vineri

29 martie, 2024

16 mai, 2012

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat miercuri că Guvernul pregăteşte un proiect de lege privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere, care ar urma să fie aprobat până la finele anului şi aplicat din 2013 – potrivit unei informaţii MEDIAFAX.

„Legea nu se va aplica în 2012, ci din 2013”, a afirmat Chiţoiu.

Chiţoiu a mai spus că redevenţele pentru resursele naturale vor fi aduse la nivelul european.


În 7 mai el spunea că Guvernul ar putea introduce un impozit pe veniturile excepţionale ale companiilor din domeniu şi că redevenţele la petrol şi gaze sunt prea mici.

Redevenţele de petrol şi gaze, cuprinse între 3,5% şi 13% din producţie, sunt fixate din 2004 până în decembrie 2014. Aceste taxe au fost stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.

Bugetul de stat încasează anual redevenţe miniere şi petroliere care se cifrează în jurul sumei de un miliard de lei (225 milioane de euro).

Principalele companii din sectorul petrolului şi gazelor din România sunt OMV Petrom, Rompetrol (deţinută de KazMunaiGaz din Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria), Eni (Italia) şi Romgaz Mediaş.


Producţia de gaze este asigurată în proporţii aproape egale de Romgaz şi OMV Petrom. OMV Petrom este singura companie care extrage ţiţei, având acest drept prin contractul de privatizare către grupul austriac OMV, în 2004.

Premierul Ponta vrea o întâlnire cu companiile

Premierul Victor Ponta intenţionează să aibă în perioada următoare o discuţie cu producătorii din domeniul petrolier de pe piaţa românească, prvind chestiunea suprataxării.

„Am discutat şi cu cei de la FMI, şi cu Comisia Europeană. Vreau să am o discuţie cu producătorii din România, pentru că nu-mi plac deciziile guvernamentale luate şi impuse cu forţa. Dar, după cum probabil ştiţi, eu m-am informat: în celelalte ţări din zonă a existat o discuţie şi un acord între guvern şi producătorii de produse petroliere. La noi, din păcate, celelalte guverne nu au avut timp de aşa ceva sau nu au vrut. Eu o să-mi fac timp şi vreau să discut cu producătorii, pentru că e o perioadă specială, în care toată lumea trebuie să participe la efortul ţării. Până la urmă, nu pot doar unii să plătească, şi alţii nu”, a precizat Ponta miercuri.

În anul 2013 Guvernul se va axa pe termen scurt pe domeniile energiei  şi agriculturii, care au potenţia uriaş, a mai spus Ponta.

„Condiţia este să le tratăm cu atenţie şi să scoatem interesele politice şi parazitare din cele două domenii şi să adoptăm şi legislaţia şi măsurile economice care să vină în sprijinul celor două domenii, care pot, în mod sigur, să asigure în termen foarte scurt creştere economică în România. Vorbim ca de la anul energia şi agricultura pot să aducă mai mult în PIB”, a arătat şeful Executivului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: