vineri

29 martie, 2024

28 decembrie, 2015

centrul istoricOrganizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) solicită Guvernului amânarea cu un an a aplicării noilor norme pentru emiterea sau prelungirea autorizațiilor de funcționare a unităților comerciale.
În caz contrar, avertizează asociația, blocajul creat de procedura prea lungă de conformare la lege ar putea duce la dispariția a circa 200.000 de locuri de muncă.

„Soluția la îndemână este acordarea unui răgaz de 12 luni pentru conformare agenților economici care nu intră sub incidența condițiilor de suspendare a activității prevăzute de H.G.  915/2015. Împreună cu celelalte organizații care susțin acest demers am prezentat Guvernului propuneri legislative concrete pentru depășirea acestui impas care poate avea un efect devastator asupra mediului de business și mă refer aici la dispariția, imediat după sărbători, a 200.000 de locuri de muncă”, a declarat Dragoș Petrescu, președintele HORA, citat într-un comunicat trimis luni de asociație.

HG nr. 915 conține criteriile pentru oprirea  funcționării/utilizării construcțiilor/amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu și a fost adoptată pe 4 noiembrie, după incendiul de la Club Colectiv, din cauza căruia au murit 63 de persoane.


În cazul societăților comerciale, legea prevede suspendarea temporară a activității acestora până la îndeplinirea respectivelor criterii.

HORA susține în comunicatul transmis luni că, prin somații repetate, în mod suplimentar și nejustificat față de anii precedenți, sunt solicitate numeroase avize, autorizații și expertize tehnice ale clădirilor, inclusiv prezentarea autorizațiilor I.S.U., în acest fel condiționându-se în mod nejustificat eliberarea/prelungirea autorizațiilor de funcționare începând cu 1 ianuarie 2016.

”Membrii asociației noastre își doresc să respecte cu strictețe legislația și reglementările în vigoare. Astăzi însă, în urma somațiilor date de primării, constatăm că I.S.U. este suprasolicitat din cauza depunerii de mii de cereri de autorizații/ negații/ reclamații de către agenții economici ale căror autorizații expiră la sfârșitul lunii decembrie 2015. Astfel, s-a ajuns în imposibilitatea ca aceste autorizații să fie eliberate în timp util. Considerăm necesar ca I.S.U. să primească resursele umane și financiare necesare pentru a putea face față noilor cerințe administrative, însă, totodată, solicităm Guvernului să adopte măsuri legislative urgente, astfel încât agenții economici la nivel național să nu fie nevoiți să tragă obloanele de la 1 ianuarie 2016”, a declarat Dragoș Petrescu, președintele HORA.

„În actualele circumstanțe, de haos și nesiguranță legislativă la nivelul întregii țări, HORA solicită Executivului ca – până la lămurirea deplină a responsabilităților ce revin autorităților locale în ceea ce privește modul de eliberare a autorizațiilor de funcționare – să adopte de urgență deciziile care se impun referitor la amendarea Legii 307/ 2006, respectiv a O.G. 99/ 2000 astfel încât mii de agenți economici din toată țara să nu fie pur și simplu eliminați de pe piață începând cu 1 ianuarie 2016”, se mai spune în comunicatul organizației.


Demersul HORA este susținut de: Asociația Marilor Rețele Comerciale din România – AMRCR, Coaliția pentru Dezvoltarea României, Federația Patronatelor din Turismul Românesc – FPTR, Federația Industriei Hoteliere din România – FIHR, Federația Asociațiilor de Promovare Tursitică din România – FAPT, Asociația Comercianților din Centrul Istoric București – ACCIB,  BTB, SKAL International Bucharest.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: