vineri

29 martie, 2024

18 decembrie, 2016

dodonÎncepând de săptămâna viitoare, președinția Republicii Moldova va fi preluată de un opozant declarat al României.

Într-un interviu acordat Russia Today, preluat de Deschide.md, viitorul președinte moldovean a denunțat politica de ”românizare” a tineretului moldovean prin bursele de studii oferite acestuia de București și a cerut Moscovei să facă mai mult decât face România.

”Vă voi da un singur exemplu, nu pentru a critica Rusia, dar veţi înţelege. România oferă în fiecare an studii gratuite pentru mai mult de 5.000 de tineri din Republica Moldova. Aceşti tineri se bucură de o bursă, de cazare gratuită. Înţelegeţi ce îi învaţă acolo? Ei primesc cetăţenia românească, apoi se întorc. Acest lucru înseamnă românizare”, a afirmat Igor Dodon.


”Rusia, dacă nu greşesc, oferă doar 150 – 200 de locuri. Simţiţi diferenţa? Când am fost co-preşedintele Comisiei interguvernamentale moldo-ruse în anii 2008-2009, ridicam mereu această întrebare… ”Ei (românii- n. red.) vin foarte agresiv. Şi educarea copiilor, şi societatea civilă. Dar noi cum le răspundem? Doar cu cuvinte frumoase? Aşa însă nu vom reuşi. Deocamdată, ne ţinem puternici, menţinem statalitatea moldovenească, de foarte multe ori pe entuziasm şi datorită faptului că avem aceleaşi rădăcini (cu Rusia- n.red.)”, a mai afirmat Igor Dodon pentru Russia Today.

În acest interviu, Igor Dodon a mai exprimat ideea că Republica Moldova ar trebui să ceară scuze Transnistriei pentru războiul din 1992.

Conflictul a izbucnit doar din cauza Republicii Moldova, deoarece şi-a dorit unirea cu România, a apreciat el.

”În primul rând, este vina Republicii Moldova, recunosc acest fapt. De mai multe ori am declarat că noi trebuie să recunoaştem şi să ne cerem scuze pentru moartea a sute, mii de cetăţeni”, a spus Igor Dodon.


Parlamentul Republicii Moldova a hotărât, pe data de 15 decembrie, ca ceremonia de învestire în funcţia de preşedinte a lui Igor Dodon să fie organizată pe data de 23 decembrie.

Președintele Republicii Moldova a fost ales, în premieră, prin vot popular. Șeful statului moldovean nu are atribuții executive, guvernul asigurând după alegeri de continuarea parcursului european.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: