sâmbătă

20 aprilie, 2024

12 noiembrie, 2015

piedoneDecizia instanței Curții de Apel București de a-l elibera pe Cristian Popescu Piedone, fără a impune o altă măsură preventivă, este verificată de Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Inspecția va cerceta dacă judecătorul Luchian Constantin Constantinescu a săvârșit vreo abatere disciplinară atunci când a luat a acceptat contestația lui Cristian Piedone și a celor două funcționare arestate preventiv în Dosarul Colectiv.

„Având în vedere relatările recente din mass-media, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, la data de 12 noiembrie 2015, cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu modul în care Curtea de Apel Bucureşti a instrumentat şi soluţionat, în data de 11.11.2015, cauza având ca obiect măsuri preventive. Lucrarea a fost înregistrată distinct la Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători şi Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori”, menționează Inspecția Judiciară într-un comunicat de presă.


Etapa verificărilor prealabile este premergătoare cercetării disciplinare, competenţa Inspecţiei Judiciare fiind, potrivit prevederilor articolului 45 alineatele 3 şi 4 din Legea 317/2004, „de a stabili dacă există indiciile săvârşirii de către magistraţi a unei abateri disciplinare şi de a se pronunţa după caz, în funcţie de rezultatul verificărilor”, a mai precizat IJ.

Fostul primar Cristian Popescu Piedone și cele două angajate ale Primăriei Sectorului 4 arestate în dosarul Club Colectiv, au fost eliberați miercuri seara, după ce Curtea de Apel București a admis contestația celor trei.

Cei trei au fost arestați preventiv duminică seara, pentru că aveau obligația de a constata că SC Colectiv Club SRL nu putea desfășura activități de alimentație publică deoarece nu deținea dovada că protecția la foc este asigurată în incinta respectivă.

„Așadar, cei 3 inculpați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cunoscând că, sunt încălcate condițiile legale de funcționare, și-au asumat încălcarea legii și au emis autorizația pentru SC Colectiv Club SRL, asumându-și consecința funcționării clubului în condiții de nesiguranță publică”, susțin procurorii DNA.


Cristian Popescu Piedone

Este acuzat de

  • abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
  • fals intelectual

Procurorii anticorupție susțin că fostul primar se face vinovat de următoarele fapte:

„În calitate de funcționar public – primar al sectorului 4 București, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prevăzute în Legea nr. 307/12.07.2006, H.G.R. 1739/06.12.2006 și Ordinul M.A.I. nr. 3/2011, prin aceea că a emis acordul de funcționare nr. 3909/14.01.2015 și autorizația de funcționare cu nr. 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către S.C. COLECTIV CLUB S.R.L., la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr 7, sector 4 București.

Prin aceasta, a cauzat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei Sectorului 4 București, în urma cărora reprezentanții S.C. COLECTIV CLUB S.R.L., care au putut desfășura activități de alimentație publică, au obținut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei.

De asemenea, pentru a autoriza funcționarea punctului de lucru S.C. COLECTIV CLUB S.R.L, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone a emis cele două acte administrative (acordul de funcționare și autorizația de funcționare) sus menționate, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că S.C. COLECTIV CLUB S.R.L îndeplinea cerințelor legale necesare avizării.”

Aurelia Iofciu –  șef Serviciu autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4

  • complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
  • complicitate la fals intelectual

Luminița Larisa Ganea – funcționar la Serviciu autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4

  • complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
  • complicitatet la fals intelectual

În cazul lor, DNA a menționat într-un comunicat: ”Inculpatele IOFCIU AURELIA, în calitate de șefă Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4 și GANEA LUMINIȚA-LARISA, angajată a aceluiași serviciu, l-au sprijinit pe primarul sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispozițiilor legale și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menționată le-a avizat.”

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: