joi

28 martie, 2024

29 decembrie, 2016

kissingerHenry Kissinger (93 de ani), fost secretar de stat american devenit consultant internațional, ar putea fi mediatorul care să se ocupe de normalizarea relațiilor dintre SUA și Rusia, după ce Donald Trump se va instala la Casa Albă, scrie presa internațională.

Kissinger și Vladimir Putin s-au întâlnit prima dată în anii 90, momentul fiind relatat în cartea “First Person”, care conține mai multe interviuri despre viața liderului de la Kremlin.

“Am lucrat în serviciile de informații”, i-ar fi spus atunci Vladimir Putin șefului diplomației americane, la care Kissinger ar fi replicat: “Toți oamenii decenți au început în servicii. Inclusiv eu.”


Acum, când Donald Trump a oferit mai multe semnale că dorește o relație de colaborare cu Moscova, Kissinger se poziționează ca posibil intermediar – a avut deja mai multe întâlniri cu viitorul președinte de la Casa Albă și a făcut numeroase declarații de susținere a a acestuia, declarându-se un admirator al fenomenului Trump.

Inițiativa fostului secretar de stat nu surprinde – el este un cunoscut adept al realpolitik-ului și de mai mulți ani susține că un echilibru între SUA și Rusia ar îmbunătăți stabilitatea globală.

Scepticii se tem însă că abordarea va sacrifica alte valori și va oferi un cec în alb comportamentului abuziv al Kremlinului, unor acțiuni precum interferența în alegerile americane, invaziei ruse în Ucraina și suportului acordat de Rusia dictatorului Bashar al-Assad.

Există și o miză personală în această operațiune, scrie Politico – accesul la cei doi principali lideri ai lumii ar asigura afaceri prospere pentru Kissinger Associates Inc., firma de consultanță a fostului secretar de stat.


Kissinger Associates a consiliat American Express, Anheuser-Busch, Coca-Cola și Daewoo. Firma face parte din U.S.-Russia Business Council, un grup care mai include companiile ExxonMobil, JPMorgan Chase și Pfizer.

Cred că Henry Kissinger pregătește o ofensivă diplomatică,” a declarat Marcel H. Van Herpen, un specialist pe subiectul Rusia și un critic al lui Vladimir Putin, care conduce un think tank olandez, Cicero Foundation. “Este un adept al realpolitik-ului. Cel mai important lucru, în opinia sa, este echilibrul internațional, fără să-l intereseze drepturile omului sau democrația”, a adăugat expertul.

Și Barack Obama a încercat să folosească relațiile lui Henry Kissinger cu Rusia

Când actualul președinte l-a înlocuit în 2008 pe George Bush, a încercat să folosească expertiza lui Kissinger pentru celebra resetare a relație cu Rusia. Fostul secretar de stat a fost implicat până în 2010 în negocierea unui nou pact privind controlul armelor.

Resetarea a eșuat însă, din mai mult motive, printre care și frustrarea lui Putin provocată de sprijinul acordat de SUA extinderii NATO și UE, care amenință influența rusă în state precum Ucraina.

Viziunea lui Kissinger – „Rusia, un element esențial al oricărui nou echilibru global”

„Rusia trebuie percepută ca un element esențial al oricărui nou echilibru global, și nu ca o amenințare la adresa SUA,” declara Kissinger într-un discurs din februarie anul acesta ținut la Moscova, când a avit și o întâlnire cu Vladimir Putin.

kissinger-putin

Potrivit unor surse citate de presa americană, Donald Trump a decis să urmeze sfatul lui Kissinger și să anuleze sancțiunile impuse Rusiei și să recunoască peninsula Crimeea (anexată de Moscova în 2014) ca parte a Federației.

În opinia sa, Ucraina nu ar trebui să se alăture Vestului, ci ar trebui folosită ca un pod între Rusia și Occident.

În ceea ce privește Siria, Kissinger este de părere că o colaborare Rusia – SUA poate fi folosită ca patern pentru soluțiile de pace din întregul Orient Mijlociu.

Intenția lui Donald Trump de a îmbunătăți relațiile cu Rusia sunt deja evidente, deoarece el l-a nominalizat secretar de stat pe Rex Tillerson, directorul general al concernului ExxonMobil și un apropiat al lui Vladimir Putin.

Tillerson, 64 de ani, a fost decorat de liderul de la Kremlin, în 2013, cu Ordinul Prieteniei, după ce, în 2011, Exxon Mobil a semnat un acord cu Rosneft, cea mai mare companie petrolieră de stat din Rusia, pentru explorare și exploatare comună de petrol. Contractele încheiate cu Rusia de Exxon Mobil ar putea genera 500 de miliarde de dolari, potrivit media americane.

De atunci, cele două companii au stabilit zece asocieri joint venture pentru proiecte de pe teritoriul Rusiei.

Tillerson a criticat dur politica SUA față de Rusia, iar la întâlnirea anuală din 2014 a Exxon a spus: “Noi nu susține sancțiunile”, adăugând că și-ar dori ca cei care iau astfel de decizii să ia în considerare și pagubele colaterale.

Rămâne de văzut dacă omul de afaceri va fi confirmat de Senat – în Comisia pentru relații externe, raportul dintre democrați și republicani este de 9/10, însă este posibil ca unii dintre republicani să voteze împotriva numirii lui Rex Tillerson ca secretar de stat.

Mai mulți membri importanți ai conservatorilor, inclusiv senatorul John MacCain, au atacat decizia lui Donald Trump, invocând nu doar relațiile lui Tillerson cu Rusia, ci și lipsa de experiență diplomatică a celui care a lucrat 40 de ani doar în domeniul petrolier.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: