luni

15 aprilie, 2024

11 iulie, 2016

AnalizaDeși prețurile au scăzut în luna iunie 2016 cu 0,17%, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică, anularea efectului de bază dat de un TVA-ul mai mare de anul trecut a dus la modificarea puternică a inflației anuale. Inflația a urcat de la valoarea record de -3,46% înregistrată luna trecută până la -0,70%.

Media indicelui de inflație pe ultimele 12 luni a fost de -2,0% potrivit metodologiei naționale și -1,7% conform indicelui armonizat IAPC, utilizat pentru comparabilitate la nivel european. De reținut, prețurile continuă să fie cu aproape un procent la mici decât la finele lui 2015, ceea ce sporește dificultatea de a percepe corect evoluția acestora.

Influența principală asupra evoluției indicelui prețurilor de consum au avut-o din nou produsele alimentare, care s-au ieftinit cu 0,68%. Ieftinirea nu a fost generalizată ci puternic localizată la fructele proaspete (-3,30%) și cartofii (-7,78% în raport cu luna precedentă dar +16,10% față de finalul anului trecut !). În pofida faptului că reprezintă mai puțin de două procente din coșul de consum, aceste două produse cu prețuri volatile au determinat mai mult de jumătate din scăderea indicelui general al prețurilor.


Ultima componentă a trio-ului volatil, în afară de fructe și legume, ouăle, s-a ieftinit și ele cu 1,47%, ceea ce a redus și mai mult inflația lunară consemnată. De asemeni, s-au iefinit ușor produse precum laptel (-0,18%), brânza (-0,35%) sau untul (-0,08%). La grupa cu cea mai mare pondere în consum, carnea și produsele din carne, s-a înregistrat o creștere de 0,14%.

Pe segmentul de produse nealimentare, valoarea ușor pozitivă (+0,09%) a reieșit în principal din scumpirea combustibililor (+0,46%) dar și din avansul mai modic generalizat pe mai multe grupe precum autoturisme și piese de schimb (+0,30%), îmbrăcăminte (+0,12%) sau încălțăminte (+0,05%).

Similar situației din luna precedentă, serviciile au marcat o creștere de 0,10%, în care rolul principal l-a jucat majorarea facturii telefonice cu 0,52%, urmare a evoluției în creștere ușoară a cursului de schimb mediu euro/leu.

tabel1tabel2


De subliniat, în condițiile șocurilor induse de măsurile luate pe zona de fiscalitate și de creștere a veniturilor, stabilitatea cu totul remarcabilă a inflației care intră sub influența politicii monetare, așa numitul indicator CORE 2, respectiv total IPC exclusiv legume, fructe, ouă și produse ale căror prețuri sunt reglementate, băuturi și tutun. Acesta a evoluat constant pe plus sub o zecime de procent în ultimele patru luni.

După retragerea bazei de raportare de aproape minus trei procente înregistrată anul trecut la reducerea cotei standard de TVA, va urma o creștere pe măsură a indicelui de inflație. Acesta se va menține încă în domeniul negativ pe perioada verii dar pe final de an vom reintra pe plus cu creșterea prețurilor față de anul anterior.

Adevărata problemă va apărea în 2017, când toate procedurile statistice care ”cosmetizau” rezultatul de inflație își vor fi epuizat efectul iar trecerea pe excedent de cerere va deveni evidentă, odată cu majorarea veniturilor peste posibilitățile generate de creșterea productivității muncii. Atunci ne vom reaminti, de fapt, de ținta de 2,5% plus/minus un punct procentual, asumată în condiții de stabilitate a mediului economic.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: