joi

18 aprilie, 2024

15 aprilie, 2011

Guvernul discută posibilitatea reducerii accizelor aplicate carburanţilor, pentru scăderea preţului acestora, însă măsura este privită cu scepticism de analiştii economici consultaţi de cursdeguvernare.ro.

În contextul preocupărilor legate de preţul carburantului, discutăm posibilitatea de a reduce accizele”, a spus, miercuri, ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, într-o conferinţă organizată de Consiliul Investitorilor Străini.

La rândul ei, consiliera premierului Emil Boc, pe probleme economice, Andreea Paul-Vass, a declarat că Guvernul ia în calcul absolut toate variantele pentru a gestiona ”salturile uriaşe” ale preţului benzinei sau motorinei.


Ea a precizat, însă, că scumpirea carburanţilor, în România, urmează tendinţa mondială de creştere a preţului la ţiţei, însă gazul se ieftineşte la nivel internaţional.

”Absolut toate alternativele de lucru sunt luate în calcul la nivelul Guvernului pentru a gestiona aceste salturi uriaşe în preţurile unor mărfuri internaţionale. Realitatea este că dinamica preţurilor la ţiţei, la petrol este în creştere. La gaz este, însă, în scădere. Or, din acest punct de vedere România urmează această tendinţă. Problema apare în clipa în care copiază foarte repede creşterile de preţuri şi întârzie mult în diminuarea lor. Or, din acest punct de vedere, Guvernul analizează absolut toate deciziile”, ne-a spus Andreea Paul-Vass.

Ilie Şerbănescu: Reducerea accizelor poate fi folosită de benzinari, pentru profit

 

Fostul ministru al Reformei, Ilie Şerbănescu, a declarat, pentru cursdeguvernare.ro, că eventuala reducere a accizelor la carburanţi ar putea fi utilizată de companiile petroliere pentru a-şi spori profitul, deoarece accizele sunt plătite la rafinărie, nu la pompă.


Pot să o ia şi benzinarii, din cauza faptului că accizele nu sunt puse la pompă. Dacă ar fi la pompă, nu ar exista nici un fel de posibilitate de a deturna. Acum, accizele sunt adăugate împreună cu TVA la rafinărie, ca să poată să existe evaziune de TVA”, a explicat Ilie Şerbănescu.

Analistul economic s-a îndoit, însă, că Guvernul poate reduce accizele, în condiţiile în care – sune el – nivelul acestora este sub media Uniunii Europene.

Nu cred că se pot scădea accizele, pentru că nu sunt încă la nivelul cerut de Uniunea Europeană, sunt mai mici. Şi pe urmă or să spună că nu le-a dat voie Uniunea Europeană”, a spus Ilie Şerbănescu.

 

Iuliu Winkler: Vom subvenţiona locuitorii din Ungaria, de la graniţă

 

Europarlamentarul UDMR/PPE Iuliu Winkler consideră că eventuala scădere a accizelor la combustibili, în România, nu ar face altceva decât să conducă la ”subvenţionarea” populaţiei din Ungaria, de la graniţa cu România, care ar trece frontiera să cumpere benzină la preţ redus, pe socoteala statului român.

În clipa în care o ţară – prin această hotărâre a reducerii taxelor- ar genera o diferenţă de preţ de câţiva cenţi la litrul de combustibil faţă de ţările vecine şi se întâmplă ceea ce se ştie că se întâmplă: în zonele de graniţă probabil se va trăi din vânzarea de combustibil. Avem experienţa Ungariei faţă de Slovacia, avem experienţa noastră faţă de Ungaria, înainte şi după aderarea la Uniunea Europeană. Noi vom intra oricum în Zona Schengen – e o chestiune de timp, de câteva luni, sper eu – şi ce facem, subvenţionăm locuitorii din Ungaria, de la graniţă?”, a spus Winkler.

El a arătat că preţul carburanţilor se aliniază oricum pieţei europene, convergenţa acestora fiind mult mai rapidă decât în cazul salariilor.

„Subiectul este puţin mai complicat, pentru că suntem pe o piaţă unică. Pe această piaţă preţurile tind să fie dacă nu unice, apropiate. Sigur că o să întrebaţi ce facem cu salariile. Va trebuie să creştem competitivitatea, productivitatea şi, pe măsura convergenţei, salariile să se apropie de cele din celelalte state europene, însă mult mai încet decât preţurile”, a mai declarat eurodeputatul, pentru cursdeguvernare.ro.

Guvernul se gândeşte şi la îngheţarea preţurilor

Consiliul Concurenţei şi Departamentul pentru Afaceri Europene analizează dacă o eventuală îngheţare a preţurilor combustibililor poate fi aplicată în România, fără a intra în conflict cu legislaţia europeană.

Potrivit Legii concurenţei, statul poate îngheţa timp de 6 luni, preţurile anumitro produse, în situaţii speciale, când scumpirile ar periclita economia.

Am invitat astăzi la şedinţa de guvern şi pe preşedintele Consiliului Concurenţei şi am cerut ca împreună cu Departamentul de Afaceri Europene să ne prezinte dacă acest articol din lege este compatibil cu legislaţia europeană şi, în consecinţă, dacă poate fi aplicat în România, având în vedere faptul că acel articol a fost adoptat înainte de intrarea României în UE. Dacă răspunsul va fi pozitiv, vom găsi o soluţie”, a declarat, miercuri, prim-ministrul Emil Boc, după şedinţa de guvern.

 

Ce soluţii au găsit alte guverne?

 

Hotnews.ro a trecut în revistă modul cum se raportează alte state UE la scumpirea carburanţilor.

Bulgaria: Guvernul de la Sofia cere îngheţarea preţurilor, pentru o lună. Prim-ministrul Boiko Borisov şi ministrul de finanţe s-au întâlnit cu reprezentanţii industriei petroliere, in urma intalnirii luandu-se de comun acord decizia inghetarii preţurilor la benzină pe perioada a 30 de zile, potrivit Reuters. Sofia a început negocierile în urma protestelor în care zeci de mii de oameni au dat frâu liber nemulţumirii lor privind preţurile de combustibil. În Bulgaria, preţul unui litru de benzină este de EUR 1.4, mult mai mare comparativ cu ţări ca Spania, Estonia sau Polonia

Franta – Rafinariile si distribuitorii vor suporta o parte din scumpiri. Rafinăriile şi distribuitorii de carburant vor subvenţiona creşterea preţurilor la carburant într-o proporţie negociată cu Guvernul. Procedura, denumită „Barem forfetar kilometric”, le va costa pe rafinării şi distribuitori circa 115 milioane de euro, rafinăriile urmând a suporta 60% iar distribuitorii diferenţa de 40%.

Marea Britanie: se reduce acciza şi cresc taxele „petroliştilor”. Ministrul George Osborne (însărcinat cu economia şi finanţele) a anunţat ca va reduce nivelul accizei la combustibil mai întâi cu un punct procentual, urmând ca reducerea nivelului accizei să ajungă la 4 pp până în 2012. În plus, Anglia va introduce un mecanism de stabilizare, crescând pentru următorii cinci ani taxele percepute rafinăriilor şi distribuitorilor.

Irlanda de Nord – îngheţ la mal până în octombrie. Firmus Energy, unul dintre cei mai importanţi distribuitori din ţară a anunţat că va îngheţa până în octombrie preţul combustibililor, primind în acest sens aprobarea Consiliului Concurenţei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: