joi

18 aprilie, 2024

5 septembrie, 2017

Armata așteaptă soldele

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au anunţat marţi că veniturile angajaţilor se vor plăti eşalonat în această lună, având în vedere că nu s-a făcut rectificarea bugetară.

La scurt timp după comunicatul MApN, Ministerul de Finanțe a transmis cu o scurtă precizare:

”În urma informațiilor apărute în mass-media vă comunicăm că nu sunt dificultăți în ceea ce privește plata drepturilor salariale ale angajaților din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Totodată, precizăm că nu există astfel de probleme la niciun alt minister.”


Potrivit anunțului făcut de către MApN: soldele şi salariile nete, fără contribuţii şi impozit, vor fi achitate în data de 15 septembrie, iar banii de chirii, normă de hrană şi alte drepturi salariale vor fi acordaţi ”în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară”.

Comunicatul MApN (cu mențiunea că sublinierile aparțin redacției):

În scopul abordării prudențiale a execuției bugetare, în condițiile în care până la această dată nu a fost efectuată rectificarea bugetară pe anul 2017 și necesitatea respectării prevederilor art. 18 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr 69/2010, Direcția financiar-contabilă din M.Ap.N. a dispus către toți ordonatorii de credite plătitori de drepturi salariale, următoarele:

– efectuarea, în data de 15 septembrie, a plății sumelor aferente soldelor/salariilor nete, fără contribuțiile individuale și impozit;


– efectuarea, la aceeași dată, a plății diurnelor în valută cuvenite personalului aflat în misiuni externe;

– efectuarea, între 21 și 25 septembrie, a plății sumelor reprezentând contribuțiile angajatorului cât și ale angajatului și a impozitului pe venit;

– efectuarea, în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară, a plății sumelor reprezentând celelalte drepturi aferente cheltuielilor de personal (chirii, normă de hrană etc).

Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, la Parlament, că rectificarea bugetară va fi una pozitivă şi o va prezenta până la sfârşitul lunii septembrie.

„Rectificarea, odată cu proiectul de buget. Eu cred că într-o săptămână, o săptămână şi ceva. Până la sfârşitul lunii oricum da”, a declarat premierul Mihai Tudose.

Întrebat ce fel de rectificare va fi, şeful Executivului a spus că aceasta nu va fi negativă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: