea de fapt cât se alocă pentru diversele destinaţii bugetare, cam care sunt veniturile putem deja să estimăm în funcţie de Codul Fiscal adoptat şi de celelalte legi în domeniu. Dacă se menţine acest angajament, sigur că echilibrul va fi păstrat.

Atenție la inflația mascată de scăderea TVA. Inflația negativă a primilor 3 din UE ne dezavantajează

CdG: Avem problema deflaţiei în UE, principalul nostru partener economic și comercial. Există vreun risc ca deflaţia să ducă cumva la încetinirea economiei ? Cât din probleme lor privind deflaţia am putea să le importăm?

Bogdan Olteanu: În acest moment, publicul nu are aşteptări deflaţioniste.

Aşteptările inflaţioniste sunt în continuare, cele pe doi ani, ancorate inclusiv în intervalul nostru ţintit şi sperăm să rămână aşa şi vom încuraja publicul să îşi păstreze aceste aşteptări.

Nu există o amânare a cheltuielii care e caracteristică perioadelor de deflaţie. Publicul nu amână consumul pentru a aştepta scăderi de preţuri.

În plus, cele două cauze principale ale reducerii de preţuri în România, pe a treia aţi menţionat-o dvs., sunt preţurile în scădere ale unor produse din zona euro, dar aş spune că cele două cauze principale, cel puţin până acum, au fost preţul petrolului, scăderea preţului petrolului şi măsurile fiscale, în special cele referitoare la TVA – cea care s-a luat începând cu iunie şi cea care a fost decisă şi urmează să se aplice începând cu 1 ianuarie.

Ambele vor avea consecinţe mai curând de natura creşterii consumului pentru că vor rămâne mai multe resurse la consumatori, pe de o parte, în cazul TVA-ului, pe de altă parte, de încurajare a economiei, a producţiei, prin scăderea preţului la resurse.

Poţi să intri în teorii acum, dacă asta nu cumva încurajează companiile mai puţin eficiente, dar astea sunt judecăţi pe termen lung şi eu nu cred că va exista o reducere a preţurilor petrolului în continuare, dramatică.

Mai curând există, se conturează această posibilitate a unei stagnări care sigur că va încuraja producătorii europeni. Noi în general suntem importatori neţi pe partea aceasta a lumii. Ne vom simţi mai bine cu preţuri ale input-urilor mai mici. Par a fi două cauze de inflaţie scăzută sau negativă care mai curând să încurajeze economia decât să o descurajeze.

Exist mai curând îngrijorări la noi dacă aceste reduceri de preţuri nu vor alimenta o inflaţie latentă pe care să o regăsim după trecerea celor două efecte tranzitorii ale TVA-ului.

Noi avem nişte simulări, sigur, simulările contrafactuale au întotdeauna o valoare teoretică. Am încercat să simulăm cât ar fi inflaţia dacă nu ar fi fost operate reducerile de TVA, cea din iunie şi cea care va urma şi inflaţia rămâne în intervalul ţintit, deci nu coboară dramatic. E în jurul ţintei.

CDG: Cât ar fi la anul în luna iunie, când s-ar deconta efectul de bază pe alimente?

Bogdan Olteanu: La sfârşitul anului viitor, evaluarea noastră în acest moment este că inflaţia va fi undeva 0,6-0,7%, încetând efectul primei reduceri de TVA, dar persistând efectul celei de-a doua.

După dispariţia celui de-al doilea efect de bază ne aşteptăm că o să ajungem cu inflaţia undeva la ţintă, deci 2,5%, undeva la mijlocul lui 2017.

După începutul lui 2017 reintrăm în interval şi mergem spre ţintă. Poate părea puţin, dar depinde şi cu ce o comparăm. Dacă o comparăm cu mediile europene, nu e foarte puţin. Nu e foarte puţin şi ţinând cont de faptul că ne-am asumat să ne încadrăm în criteriile de la Maastricht care ştiţi că sunt mobile. Nu sunt unde ar fi trebuit să fie. Bineînţeles că ele atunci când au fost gândite n-au fost gândite în termene de inflaţie negativă sau apropiată de zero, dar trebuie să fim cât mai aproape de cei mai buni trei performeri ai inflaţiei.

Cei mai bun trei performeri ai inflaţiei momentan sunt cu inflaţie negativă. Deci trebuie să fim undeva pe la unu şi ceva la sută ca să ne încadrăm în criteriile Maastricht.

Având în vedere aceste elemente aş spune că suntem atenţi la ceea ce se va întâmpla după 2017, începând din 2017, după trecerea celor două efecte de bază mai curând decât la situaţia aceasta tranzitorie cauzată de reducerile de TVA.

Suntem atenți la țările din regiune, unde fluxurile de portofoliu se pot scurge în funcție de politicile monetare

CdG: La briefingul de miercuri, guvernatorul spunea că România depinde mai mult de trendurile din regiune în privinţa investiţiilor şi mai puţin de deciziile internaţionale. Aveţi idee la ce s-a referit şi dacă puteți să detaliaţi?

Bogdan Olteanu: E vorba despre investiţiile de portofoliu şi nu de investiţii directe, de fluxuri de capital.

Sigur că întotdeauna atractivitatea unei economii e dată de fundamentele interne. Asta e clar. Dar aici evoluţiile nu sunt dramatice şi atunci evoluţiile se fac mai curând cu oportunităţile alternative de investire, atunci când vorbim de fluxurile călătoare de capital, să nu zic migratoare că astăzi sună puţin peiorativ cuvântul.

Şi, în general, ofiţerii de investiţii, analiştii de investiţii ai băncilor privesc regiunea, au alocări pe regiune şi fac apoi micile diferenţe între ţările din regiune. La randamentele extrem de scăzute astăzi cam peste tot, mici diferenţe de remunerare pot să facă fluxurile să se mute dintr-o parte în alta, dintr-o ţară în alta cu rapiditate, mai ales în interiorul aceleiaşi regiuni, unde disponibilitatea investitorului de a se muta e destul de facilă.

Noi avem cel puţin trei ţări în regiune cu care putem să ne comparăm şi cu care suntem de regulă comparaţi: Cehia, Polonia, Ungaria. Sigur că în Cehia politica monetară este extrem de relaxată. Astea sunt şi realităţile economice de acolo de multă vreme, inclusiv o inflaţie în jur de zero, fără cauze de natura ofertei cum e la noi, dar inclusiv fără petrol la Cehia.

Dar în Polonia şi Ungaria fundamentele sunt asemănătoare cu cele de la noi şi diferenţe majore faţă de Polonia sau Ungaria în politica noastră monetară ar putea să ducă la viraje bruşte, intrări sau ieşiri bruşte de capital.

De asta, cel puţin în aceste perioade, suntem foarte atenţi şi la ce fac vecinii noştri şi probabil şi ei sunt atenţi la ce facem noi. Nu ne comparăm cu Polonia

Acordurile: Cu FMI, cu CE. E imperios necesar un calendar de trecere la euro, care trebuie să ne prindă pe picioarele noastre

CdG: Ieri a expirat acordul României cu Comisia Europeană şi am intrat în acea perioadă de post-monitorizare, până se rambursează 70% din datorie. Dar revine în discuţie o chestiune rămasă în coadă de peşte de mai bine de un an, acordurile cu FMI. Le facem, nu le facem? Semnalele guvernamentale au fost vagi până acum. BNR a fost întotdeauna pentru semnarea de acorduri. De ce?

Bogdan Olteanu: De multe ori s-a dovedit că prinde bine în reformele sectorului public din România să ai o ancoră, o listă de angajamente şi un calendar, un partener care să te ajute în urmărirea acestor angajamente şi, Fondul şi Comisia bineînţeles, mai ales după 2007, sunt partenerii prin definiţie.

Fondul este entitatea la care şi noi suntem acţionari şi are această funcţie de a sprini, de a asigura în principal echilibrul balanţei de plăţi, dar, mai nou şi reforme structurale. Comisia are iarăşi această responsabilitate fundamentală.

Este o opţiune dacă se doreşte o ancorare mai solidă a unor reforme structurale să se propună reintrarea în asemenea acorduri cu partenerii internaţionali.

Mai fac o observaţie. Lucrurile trebuie gândite la nivelul factorilor decizionali care sunt mulţi. Vorbim de executiv, preşedinte, de Parlament, Banca Naţională ca partener în aceste acorduri şi prin altă prismă.

Dacă regândim un calendar de trecere la euro, calendarul de trecere la euro presupune printre altele că în momentul intrării în mecanismul ratelor de schimb, în ERM II, trebuie să ne găsească fără acord.

Pentru că o ţară care intră în această antecameră menită să îţi arate soliditatea şi sustenabilitatea economică, trebuie să le arate singură, fără ancore. Trebuie să fii solid şi sustenabil fără să ai nevoie de sprijinul unor instituţii internaţionale. Deci atunci când s-ar concepe un asemenea acord, durata lui, calendarul lui trebuie să ţină cont de o eventuală planificare a unui nou calendar de pregătire al trecerii la euro.

CdG: S-a luat în calcul acest aspect în discuţiile de la Guvern?

Bogdan Olteanu: Ce vă spuneam chiar la începutul discuţiei noastre, probabil trebuie restartat acest subiect al trecerii la euro, începând de la anunţarea deciziei politice şi dacă vă amintiţi, în vară, a fost un asemenea gest al preşedintelui care i-a invitat pe guvernator, pe primul-ministru la o discuţie privitoare la mecanismele de pregătire ale trecerii la euro, discuţie care a fost pozitivă din ce cunosc şi cu angajamente luate, dar care după aceea a fost oarecum suspendată de controversele legate de Codul Fiscal.

Rămâne de văzut, probabil că poate fi un moment de relansare a unei asemenea discuţii şi după această asumare politică urmează bineînţeles partea tehnică: instituirea şi funcţionarea comitetului interinstituţional, asumarea de politici, implementarea de politici şi din ele va rezulta calendarul.

CdG: Şi chiar şi de legislaţie. Premierul, în două sau trei intervenţii publice din ultimul an chiar vorbea de un acord cu FMI asemănător cu maniera în care funcţionează acordul Poloniei cu FMI, o chestiune mai relaxată. La ce se referea. Care ar fi diferenţa între ce am avut până acum?

Bogdan Olteanu: Polonia are cu Fondul Monetar un acord destinat economiilor solide şi stabile şi sustenabile, numit flexible credit line, linie de credit flexibilă, care pune la dispoziţia unor asemenea economii în caz de nevoie resurse, doar la cerere, fără a condiţiona punerea la dispoziţie a resurselor de adoptarea unor anumite reforme, pornind de la premisa că ţările respective şi-au făcut reformele care ar fi fost necesare.

Dacă nu mă înşel eu, Polonia, Mexic aveau asemenea acorduri, deci economii aproape de statutul de economie dezvoltată, mai aproape decât noi. Rămâne de văzut şi asta trebuie discutat cu Fondul, măsura în care România se califică pentru un asemenea acord.

Pe de altă parte, reiterez ceea ce spunea ieri guvernatorul. Una din funcţiunile importante pe care un asemenea acor l-ar avea ar fi tocmai acela de ancoră a unor reforme structurale. Or, o linie de credit flexibilă prin esenţa ei nu presupune reforme.
Dacă ne gândim că un acord cu Fondul sau cu Comisia ar fi necesar pentru a sprijini derularea de reforme structurale atunci probabil trebuie un alt fel de acord.

Avantajele echilibrului macro se pot risipi foarte ușor

CdG: Cam asta ar fi miza principală: o agendă pentru reforme şi o presiune adecvată…

Bogdan Olteanu: Probabil că genul acesta de acord care dă şi pieţelor un anumit confort că ţara este pe un drum de consolidare şi de reformare e şi cel care ar duce mai curând la o menţinere a acestor costuri scăzute de finanţare de care România beneficiază astăzi şi probabil şi acest element a fost luat în calcul şi de guvern, cu siguranţă şi de noi atunci când a fost evocată posibilitatea unui nou acord.

CdG: Dacă nu s-ar face un acord, credeţi că ar creşte semnificativ costurile de finanţare? Chiar și cu indicatori macro buni?

Bogdan Olteanu: Cred că depinde foarte mult de cum vor arăta indicatorii macroeconomici ai României, de cum va arăta proiectul de buget, de cum va arăta legislaţia adoptată în următoarele luni.

În acest moment, România se bucură de un nivel bun de încredere pe pieţe, dar, ştiţi cum e, lucrurile acestea se risipesc foarte uşor. Priviţi doar la cazul ţărilor emergente: cum arătau acum doi sau trei ani şi cum arată acum.

CdG: Apropo de politica monetară, în funcţie de ce reacţionează Banca Naţională atunci când economia, când creditarea, când băncile, când infuzia de bani e necesară în economie: în funcţie de ce reacţionează BNR concret şi care sunt stimulii politicilor guvernamentale care de obicei impun modificări ale politicilor Băncii Naţionale?

Bogdan Olteanu: Eu ştiu că pieţele îşi doresc de multe ori să existe o funcţie de reacţie a băncilor centrale, dar băncile centrale, şi nu vorbesc aici doar de Banca Naţională a României, vorbesc şi de BCE şi de Fed , de Banca Angliei – consideră că o asemenea funcţie de reacţie ar fi nerealistă. Adică, a răspunde automat după o anumită regulă unui anumit stimul, ca să fiu mai explicit – ar fi nerealist pentru că nu poţi să prezici toate scenariile posibile şi nu poţi să fii sigur că acelaşi mecanism de reacţie va funcţiona în scenariile care vor apărea.

De aceea, toate aceste mari bănci centrale şi noi alături de ele, preferăm să avem o doză de discreţionarism care să completeze mecanismul de reacţie, funcţia de reacţie. Aplicând acest discreţionarism, potrivit mandatului legal pe care îl avem care spune asigurarea stabilităţii preţurilor şi a stabilităţii financiare şi sprijinirea politicilor economice ale statului, în măsura în care se asigură îndeplinirea obiectivului fundamental, al stabilităţii preţurilor.

De altfel, încercăm să folosim această frază aşa de lungă şi de încurcată în toate comunicatele noastre, tocmai pentru a consolida că acesta este mandatul, noi asta trebuie să facem, asta ne cere legea. Dacă legea ne va cere altceva, vom face altceva. Sigur că aici intră foarte mulţi factori, factori de natura fundamentelor interne, despre care am mai vorbit şi care nu au evoluat foarte mult în ultima vreme.

În general, factorii tranzitorii interni nu sunt luaţi în calcul şi pot să vă dau exemplul majorării TVA din 2010, când Banca Naţională a anunţat dinainte că este o măsură de natură tranzitorie care va avea efecte pe durata unui an şi că nu îşi va schimba politica monetară pe acel interval ci va încerca mai curând să menţină aşteptările inflaţioniste la nivelurile dorite printr-o menţinere a politicii monetare.

CdG: Acum avem o siatuație inversată, o relaxare a fiscalităţii

Bogdan Olteanu: Nu sunt total similare cele două scenarii, dar, elementul comun în cele două scenarii este caracterul tranzitoriu şi atunci un efect mai important asupra deciziilor noastre, cu siguranţă că îl au în acest caz, dincolo de fundamentele interne, mai curând evoluţiile externe: turbulenţele, riscurile de pe pieţele cu care noi avem relaţii, în special situaţia în continuare riscantă din Grecia, politicile monetare divergente din Statele Unite şi zona euro, urmărirea evoluţiilor din ţările vecine, tocmai pentru a evita fluxuri bruşte de capital încoace sau încolo – nu e un moment de decizie uşoară de politică monetară pentru că argumentele sunt mai curând contradictorii.

Există argumente pentru o politică monetară restrânsă, există argumente pentru o politică monetară mai relaxată, iar nivelul preţurilor este serios tulburat administrativ.

Nu e o noţiune peiorativă cea pe care o folosesc, e o constatare de fapte. Preţurile nete de TVA, deci cele care sunt determinate de cerere şi ofertă – pentru că TVA-ul e o sumă adăugată administrativ – se află la un anumit nivel de creştere, deci inflaţia netă de TVA e la un anumit nivel care este semnificativ alterat prin această evoluţie tranzitorie.

Creditarea – relaxarea normelor de creditare, politici guvernamentale. Comoditatea băncilor versus subcapitalizarea IMM-urilor

CdG: IMM-urile au nevoie de finanţare pentru a supravieţui şi încă se supravieţuieşte greu – ecourile crizei încă se mai izbesc de pereți în economia de bază. Cum poate BNR-ul prin politicile sale să stimuleze lucrurile? Mă refer la creditare, bani, sistemul circulator…

Bogdan Olteanu: Este evident că aici nu am fost suficient de expliciţi pentru că este evident că atunci când nu eşti bine înţeles înseamnă că nu ai fost suficient de explicit şi vreau să fiu cât se poate de lămuritor şi sunt convins că o analiză mai dezvoltată pe zona aceasta veţi vedea şi marţi când va fi lansat raportul de stabilitate şi colegul meu Liviu Voinea şi direcţia de stabilitate financiară o să prezinte mai multe date pe această zonă.

Cred că au existat în ultima vreme câteva dificultăţi de înţelegere legate de o neclaritate. Există o situaţie de fapt şi există o situaţie dezirabilă şi între acestea două sunt diferenţe mari.

Pentru a trece de la situaţia de fapt la situaţia dezirabilă se pot lua măsuri şi despre aceste trei lucruri vreau să vă vorbesc pe scurt.

Situaţia de fapt, care nu e numai la noi, e şi prin toate celelalte ţări şi în vremuri bune şi în vremuri rele, cel mai puţin creditabil client bancar este întreprinderea mică şi mijlocie.

La noi, mai mult ca în alte ţări, decât în ţări cu istoric, a pieţelor mai vechi, întreprinderile mici şi mijlocii sunt subcapitalizate şi atunci, sigur, bonitatea lor este mai scăzută -vorbim acum de criterii strict de piaţă – decât a marilor companii şi în bună măsură şi decât a gospodăriilor. Asta e o situaţie de fapt. Aici nu facem judecăţi de valoare, nu spunem că e bine sau e rău. E situaţia pe care am prezentat-o şi eu într-o conferinţă în urmă cu câteva zile şi am văzut că a stârnit emoţii.

Poţi să nu fii de acord că e o situaţie bună, dar nu poţi să o conteşti că asta e o realitate şi asta nu e o problemă la noi, de asta şi în Marea Britanie se derulează programe de sprijin a IMM-urilor, că nu sunt finanţate de bănci în condiţii de piaţă şi aceea e o piaţă adâncă, e o piaţă matură, e o piaţă lichidă, dar apare aceiaşi diferenţă de atractivitate. Acum, care ar fi situaţia dezirabilă şi aici, revin, probabil că mai multe date o să dea domnul viceguvernator Voinea, sigur că e dorit sprijinirea IMM-urilor la finanţare pentru că ele sunt o sursă importantă de valoare adăugată, de creştere a forţei de muncă. Pentru creşterea economică pe termen lung ele sunt esenţiale. De la realitate la dorinţă se ajunge prin politici şi aici noi am mai vorbit în câteva cazuri.

Există politici care în general au fost de mai puţin succes şi politici care au fost în general mai de succes în alte ţări europene.

Cea mai de succes politică acolo unde a funcţionat a fost cea a mecanismelor şi fondurilor de garantare pentru IMM-uri. Iarăşi ne întoarcem de la dorinţă la realitate. Vedem că la noi nu a fost aşa.

Probabil că sunt şi cauze instituţionale. Probabil că mai este de lucrat la design-ul acestor fonduri de garantare, fie că sunt publice, fie că sunt iniţiative private.

Există şi soluţii de piaţă care fost discutate, care au fost propuse, care probabil sunt luate în considerare la nivelul celor care iau decizii aici, în special Ministerul de Finanţe e implicat, de exemplu, statul să ofere băncilor garanţii pe un bazin de credite şi într-o anumită pondere şi nu garanţii pe credit, caz în care nu mai e nevoie să faci evaluări individuale la care statul în general nu e bun şi la care apar riscuri. Nu mai e necesar să garantezi 100% fiecare credit şi poţi să garantezi un bazin la 20%, la 30%, la 40% şi atunci ai capacitatea de a garanta volum mai mare de credite.

Dar, asta e o zonă care ţine de politica guvernamentală şi probabil că aici e loc de îmbunătăţiri.

Revin: Există o situaţie de fapt care este destul de proastă, chiar proastă, nu doar la noi. Există dorinţa şi nevoia de a finanţa IMM-urile. Trebuie găsite acele mijloace care să fie de succes. Nu toate mijloacele sunt de succes.

Au existat în alte ţări mijloace care nu s-au dovedit de succes, de exemplu, finanţări speciale de la banca centrală către băncile comerciale pentru a da banii aceia către IMM-uri. S-a încercat în unele ţări ale Uniunii Europene şi nu sunt rezultate palpabile.

CdG: Da asta nu duce şi către un soi de comoditate a băncilor? Statul concurează, practic, cu economia privată atunci când e vorba de împrumuturi. Bineînțeles că băncile preferă – și uneori trăiec confortabil – din creditarea statului – nu-și mai bate nimeni capul cu riscurile din real

Bogdan Olteanu: Da, a dus de-a lungul anilor.

Cred că deja randamentele pe care le oferă creditarea statului nu mai sunt atât de motivante. Statul român a devenit mai credibil decât era cu câţiva ani în urmă şi atunci sigur că şi costurile la care se împrumută sunt mult mai mici.

Apare acest diferenţial care să atragă, care să stimuleze băncile să crediteze şi în zone ceva mai riscante cum sunt IMM-urile. În măsura în care el nu e văzut ca suficient, acest diferenţial, atunci sigur că apare această politică guvernamentală. A existat, sunt ţări în care a existat această politică prin banca centrală. Nu prea a mers.

Din discuţiile nostre cu partenerii noştri din alte bănci centrale care au încercat această politică, băncile comerciale n-au creditat IMM-uri nici cu acei bani cu dobândă mai mică primiţi de la bănci centrale pentru că problema lor nu era finanţarea.

Băncile au fonduri în acest moment. Fondurile sunt la costuri bune, costurile de creditare din România sunt destul de bune.

Ceea ce lipseşte IMM-urilor nu este randamentul. Randamentul investiţiei poate fi bun şi pot plăti creditul înapoi. Ceea ce lipseşte IMM-urilor în general este garanţia şi de aceea ceea ce poate ajuta la creşterea creditului mai curând acoperirea zonei de garanţii decât subvenţionarea costului dobânzii.

CdG: Asta aşa este, dar mă refer şi mă gândesc inclusiv la relaxarea normelor de creditare – care ține de BNR. Iar riscurile să fie asumate şi de bănci.

Bogdan Olteanu: Aici şi eu văd că suntem într-o perioadă de reglementare dură.

Dar această reglementare să ştiţi că nu provine din fantezia sau din emoţia unui tehnocrat central care impune asemenea reglementări. Cea mai mare parte a reglementărilor bancare în spaţiul european în acest moment sunt europene. Ele sunt date în general de corpuri alese, de Parlamentul European, Comisie – care este desemnată de ţările membre şi de Parlamentul European, iar aceste corpuri alese sunt sensible la un sentiment public pe care cred că îl putem recunoaşte cu toţii, acela că publicul doreşte mai puţin risc.

În urma crizei, în urma faptului că în multe ţări europene, spre deosebire de România, bani publici mulţi au fost folosiţi pentru susţinerea sau salvarea sistemului bancar. La noi n-a fost cazul, din fericire. Publicul nu mai doreşte aşa ceva, doreşte un sistem bancar mai sigur.

Un sistem bancar mai sigur cred că este un element de onestitate să o spunem, este un sistem bancar mai costisitor. Siguranţa presupune costuri mai mari. Pentru că un sistem bancar mai sigur are capitaluri mai mari, iar capitalurile costă.

Un sistem bancar mai sigur are reglementări mai puternice şi reglementările costă. Acesta e sentimentul public în acest moment.

CdG: Pe de altă parte şi băncile centrale au gradul lor de libertate.

Bogdan Olteanu: Nu foarte mare în acest moment.

În acest moment, condiţiile de creditare, normele prudenţiale sunt europene, nu sunt româneşti. Noi suntem transpunători ai acestor reglementări. Nu e o încercare de pasare a răspunderii.

Nu ne-am dorit să facem asta. Noi ne-am dorit să fim parte ai acestui mecanism european. Şi sentimentul european e un asemenea sentiment de respingere al riscului şi dorinţa pentru mai multă siguranţă.

Dar, repet, asta vine la pachet cu costuri mai mari.

CdG: Mai e vreo şansă să mai vedem creditul cu buletinul?

Bogdan Olteanu: Am văzut o discuţie interesantă. Sună bine asta cu creditul cu buletinul, dar nu mai e aşa în practică.

Băncile au început să se folosească de facilităţile tehnologice şi au început să uşureze viaţa clienţilor nemaiobligându-i să vină cu o serie întreagă de hârtii. Şi una dintre hârtiile pe care nu ţi le mai cer, nu pentru că nu-i interesează ci pentru că o pot obţine direct este adeverinţa de venit. Băncile au făcut înţelegeri cu ANAF-ul care a devenit şi el o instituţie ceva mai informatizată şi acesta este un lucru bun şi obţin informaţii despre venitul tău, sigur, cu acordul persoanei în cauză, direct de la ANAF. Nu te mai pun să-ţi aduci adeverinţă de venit de la angajator.

E de sperat ca în scurt timp şi alte instituţii ale statului să capete asemenea capacităţi informatice încât să poată colabora cu băncile şi mă refer, de exemplu, la agenţia de cadastru, astfel încât şi acte de proprietate, de exemplu, să poată fi accesate cu acordul clientului bineînţeles în acest mod, ceea ce uşurează viaţa ta de client. Trebuie să umbli mai puţin după nenumăratele hârtii cu care trebuia să te duci la o bancă.

Nu mai vorbim însă de acel credit doar cu buletinul în sensul de credit la care nu trebuie îţi justifici veniturile din care vei plăti rambursarea creditului ci doar că nu trebuie să te mai duci cu actul de venit pentru că banca îl poate obţine direct.

Macroprudențialitatea: Supravegherea efectelor în economie ale măsurilor guvernamentale

CdG: Ce aşteptări sunt de la comitetul de macroprudenţialitate? Ce influenţă va avea? Ce forţă reală va avea?

Bogdan Olteanu: El va avea acea forţă pe care i-o va da funcţionarea instituţiilor. E un mecanism de tip nou şi noi ca societate trebuie să ne obişnuim cu un mecanism de o natură mai sofisticată, cu faptul că există reglementări care nu presupun clasica trinitate dispoziţie – condiţie – sancţiune, ci cu reglementări de tipul soft, cu reglementări de tipul, cum le-am zis noi, aplici sau explici.

Există un organism de colaborare între entităţile cu responsabilităţi în domeniul financiar. Deci situaţia acestui comitet de stabilitate macroprudenţială, cele trei din România – Banca Naţională, ASF, Ministerul de Finanţe – se întâlnesc, analizează existenţa unei posibile crize, ameninţări la adresa stabilităţii financiare. Dacă o văd, transmit celui cu responsabilităţi directe, în cele mai multe cazuri, aici, în Europa, Banca Naţioanlă, pentru că cele mai multe ameninţări la adresa stabilităţii financiare se presupune că vor veni din partea sectorului bancar care e dominant în zona financiară a Europei, iar cel care este sesizat, fie pune în aplicare sesizarea respectivă, fie să spună nu, noi ştim mai bine care trebuie să fie răspunsul la o asemenea ameninţare şi vom reacţiona astfel, adică să explice de ce nu aplică.

O dată pe an, comitetul respectiv sintetizează activitatea sa, în principal acele observaţii, notificări şi răspunsurile la ele şi le trimite Parlamentului, adică reprezentanţei naţionale. În felul acesta, fiecare dintre cele trei entităţi participante în comitetul de stabilitate este responsabil faţă de public.

CdG: Dacă atare rapoarte sau observaţii ar fi ignorate? Eu am observat nişte reacţii foarte prompte şi o sensibilitate la factorii de risc foarte mare din partea Consiliului Fiscal şi mereu au ieşit cu argumente pertinente şi au anticipat destule lucruri. Însă tot timpul au fost ignoraţi.

De ce comitetul de macroprudenţialitate ar fi luat în serios atunci când, de obicei, în cazul politicilor guvernamentale sau în cazul procesului legislativ, dimensiunea politică prevalează?

Bogdan Olteanu: Acest comitet are o putere suplimentară faţă de Consiliul Fiscal.

Consiliul Fiscal este un avertizor, un consultant. Acest comitet, însă, antrenează responsabilitatea entităţii respective faţă de organul reprezentantiv suprem al poporului român, Parlamentul României care o dată pe an primeşte situaţia cu ce a făcut fiecare dintre cele trei entităţi în situaţii de criză. Şi aici avem trei ipoteze. Dacă ţi-ai făcut treaba bine sigur că Parlamentul va lua act de acest lucru şi te va binecuvânta. Dacă una dintre entităţi a greşit, Parlamentul are posibilitatea de reacţie care e de două naturi.

În cazul Guvernului, care se află sub directul control al Parlamentului, Parlamentul are instrumentele politice de reacţie: moţiune, moţiune de cenzură şi aşa mai departe.

În cazul celor două entităţi independente care supraveghează sistemul financiar, Parlamentul va observa faptul că nu ne-am făcut treaba, dacă e cazul, şi va avea mare grijă să nu mai fim numiţi. Acesta este mecanismul de reacţie în situaţia noastră şi, bineînţeles, dincolo de această răspundere directă, există răspunderea faţă de public. Trebuie să începem să trăim într-o societate în care răspundem faţă de public. Ştiu că poate părea încă departe, dar evoluăm în colo.

În acest moment, în absenţa acestui comitet, una din măsurile de acest gen rămâne fără un instrument de monitorizare. Deci publicul poate să oberve sau să nu observe. E un filtru şi o riglă cu care măsori consecinteţele. Odată e acest comitet instituit şi pornind de la ipoteza în care eu nu mi-aş dori să cred, în care Parlamentul nu şi-ar face datoria, rămâne românilor să observe că niciuna din cele trei entităţi nu şi-a făcut datoria de a reacţiona şi atunci rămâne instrumentul democratic. Dar, încă o dată, cred în instrumente noi de control care nu sunt instrumente bazate pe sancţiuni directe, ci pe responsabilitatea publică.

Legislație necesară

CDG: Cum ar trebui să arate acel sistem de reglementare? Mai trebuie să fie adoptate sau ce anume trebuie să fie modificat în legislaţia noastră pentru alinierea la reglementările bancare din UE?

Bogdan Olteanu: Aici procesul e un proces continuu.

Nu s-au terminat reglementările din Uniunea Europeană. Există o serie întreagă de legi care ţin de intrarea noastră în sistemul bancar european prin pregătirea aderării la Uniunea Bancară şi la mecanismele acesteia şi câteva dintre aceste legi sunt în Parlament chiar acum.

Una dintre ele e chiar cea privitoare la crearea acestui comitet de supraveghere macroprudenţială. Există o lege privind transpunerea unei directive europene referitoare la restructurarea şi rezoluţia bancară, deci modul în care autoritatea publică, Banca Naţională intervine în situaţia în care o bancă de importanţă sistemică se află în dificultăţi şi modul în care se previne în cele mai multe cazuri posibile folosirea de bani publici într-o asemenea situaţie şi există mecanisme prin care să se folosească mai curând bani ai sistemului financiar şi nu bani publici pentru aşa ceva şi să se protejeze depozitele garantate, acesta fiind obiectivul principal. Această lege este iar în dezbaterea Parlamentului şi probabil, ne aşteptăm să fie adoptată în următoarele săptămâni. Există legislaţie pentru consolidarea Fondului de Rezoluţie Bancară, acel fond finanţat de către bănci din care să se poată sprijini restructurarea unei bănci importante aflate în dificultate sau salvarea depozitelor publice.

Există de asemenea, vor veni în continuare legi care să ducă mai departe această construcţie europeană în domeniul uniunii bancare, mecanismul de supraveghere, mecanismul unic de rezoluţie, schemă comună de garantare a depozitelor. România şi-a manifestat intenţia de a adera la Uniunea Bancară chiar înainte de a deveni membru al blocului euro.

Pe lângă asta sunt numeroase legi de implementat printre care legea prin care ultimele reglementări prudenţiale europene, a patra generaţie a cerinţelor prudenţiale în domeniul bancar care transpun ultimele înţelegeri ale board-ului de stabilitate bancară de la bază – ele sunt în curs de implementare pentru că au fost adoptate şi se implementează în timp şi vor veni în continuare noi reglementări pentru că suntem într-o abordare mai curând strânsă a zonei bancare. Pe de altă parte, cele mai multe reglementări în domeniul protecţiei consumatorului care nu ţin neaparat de Banca Naţională, dar ţin de sectorul financiar, au fost adoptate, sunt în curs de implementare cu hopurile de rigoare.

Probabil că în scurt timp vom finaliza acest gogoloi al cazurilor de clauze abuzive pentru că ele se găsesc undeva în istoria contractelor bancare, mult mai puţin sau aproape deloc în prezent şi odată ce trecem de ele o să aşezăm pe un palier mai echilibrat relaţiile bănci-clienţi, ceea ce e un lucru de dorit.

Cam asta e harta legislativă în domeniu, dar, în continuare vor apărea reglementări la nivel european şi în continuare le vom discuta şi la noi.

BNR: când tace, când vorbește. De ce a reacționat BNR atât de târziu la predeverile inițiale ale Codului Fiscal

CdG: Banca Naţională a ieşit în vara asta şi şi-a spus punctul de vedere cu privire la consecinţele pe care Codul Fiscal, în acel moment, şi votat în acel moment le-ar fi avut asupra stabilităţii macroeconomice. Pe de altă parte, tocmai discutam despre mandatul şi fişa postului băncii centrale.

De ce tace şi când iese Banca Naţională atunci când se întâmplă ceva, fie pe piaţa financiară, fie în economie, fie în politicile bugetare? Care e chestia care declanşează ieşirea sau tăcerea?

Bogdan Olteanu: Cum încercăm să procedăm de fiecare dată, ieşim atunci când par a fi periclitate ţintele noastre stabilite prin mandatul legal: stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară.

Chiar dacă ne mănâncă limba, ne păstrăm pentru noi, de regulă, părerile referitoare la celelalte politici publice care ţin de cei aleşi şi nu de noi. Poate avem păreri despre cum ar fi mai uşor de dezvoltat România prin politici fiscale sau bugetare, dar nu e treaba noastră. Asta putem să discutăm la întâniri private şi aşa mai departe.

Atitudinea noastră publică este legată de elemente care ţin de mandatul băncii centrale: stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară. Chiar ca să vă citez o personalitate a lumii bancare, pe guvernatorul Băncii Poloniei care făcea în urmă cu câteva zile o analiză a sistemului financiar-bancar din regiune şi estimarea lui era că o bună bucată de vreme de acum încolo, mai mult vom fi implicaţi în chestiuni de stabilitate financiară decât de stabilitate a preţurilor pentru că ameninţările vor fi mai curând în această zonă a stabilităţii financiare decât în zona unei inflaţii importante.

CdG: Ieşirea Băncii Naţionale şi afirmarea foarte răspicată a punctului de vedere a împărţit lumea în două tabere:
unii spuneau n-are nicio treabă BNR-ul să-şi vadă de-ale lui.
Pe de altă parte, adepţii prudenţei în elaborarea Codului Fiscal şi consecinţelor pe buget spuneau invers: unde a fost BNR-ul când a ieşit Consiliul Fiscal astă-primăvară şi a atras atenţia şi atunci Banca Naţională tăcea şi acum au trecut prin Parlament acele măsuri şi ce ar mai fi de făcut?

Bogdan Olteanu: În primul rând noi nu avem nimic împotrivă să lăsăm economia să meargă.

Noi avem unele reticenţe la anumite acţiuni publici prea drastrice pentru că ele sunt de natură mai curând să distorsioneze economia decât să o sprijine.

Printre altele, ceea ce credem că e un factor esenţial pentru sprijinirea bunei funcţionări a economiei, un bun public în beneficiul economiei, este stabilitatea financiară. De asta intervenim pentru a susţine menţinerea stabilităţii financiare pentru că noi o considerăm o premisă esenţială a unei funcţionări a economiei.

Aici discuţia e absolut contrafactuală şi un pic… Ştim că se discută, dar faptul că un lucru se discută nu înseamnă că e neaparat adevărat. Şi dacă o să facem un mic efort să ne amintim de procesul legislativ din primăvară o să observăm că una s-a trimis Senatului, cu totul alta s-a adoptat în Senat şi vă amintiţi că spre Senat s-a trimis un proiect extrem de îndrăzneţ.

În Senat au fost tăiate toate vârfurile şi a plecat spre Camera Deputaţilor un proiect mult mai echilibrat pe care Banca Naţională n-a considerat că e cazul să intervină pentru că nu era de natură să ameninţe stabilitatea financiară. Era discutabil şi oricând putea fi discutabil din punct de vedere al politicilor publice, dar asta nu e treaba noastră, ci treaba aleşilor. În comisia de buget-finanţe, după câteva zile de discuţii benigne, dintr-o dată, în 48 de ore de deplasări de diverse naturi cu diverse avioane, lucrurile s-au schimbat brusc şi lucruri care nu existau au apărut, lucruri care existau au dispărut şi totul a fost votat.

Ulterior acestui moment, văzând noile propuneri, Banca Naţională a reacţionat.

Acum, nu vreau nici eu să le ţin o lecţie de procedură parlamentară celor care spun că am reacţionat prea târziu. Procedura parlamentară nu e finalizată după o primă discuţie în Parlament. Că de asta există dreptul preşedintelui de a cere reexaminare. Eşti în plină procedură parlamentară şi ulterior cererii preşedintelui de reexaminare, continui să fii în procedură parlamentară, deci proiectul e supus dezbaterii publice.

Dar, ieşim din această discuţie pentru că fiecare poate are specializările lui de nişă pe care îi place să se afirme. Da, am intervenit în momentul în care am văzut că ceea ce propune devine riscant pentru macrostabilitate.

***
Interviu realizat de Cristian Grosu

Publicat la data de 2.10.2015 .

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Cristian Grosu

Interviu Dacian Cioloș / Nu se așteaptă nimeni ca România să ajungă Germania peste noapte. Dar se așteaptă să țină un azimut. Dacă facem lucrurile bine pentru România o să contăm și pentru nucleul dur

Săptămânile de dinaintea summitului de la Roma, alături de cele 5 scenarii schițate de J.C.Juncker înaintea începerii discuțiilor au pus și România pe jar....Citeste mai departe »

Cristian Grosu

Interviu Mihnea Motoc / Germania participă la forța multinațională cu ofițeri de stat major * Axa cu Londra și Washington după Brexit * Din 2017 – sistemul rezerviștilor voluntari

Un domeniu în care nu se simt – slavă Domnului – politicile electorale. În interviul acordat pentru cursdeguvernare.ro, ministrul Apărării, Mihnea Motoc,  vorbește de...Citeste mai departe »

Victor Bratu

Interviu Cristian Diaconescu / Dilemele României, de la axa București-Londra-Washington, la armata unică europeană

În interiorul unei Europe în care, în ciuda apelurilor la coeziune lansate de președintele Comisiei Europene Jean Claude Junker, statele membre UE par să...Citeste mai departe »

Victor Bratu

Summitul NATO din perspectiva Poloniei / Adam Kowalczyk, expert în securitate: Rusia a simulat un atac nuclear asupra Varșoviei, aliații noștri să nu uite asta * E nevoie de un Schengen militar * De armonizarea României, Bulgariei și Turciei depinde poziționarea la Marea Neagră * Necesarul de trupe ar fi de 7-13 brigăzi * Am înțeles îngrijorările pe flancul sudic, acum ne așteptăm să fim și noi înțeleși

Lucrările summit-ului NATO de la Varșovia încep în mai puțin de 2 zile. Un summit de la care întreaga Europă, dar mai ales statele...Citeste mai departe »

Victor Bratu

Interviu Armand Goșu / La Chișinău se dă o luptă pe viață și pe moarte * Pro-rusul Dodon are cele mai mari șanse să ajungă președinte * În Moldova ar trebui reconstruit totul de la zero cu oameni noi * Intervenția în forță împotriva demonstranților a fost suspendată la intervenția ambasadelor străine

Privită dinspre România, Republica Moldova pare că face pași timizi spre normalitate. În fapt, este o concluzie superficială, bazată pe puținătatea informațiilor din media...Citeste mai departe »

OPINII & EDITORIAL

Valentin Naumescu / Şi Cehia? Europa Centrală se scufundă în euroscepticism. Cât timp mai rezistă opţiunea proeuropeană în România?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: După virajul recent al Austriei spre o dreaptă conservatoare contondentă, care va coabita tot mai dificil cu Bruxellesul, apropiatele alegeri parlamentare din...Citeste mai departe »

Gabriel Biriș / Mutarea contribuțiilor: Calcule, probleme și posibile soluții

Gabriel Biris

Vara anului 2017 a adus un noian de reglementări noi care vizează fie direct, fie indirect legislația muncii, mai toate având scopul declarat de...Citeste mai departe »

Radu Crăciun / Suntem inundați cu bani. Ce urmează?

Radu Crăciun

Tentatia diversilor analisti sau lideri de opinie de a anticipa viitorul prin prisma evolutiilor istorice nu conteneste sa ma uimeasca. Pentru ca este dovada...Citeste mai departe »

Cronica unei Președinții anunțate … (I)

Gabriela Drăgan

Se apropie cu pași repezi momentul în care România va prelua Președinția Consiliului UE. În fapt, au mai rămas 15 luni până la 1...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Un doctorat cu prim-viceguvernatorul: noua mare problemă a economiei private

Cristian Grosu

Pare halucinant că nu știm azi cum va arăta fiscalitatea peste 3 luni? și că n-am știut acum 6 luni cum o să arate...Citeste mai departe »

Justiția în România – din perspectiva cazurilor Poloniei și Ungariei. ”Armele” Comisiei și severitatea reacțiilor

Horațius Dumbravă

Din capul locului, precizez poziția și experiența de pe care vorbesc: am fost membru al comitetului executiv al rețelei consiliilor judiciare din Uniunea Europeană...Citeste mai departe »

Pensiile românilor de azi şi de mâine – cum se poate da cu stângul în dreptul

Marin Pana

După ce a naţionalizat parţial „de facto” pensiile a şapte milioane de români, Executivul caută, în lipsă acută de bani, să amputeze pilonul doi...Citeste mai departe »

Mircea Coșea / Taxarea giganților internetului: situația și problemele

Mircea Coşea

Reuniunea de la Tallin din 16-17 septembrie a miniștrilor de finanțe din țările membre ale Uniunii Europene s-a încheiat cu un comunicat  privind realizarea...Citeste mai departe »

Siegfried Mureșan / Reforma bugetului UE post-2020, oportunitate sau amenințare

Siegfried Muresan

Bugetul Uniunii Europene (UE) este un buget al investițiilor, iar predictibilitatea veniturilor este esențială. De aceea, o întrebare legitimă pe care trebuie să ne-o...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Turcia post-kemalistă se înarmează din Rusia. Regândirea spațiului de securitate din sud-estul NATO, centrată pe România

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Deși anticipată de câteva luni, semnarea contractului de 2,5 miliarde de dolari prin care Turcia cumpără din Rusia sisteme de apărare antirachetă...Citeste mai departe »

Prognoze şi Tudose

Marin Pana

Atenție la această eroare a primului ministru: Premierul României a atras atenţia reprezentanţilor FMI („am chemat reprezentanţii FMI”, „ultimele două prognoze le-au cam greşit”)...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Cele 10 porunci ale României economico-sociale către cei câțiva inconștienți de la butoane

Cristian Grosu

Nu mai e o joacă: ceea ce acum câteva luni socoteam doar simple diversiuni și spectacol de incompetență, intră în lucru de săptămâna viitoare...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Justețe și Justiție. Erorile în care se bălăcește ministrul Toader și momentul de răscruce al clemenței față de corupție

Cristian Grosu

Dl. Tudorel Toader, ministrul Justiției, pare decis să schimbe din temelii Codurile. Pregătește terenul, citează latinește, strecoară ca pe niște aluzii principiile după care...Citeste mai departe »

Gabriel Biriș / Un nou experiment fiscal: Contul defalcat de TVA – sau cum reinventăm roata

Gabriel Biris

După deja discutatele și uitatele subiecte fiscale (impozitul pe gospodării, impozitul pe cifra de afaceri și taxa de solidaritate) care au pus pe jar...Citeste mai departe »

Dan Bădin / Cum ne afectează propunerile de modificări fiscal-bugetare din noul program de guvernare

Dan Bădin

Indiferent de statut profesional, culoare politică sau nivel al veniturilor, cu toții am fost prinși în ultimele zile în febra discuțiilor ocazionate de noul...Citeste mai departe »

De interes

sigle Centrul de Resurse Juridice Centrul Român de Politici Europene Expert Forum Institutul pentru Politici Publice Pro Democrația România Curată Societatea Academică Română