marți

19 martie, 2024

25 iunie, 2017

Aproximativ o cincime dintre întreprinderile din UE au angajat specialişti în tehnologia informaţiei în 2016.

Din păcate, contrar percepţiei publice că stăm relativ bine la acest capitol-cheie al tehnologiei secolului 21, România se plasează din nou pe ultimul loc între statele UE, cu un nivel uşor mai mare de 10% (vezi graficul).

Grafic – Ponderea întreprinderilor care au angajat un specialist IT în statele UE, 2016 :


Pentru referinţă, menţionăm că pe primele locuri în clasamentul angajării de specialişti IT se află Irlanda (35%) şi Grecia (30%) iar vecinii bulgari se află exact la media europeană. De asemeni, trebuie subliniat că, la nivelul UE, procentajul este mult mai mare în rândul întreprinderilor mari (75%) decât în rândul IMM-urilor (19%).

Cu doar 4%, România ocupă ultimul loc în UE alături de Lituania, în ceea ce priveşte afacerile care recrutează sau încearcă să recruteze un specialist IT, cu mult sub media UE de 9%, aproape de care se situează Germania, Austria dar şi Bulgaria. Mica Malta figurează cu 15%, urmată de tripleta Luxemburg, Spania, Marea Britanie, cu 13%.

Cu 36% faţă de media UE de 41%, România ocupă o poziţie de mijloc în rândul statelor unde se întâmpină dificultăţi în găsirea unui specialist IT corespunzător. Prin urmare, nu lipsa lor ar fi principala problemă ci dezinteresul afacerilor în a angaja o persoană dedicată sectorului de tehnologia informaţiei.

Între clişeele publice şi realitate


România se plasează mult sub media europeană şi la proporţia afacerilor care au o conexiune de date mobile în bandă largă, fiind la egalitate pe penultimul loc cu Grecia (54%). Bulgaria ocupă ultima poziţie (45%), în timp ce Finlanda conduce detaşat la acest indicator (94%), la care pe locul 2-3, la egalitate cu Danemarca, apare Croaţia (88%)

În treacăt fie spus, contrar percepţiei publice, construite pe baza clişeelor din zonele urbane mai dezvoltate, procentajul românilor care au accesat Internet-ul în ultimele trei luni este de doar 70%, sub media UE de 79% şi pe locul 23 din 28 de state. Oarecum surprinzător, Spania este statul ce cea mai ridicată rată de accesare (93%).

Pentru a avea o imagine a poziţiei în care ne aflăm cu comerţul electronic pe principalele categorii de produse şi servicii urmărite de statistica europeană, vă prezentăm datele referitoare la România comparativ cu media UE.

De reţinut că la o singură categorie din şapte ne situăm peste media UE şi doar la echipamente electronice foarte aproape de aceeaşi medie.

Poziţionarea relativ slabă la majoritatea categoriilor nu are de ce să ne mire dacă ne uităm la faptul că suntem pe ultimul loc la ponderea afacerilor care fac vânzări în mediul electronic, cu 7% faţă de o medie europeană de 20%. Ca referinţă, am putea avea Cehia (27%), plasată în topul european între Suedia (28%) şi Belgia (26%).

Prin contrast, un domeniu unde stăm relativ destul de bine ar fi politica de securitate în materie de tehnologia informaţiei ne plasează (cu 28% dintre întreprinderi faţă de o medie UE de 32%) alături de Austria pe locul 20 din 28, la mare distanţă de codaşele Ungaria (10%) şi Polonia (13%).

Una peste alta, ar trebui să tragem concluziile care se impun pe baza analizei întreprinse de Eurostat şi să facem bine să utilizăm într-o proporţie mult mai mare specialiştii IT pe care îi formăm şi de care dispun apoi alţii dacă pe noi nu prea ne interesează să îi folosim. După cum şi să stimulăm dezvoltarea formelor moderne de comerţ, dacă vrem o eficienţă crescută a afacerilor şi un spor de productivitate care să susţină creşterea durabilă a veniturilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: